Cercetatorii americani au studiat situl palentologic de la Bugiulesti-Valcea

Imprimare

Povestea Pescarului de pe Lacul Getic - hominidul de 2 milioane de ani vechime - incepe in anul 1962, cand o echipa de cercetatori condusa de istoricul, antropologul si arheologul Constantin Nicolae-Plopsor avea sa faca o descoperire remarcabila pentru lumea stiintifica de atunci. La scurt timp de la deschiderea santierului de la Bugiulesti, din comuna valceana Tetoiu, specialistii romani au scos la iveala un depozit osteologic impresionant al unui numar de 23 de mamifere, despre care s-a spus ca are o vechime de 1,8-2 milioane de ani. Cercetatorii au scos la suprafata de la ramasitele unei girafe pana la fosile de maimuta, mamut si urs.

Descoperirea antropologilor de pe Valea Oltetului a iscat de-a lungul deceniilor o serie de controverse, dar nu din cauza fosilelor animale, ci ca urmare a scoaterii la suprafata a trei fragmente de os (oase lungi: doua femure si o tibie) despre care s-a spus ca apartin unui humanoid, numit „omul de Bugiulesti”. Prezentat drept stramosul europenilor, „omul de Bugiulesti” a ajuns rapid in toate cartile de istorie din scoala generala, dar si in cursurile studentesti. Propaganda comunista a functionat perfect in anii ’60, iar despre „Pescarul de pe lacul Getic” sau „Australanthropus Oltenesis” s-a vorbit in toate mediile stiintifice internationale. Oasele despre care s-a spus ca apartin unui humanoid au ajuns la Institutul de Arheologie din Bucuresti, in timp ce restul fosilelor animale au fost expuse la Muzeul Olteniei din Craiova.
Inca din perioada comunista au existat voci care si-au exprimat indoiala ca cele trei fragmente de oase din Bugiulesti au apartinut stramosului europenilor, dar cercetatorii respectivi nu au fost lasati sa cerceteze fosilele. Pentru a-i convinge pe specialistii care au pus la indoiala autenticitatea fosilelor umane gasite la Bugiulesti, autoritatile romane au apelat la ajutorul specialistului in antropologie Raymond Dart, cel care a descoperit in 1921, in Africa de Sud, fragmente osoase ce au apartinut unui australopitec (stramosul hominid al omului, ce semana cu un cimpanzeu, n.r). Raymond Dart s-a deplasat in Tetoiu, dar nu a putut compara fragmentele de os gasite in Valcea cu cele descoperite in Africa de Sud. Reprezentantii Muzeului Olteniei care au studiat fenomenul de la Bugiulesti spun ca antropologul a infirmat ca cele doua femure si tibia gasite in zona Lacului Getic au apartinut celui mai vechi hominid de pe continentul european, la scurt timp dupa ce a parasit Romania.
Trei decenii mai tarziu, un alt cercetator de talie internationala a spulberat teoria antropologilor romani. Belgianul Jean-Marie Cordy sustinea ca fragmentele osoase ar apartine unui urs. Concluzia e ca nu exista omul de Bugiulesti. In 1992 sau 1993, in Valcea au ajuns niste specialisti belgieni care au examinat oasele. Acestia au ajuns la concluzia ca oasele apartin unei specii de urs. In cazul de fata nu se pune problema unei confuzii foarte mari intrucat oasele de urs seamana cu cele umane. Nimeni nu a mai pretins apoi ca la Bugiulesti a fost gasit stramosul europenilor, declara Aurelian Popescu, muzeograf in cadrul Muzeului Olteniei. Dupa Revolutie, s-a emis si ipoteza ca oasele ar fi de maimuta, dar nu au mai fost efectuate alte expertize din care sa rezulte cu certitudine acest lucru.
Cert este ca depozitul osteologic de la Bugiulesti a starnit si atentia unor cercetatori din America. In anii 2000, acestia au poposit pe meleaguri valcene pentru a afla date suplimentare despre o specie rara de maimute. Despre vestigiile umane de la Bugiulesti au curs rauri de cerneala, atat in tara, cat si in strainatate, descoperirea fiind pomenita in mai toate cartile despre protohominizi sau „oamenii in formare”. Pe baza informatiilor initiale, unul din istoricii valceni a incercat sa explice, inainte sa se dea verdictul despre autenticitatea fosilelor, cum traia acest stramos al europenilor. Australanthropus Oltenesis traia in cete sau hoarde si ducea o viata mult asemanatoare animalelor. In ceea ce priveste hrana sau locuinta, stia sa si-o „aleaga” si sa se adaposteasca sub stanci, in pesteri sau pe terasele raurilor. Ca fiinta inteligenta a facut progrese in faurirea uneltelor din os si mai putin din piatra si pandea, dupa cum o dovedeste osuarul de la Bugiulesti, innamolirea animalelor preferate, pe care apoi adesea le sacrifica. Numai asa isi gaseste explicatia faptul ca intr-un perimetru restrans s-au descoperit resturile fosile la 28 de specii de ierbivore si carnivore, precum si de maimute, care nu puteau sa convietuiasca pasnic”, scria istoricul Gheorghe Petre-Govora, in volumul O preistorie a nord-estului Olteniei.
