S-a ridicat dintre buni moldoveni din partile de sus, pline de trecut si poezie, un copil care a minunat pe cei mai cunoscatori ai unei arte pe care o avea din instinct. Si copilul s-a facut tanarul, vesnicul tanar, nou ca in ziua intaia, cand a infiorat strunele viorii cu atingerea sufletului. Acestea sunt cuvintele prin care savantul Nicolae Iorga il descria pe George Enescu, muzicianul de geniu care a transpus in mod desavarsit pe portativ bucuriile si zbuciumul din sufletul romanesc.

George Enescu a vazut lumina zilei in nordul Moldovei, in judetul Dorohoi, la data de 19 august 1881, fiind al optulea copil al parintilor sai, care pierdusera alti sapte inaintea lui. Copil minune, Enescu a stiut sa asculte inca de la o varsta frageda chemarea tainica a naturii, pe care a ilustrat-o, peste ani, in chip autentic, in creatii care se bucura astazi de o popularitate deosebita in toate colturile lumii. Despre muzica, maestrul George Enescu afirma ca face parte din primele sale amintiri. Astfel, la varsta de cinci ani, tatal l-a dus la Iasi, unde l-a prezentat profesorului Eduard Caudella. Primul schimb de replici dintre elev si dascal spune multe despre personalitatea viitorului muzician de geniu:
- Ei, micutule, vrei sa-mi canti ceva?
- Mai intai canta dumneata, sa vad ce stii!
Copilul George Enescu era inca de pe atunci profund constient de menirea sa...
In anul 1888, Enescu realizase deja un progres uimitor, surprinzandu-l pe Eduard Caudella, care le recomanda parintilor sa-l trimita sa-si continue studiile la Viena. La varsta de treisprezece ani, Enescu pleaca sa-si desavarseasca studiile la Conservatorul din Paris, unde ii este recomandat lui Jules Massenet, creatorul operelor Manon, Cidul si Thais. Un portret elocvent din acea perioada ni l-a lasat Alfred Cortot, coleg la Conservator cu Enescu: Am vazut intrand un baiat cam de vreo treisprezece ani. Era solid, indesat si purta o haina prea stramta si un pantalon prea scurt pentru el... Un cap mare, nespus de ganditor, cu ochi care priveau neincetat intr-alta parte, tacut... nu semana a copil...
Prima creatie care il consacra pe George Enescu in calitate de compozitor este Poema romana, pe care a conceput-o la varsta de cincisprezece ani. Titlul lucrarii este mai mult decat sugestiv: o cutie de rezonanta a sufletului unui adolescent dezlipit prea devreme de plaiurile natale, o evocare, in note muzicale, a miresmelor si peisajelor din copilaria petrecuta in Moldova. O creatie izvorata din inima, din dragoste pentru tara, oamenii si traditiile de care George Enescu, chiar si departe fiind, nu s-a despartit niciodata: inceputul suitei reda o seara de vara in ajunul unei sarbatori; pe fundal se aud clopotele batand ora vecerniei; treptat, se lasa noaptea, o doina inganata de un pastor razbate prin linistea amurgului; deodata, izbucneste furtuna; spre ziua, cocosii canta, se trag din nou clopotele, hora, veselie generala, final apoteotic...  Cativa ani mai tarziu, in 1901 si in 1902, aceeasi exuberanta si aceleasi tablouri pitoresti se vor regasi in Rapsodia romana nr. 1, construita pe teme preluate din cantecele si dansurile traditionale romanesti, precum Hora lui Dobrica, Mugur Mugurel sau Ciocarlia. In schimb, cea de-a doua Rapsodie romana este o evocare a paginilor eroice din istoria neamului, sursele de inspiratie ale compozitorului fiind vechile cronici moldave.
Proiectul care a acaparat timp de un sfert de veac intreaga forta creatoare a maestrului George Enescu este opera Oedip. Din 1906 si pana in seara zilei de 10 martie 1936, cand a avut loc premiera pe scena Operei Garnier din Paris, Enescu s-a simtit, dupa cum marturisea in amintirile sale, un biet om prada chinurilor indurate odinioara de martiri.
