Ca tot suntem inca in spiritul uneia dintre cele mai importante sarbatori ale noastre, adica Pastele, o sa incep sa reamintesc frumoasele traditii care "incondeieaza" aceste zile de sarbatoare sfanta. Sarbatoarea Pastelui isi are obiceiurile si traditiile ei, in functie de cultura si civilizatia fiecarei natiuni. Pregatirea pentru Paste incepe prin Postul Pastelui, care este randuit pentru curatirea sufletului prin rugaciune, spovedanie si impartasirea cu Sfintele Taine. In special in Transilvania, intalnim binecunoscuta traditie de a primi si oferi paste cu paine si vin, in dimineata primei zile a Pastelui, la biserica.
Pastele este insotit de o multime de obiceiuri si simboluri, pe langa incondeiatul oualelor rosii sau a modernului iepuras, este cel al mersului cu stropitul sau udatul. Odata cu trecerea timpului, obiceiul s-a modernizat, iar daca in trecut se folosea apa, astazi se foloseste parfum sau apa de colonie. Baietii adunati in grupuri merg la fete acasa a doua zi de Paste, unde intreaba parintii fetelor daca primesc cu udatul, in timp ce rostesc urmatoarea poezie Am fost intr-o padure verde, am vazut o viorea albastra, care statea sa se ofileasca. Imi dati voie sa o stropesc?. In mediul urban, din zona Hunedoarei, se foloseste o alta varianta: Am auzit ca aveti o floare frumoasa, am venit s-o udam sa nu se ofileasca. In alte zone se rosteste o alta varianta a poeziei Intr-un cos cu viorele, canta doua pasarele, pasarile ciripesc, imi dati voie sa stropesc?. Baietii stropesc fata cu parfum, dupa care sunt rasplatiti cu oua rosii, bautura si prajituri. Joia Mare dinaintea Pastilor este respectata cum se cuvine, existand anumite superstitii legate de "lumea de dincolo" si legatura cu "lumea viilor".
Se crede ca mortii se intorc in casele in care au trait si raman acolo pana in sambata care precede sarbatoarea Rusaliilor. Cei in viata aprind lumanari in biserici si pe mormintele acestora, rugandu-se pentru mantuirea sufletelor lor. In zona Maramuresului, unde de Paste este racoare, satenii aprind focuri in curti pentru a intampina musafirii veniti de pe lumea cealalta cu caldura, iar nu cu frig. In alte zone, se amplaseaza scaune in curti pentru ca sufletele mortilor sa se odihneasca si sa se acomodeze din nou cu lumea aceasta.
Rufele nu se spala in Joia Mare, daca nu vrei ca in loc de pomana sa imparti laturi de rufe celor morti. In Muntenia, in Joia Mare, in timpul Deniei celor 12 Evanghelii, baietii si fetele tinere aduc o sfoara si, dupa fiecare evanghelie citita, leaga un nod, punandu-si o dorinta si rugandu-se cu ardoare pentru implinirea ei. Aceasta sfoara se ia acasa si se pune in noaptea de joi spre vineri sub perna, pentru a-l visa pe cel ursit. De asemenea, in momentul in care dorinta respectiva s-a indeplinit, se spune ca este bine sa dezlegi nodul legat spre indeplinirea nazuintei respective.
Deoarece oul rosu este purtatorul unor semnificatii profunde legate de invierea lui Hristos si de reinnoirea naturii, crestinii s-au ostenit sa-l incondeieze, desenand cu ceara motive decorative ancestrale, de o rara frumusete.
Oul vazut ca un simbol primordial, samanta vietii, potrivit traditiei, este vopsit si incondeiat in zilele de joi si sambata din Saptamana Mare, indeletnicirea inrosirii oualor fiind rezervata aproape in exclusivitate femeilor. Motivele folclorice utilizate sunt: spicul, soarele, frunza si, ca o reconfirmare a crestinatatii romanesti, crucea. Am preferat sa vorbesc in mod direct despre un anume moment al anului care merita pastrat, deoarece perioada Pastelui, incepand cu postul si pana la Inaltare, reprezinta o sarbatoare sfanta, ale carei obiceiuri ar trebui pastrate cu sfintenie. Ar trebui sa lasam deoparte toate aceste influente moderne nefaste, care desi iluzoriu apar si "infrumuseteaza " o anume perioada, de fapt, sunt noutati aflate la locul nepotrivit... Ca si exemplu personal pot spune ca respect cu strictete majoritatea obiceiurilor autentice, cel putin din respectul pentru bunici si strabunici, care s-au ostenit candva in dureroasa lor oboseala si adanca batranete sa ne spuna si noua, urmasilor, ce e lasat de cand lumea si pamantul si noi ar trebui sa ducem mai departe si nu sa batjocorim, calcand in picioare, inlocuind si uitand... Traditiile unei tari sunt ca si o marca de aparare in puternicul razboi al Noului, cu care ne luptam zi de zi...
Prin pastrarea acestor vechi lucruri ne putem remarca intr-un anume punct ca si tara, ca si natiune, pentru ca, din moment ce avem traditie si cultura avem autenticitate si putere... Suntem unici ca si patrie, zona geografica etc.
Niciodata nu am putut intelege de ce romanii prefera sa fie aratati cu degetul de catre "cei puternici", in loc sa profite chiar ei de o pozitie superioara in fata altora, cand totul e, de fapt, atat de simplu... Oameni buni, nu e rusinos pentru noi sa "jucam capra" in noaptea de Anul Nou, nu e rusinos sa oferim un martisor sau o floare in luna martie si nici sa mergem la biserica in zilele de mare sarbatoare...  E o mandrie, avem acel ceva al nostru care in caz de  pericol ne va ajuta cu siguranta, pentru ca vom putea spune Da, e obiceiul nostru, atestat prin aceste documente si in special prin marturiile oamenilor, iar voi l-ati luat, dar nici o problema, il puteti imprumuta, caci adevarata lui frumusete se oglindeste aici, unde isi are radacinile atat de adanci incat nici un robot urias al vostru prin cine stie ce putere electrica nu le va putea smulge... (Oana Ruxandra Frincu)