Ce se stie foarte putin este ca, in urma cu opt ani, o alta echipa de cercetatori americani a revenit in situl de la Tetoiu, de pe Valea Oltetului, condusi de Claire Terhune, profesor asistent la Departamentul de Antropologie al Universitatii din Arkansas. Timp de patru ani s-a lovit de un mister profund in ceea ce priveste documentele sapaturilor din anii '60, care pareau de negasit: „registre pierdute”, fotografii cu presupusele unelte descoperite in Valea Oltetului despre care nimeni nu parea sa mai stie unde sunt. Cu ajutorul unei harti din anii '70 si a tehnologiei actuale a ajuns in zona, dar: E foarte greu sa identifici vechile situri din anii '60-'70. Nu ca s-ar fi mutat, dar peisajul s-a schimbat, a explicat ulterior cercetatoarea. La prima vizita au descoperit un neasteptat schelet de mamut. Ulterior, in anul 2016, intr-un articol publicat in Researchfrontiers.uark.edu, Claire Terhune recunostea ca situl de pe Valea Graunceanu (Greceanu/Granceanu), din judetul Valcea, este unul dintre cele mai interesante situri din lume... un imens si bogat depozit de fosile de mamifere si vertebrate. Aceste specii disparute includ mamuti, pisicile cu colti sabie si stramosii preistorici ai girafei, cerbi giganti, cai, rinoceri, lupi, ursi, hiene si primate similare cu babuinii de astazi.
Lasand la o parte orice teorie a conspiratiilor, prin urmare, fragmentele de oase de animale descoperite, datate tot in urma cu doua milioane de ani, de la fosile de girafa pana la ramasite de maimuta si urs, sunt de netagaduit. In situl din Valea lui Graunceanu, din Bugiulesti-Tetoiu, s-au descoperit, pe langa resturile de fauna mare, fragmentele unor cercopitecine terestre, Paradolicopithecus arvernensis (fosile de maimute stravechi), asociatia faunistica fiind datata la circa 1,8 milioane de ani. Paradolichopithecus este un gen extinctiv de maimuta gasit odata in toata zona Eurasiei.
Specia de tip P. arvernensis era o maimuta foarte mare, comparabila ca marime cu o mandrilla. Genul a fost cel mai strans legat de macaci, impartasind o morfologie craniala foarte similara. Paradolichopithecus a fost o maimuta terestra, in general, se crede ca a dezvoltat o dimensiune mare a corpului ca raspuns la presiunea pradatorului. In ciuda relatiei sale stranse cu macacii, a impartasit, de asemenea, o serie de caracteristici postcraniene cu babuinii. Articulatiile sale de glezna arata, de asemenea, o asemanare remarcabila cu cea a Australopithecusului hominid si a dus la ideea ca Paradolichopithecus s-ar fi putut misca frecvent intr-o pozitie bipedala.
In cazul sitului paleontologic de la Bugiulesti este vorba despre peste 20.000 de resturi osoase descoperite. Dar cum a ajuns istoricul Plopsor la concluzia ca oasele apartin „primului stramos al europenilor”, aflam dintr-un studiu publicat in urma cu mai bine de un deceniu si jumatate: In jurul anului 1960 sunt incepute cercetarile in zona Bugiulesti, ca urmare a identificarii, aici, incepand cu 1952, a mai multor puncte fosilifere. Odata cu aceste sapaturi avea sa se schimbe perspectiva asupra inceputurilor manifestarilor umane la nord de Dunare. C.S. Nicolaescu–Plopsor considera ca a descoperit urme de activitate constienta inca de la nivelul unor presupusi australopiteci, explica Adrian Dobos in lucrarea C.S. Nicolaescu Plopsor si arheologia paleoliticului, publicata in Studii de preistorie a Asociatiei Romane de Arheologie.
Din acelasi studiu mai aflam si ca In punctul Valea lui Graunceanu au fost descoperite numeroase resturi fosile de animale de clima calda... S-a considerat ca aici era unul din locurile de adapare a animalelor preistorice; ca urmare a miscarilor de regresiune ale Lacului Getic, animalele erau obligate sa inainteze spre apa prin zone maloase, ceea ce determina scufundarea unora dintre ele sau cel putin imobilizarea lor, ele devenind victime sigure ale animalelor de prada, situatie de care ar fi putut beneficia si eventualii antropoizi. Lucrarea emite o ipoteza si in privinta „presupuselor unelte”: Oasele ramase in urma „ospetelor” puteau fi folosite de catre acestia din urma ca materie prima pentru producerea de unelte. Se face referire la industria osteo–donto–cheratica, in care erau folosite doar materii dure de provenienta animala. Au fost chiar identificate mai multe tipuri de astfel de unelte (numite prime marturii ale procesului de munca), cu diverse functii, cum ar fi: de razuire, despicare si taiere”.