In biografia lui George Enescu nu au existat niciodata granite intre viata si muzica. Astfel, se face ca opera Oedip, capodopera enesciana, este dedicata Mariei Cantacuzino, cea care i-a devenit sotie in 1937. Mostenitoare a unei vechi familii aristocratice din Moldova, Maruca - asa cum era alintata de cei dragi - l-a intalnit prima data pe Enescu la Sinaia, in Castelul Peles, unde compozitorul era adesea invitat de catre regina Elisabeta a Romaniei, cunoscuta in cercurile artistice ale epocii sub pseudonimul Carmen Sylva. Maria se casatorise, in 1898, cu Mihail Cantacuzino, fiul omului politic George Grigore Cantacuzino, fiind bine primita in cele mai inalte cercuri ale aristocratiei epocii, incluzand aici si Curtea Regala. Fire capricioasa, Maria Cantacuzino, care mostenise doua proprietati monumentale in Bucuresti si la Tescani, se indragosteste de George Enescu, indepartandu-se astfel de sot si de cei doi copii. In perioada interbelica, in jurul Mariei Cantacuzino s-au iscat mai multe controverse, printre care si ipoteza unei relatii foarte apropiate cu omul politic Nae Ionescu. Insa idila dintre Maria Cantacuzino si George Enescu se inscrie in galeria marilor povesti de iubire din universul muzicii clasice. Corespondenta dintre George Enescu si Maruca dezvaluie intensitatea pasiunii care a devenit legenda: De indata ce l-am vazut, marturisea Maria Cantacuzino, mi-a vrajit viata cu o singura privire... Sufletul meu a fost fermecat timp de mai bine de zece ani si va ramane astfel pana la sfarsitul vietii mele.
George Enescu a trecut in eternitate in noaptea de 3 spre 4 mai 1955, la Paris, fiind inmormantat in cimitirul Pere Lachaise. Maria Cantacuzino i-a supravietuit inca treisprezece ani, stingandu-se din viata in Elvetia, in 1968.
Arta a fost crezul lui George Enescu: a trai, a gandi, a respira, totul am exprimat intotdeauna prin muzica. Pentru Printul modestiei, asa cum a fost supranumit compozitorul de geniu, munca era adevarata virtute a omului, iar scopul artei - acela de a aduce mangaiere si de a uni oamenii intr-o forma de armonie universala. Peste ani, George Enescu a devenit si o intruchipare a pedagogului ideal, care si-a pus o amprenta definitiva asupra carierei a numerosi muzicieni, printre care se numara si marele violonist Yehudi Menuhin. Existenta lui Enescu reprezinta un arc complet, care uneste extreme contrarii si le prinde laolalta prin tensiune si unitate, ceea ce trebuia sa duca, firesc, la rezultate grandioase. (Yehudi Menuhin)
Una dintre cele mai frumoase cladiri din Bucuresti este Muzeul George Enescu, gazduit in Palatul Cantacuzino, pe Calea Victoriei, la numarul 141. Construit in stilul Art Nouveau, palatul reprezinta o ilustrare perfecta a elegantei si a rafinamentului specifice inceputului de secol XX. Resedinta a fost ridicata intre 1901 si 1903 de catre Gheorghe Grigore Cantacuzino, dupa proiectul arhitectului Ioan D. Berindei, apoi, din 1913,  a trecut in proprietatea fiului sau, Mihail Cantacuzino si a sotiei acestuia, Maruca. Cuplul Enescu a locuit in casa din spatele palatului, intre 1945 si 1946. In 1955, dupa disparitia compozitorului, Maria Cantacuzino-Enescu a lasat prin testament palatul si cladirile anexe muzeului consacrat memoriei lui George Enescu. Din 1956, aici functioneaza Muzeul National George Enescu si Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. Muzeul este deschis vizitatorilor de marti pana duminica, intre orele 10.00-17.00, intrarea fiind libera in prima miercuri din luna. Pentru detalii accesati site-urile www.enescumuseum.blogspot.com sau www.muzeul-enescu.ro.

In tara, se pot vizita si alte case dedicate memoriei lui George Enescu: Vila Luminis - la Sinaia (program de vizitare: marti-duminica, orele 9.00-16.00, tel. 0244.311.753), Centrul de cultura Rosetti Tescanu-George Enescu - la Tescani, la 35 km de Bacau, pe DN Bacau-Moinesti (tel. 0234.353.545) si Muzeul Memorial George Enescu din Dorohoi - organizat in casa in care s-a nascut compozitorul (tel. 0231.615.450).
Festivalul si Concursul International George Enescu se organizeaza din 1958, fiind un omagiu adus geniului enescian. De-a lungul timpului, evenimentul s-a bucurat de participarea unor artisti de renume mondial, precum Lordul Yehudi Menuhin, David Oistrach, Herbert von Karajan, Sviatoslav Richter, Nigel Kennedy sau Maxim Vengerov. (Oana-Ilinca Moldoveanu)