Istoricul Adrian Dobos explica si de ce crede ca primele unelte au fost aduse in zona: Pe langa existenta acestor unelte, au mai fost aduse si alte argumente: descoperirea in acel punct a mai multor oase lungi (deci bogate in carne decat vertebre si coaste), de unde ar rezulta ca primele ar fi fost aduse aici intentionat. Multe din respectivele oase erau sparte la ambele capete si s-a considerat ca sparturile erau facute intentionat, pentru extragerea maduvei. In plus, in stratele respective se aflau doua pietre de rau rulate si un galet de cuartit albastru... de unde concluzia ca ele au fost aduse de fiinte inteligente.
Astfel, zona fosilifera Bugiulesti devine in clipa de fata veriga de legatura intre descoperirile de acest fel din nordul Africii, Europa Sud-Vestica si Asia Sud–Estica. Cu toate acestea, specialistul considera ca argumentele lui Plopsor nu sunt nici suficiente, nici convingatoare, mai ales ca „din publicatii lipsesc planurile si profilele sapaturilor”. Pe langa fosilele de animale descoperite la Tetoiu, s-au mai gasit astfel de urme si in alte parti ale judetului, fapt ce i-a indreptatit pe specialisti sa considere ca Valcea este totusi una din cele mai vechi regiuni locuite din Europa. Spre exemplu, intr-una din zonele limitrofe ale municipiului Ramnicu Valcea, in punctul „Fabrica” din localitatea componenta Cazanesti, s-au gasit oase apartinand unei specii de elefant care a trait in urma cu 1,7 milioane de ani.
Tot in aceeasi zona s-a mai descoperit un razuitor din silex maroniu despre care se stie ca provine din epoca paleolitica, cand si-a facut aparitia omul deplin format, cunoscut astazi sub numele de Homo sapiens, dar si picturile rupestre. Exista chiar si cateva aschii si un nucleu de silex maroniu, cu baza trapezoidala, care provin din Mezolitic, perioada cand incepe procesul de micsorare a uneltelor, descoperite tot la Cazanesti. Urme ale culturii Starcevo-Cris, din Neolitic, au fost descoperite la Valea Raii, la doar 5 km departare de Ramnicu Valcea, constand in fragmente ceramice apartinand purtatorilor Culturii Boian. Iar pe partea dreapta a paraului Sarat, s-au gasit artefacte vinciene, constand in: fragmente ceramice, lame de silex si statuete antropomorfe.
Urme ale Culturilor Boian si Salcuta s-au gasit atat la sud, cat si la nord de municipiul Ramnicu Valcea: la Cazanesti - Fabrica si Cetatuia. Iar exemplele de acest gen pot continua, fapt ce demonstreaza ca aceasta zona a fost locuita din cele mai vechi timpuri: vase ceramice, idoli antropomorfi si zoomorfi, topoare de piatra, lame de silex, obiecte din cupru, aur, bronz, argint, cutite, podoabe, alte arme si multe alte comori, chiar si necropole. Unele dintre artefacte apartinand Culturilor Cotofeni, Glina, Verbicioara si Basarabi. Iar din santierul sistematic de la Buridava Dacica inca mai ies la lumina noi si noi tezaure.
Situl de pe Valea Oltetului, de la Bugiulesti-Tetoiu din judetul Valcea - "unul din cele mai interesante din lume”, a deschis odata cu descoperirea sa o fereastra temporala de peste 2 milioane de ani in istoria planetei. Aceasta descoperire aduce in atentia specialistilor modul de comportament al acestor antropoide fosile (Paradolicopithecus arvernensis), considerate si „stramosi indepartati ai omului”, prin folosirea unor „unelte” primitive necesare vanatorii si hranirii (silexuri, oase sparte etc.), dar si felul social in care interactionau cu mediul, prin alegerea acestei locatii foarte propice pentru vanatoare. (George V. Grigore)
Surse: wikipedia.org; adevarul.ro, academia.edu; stiinta-mister.ro; marincarciumaru.ro; cimec.ro; bibmet.ro; elforum.info; deceneuinteleptul.worldpress.com; thraxusares.worldpress.com; ioncoja.ro; lohanul.slizhusi.ro; enciclopediagetodacilor.blogspot.com; independentaromaniei.ro; vatra-daciei.ro; identitatea.ro; romaniadevizitat.org; ramnicuvalceaweek.ro
Foto: adevarul.ro; cpb-us-e1.wpmucdn.com
Referinte:
1. Nishimura, TD (2010) - Anatomia nazala a Paradolichopithecus gansuensis (Pleistocen timpuriu, Longdan, China) cu comentarii despre relatiile filetice dintre speciile acestui gen.
2. Van Der Greer, A. A. E (2002) - Elementele postcraniene ale Paradolichopithecus arvernensis (Primate, Cercopithecidae, Papionini) din Lesvos, Grecia.