Romania este, fara indoiala, mai ceva decat orice tara din povesti. Nici un imparat, oricat o fi fost el de rosu, de span, de negru in cerul gurii sau de insetat de sange nu a reusit sa mai zamisleasca o tara ca a noastra. Unde s-au mai pomenit politisti care sa conduca o mafie a drogurilor, in timp ce isi ispaseau in libertate o condamnare cu suspendare pentru talharie? Dar la noi e firesc, ambele activitati, si talharia, si traficul de droguri, sunt de competenta politiei. Deci cine ar putea sa le realizeze mai bine? In ce tara a mai fost numit, pe o pozitie guvernamentala echivalenta subsecretarului de stat, un individ urmarit penal pentru sechestrare de persoane? Si, mai frumos, presa fiind plina de pozele cu el, alaturi de victima dezbracata si pusa in lanturi in cotetul cainelui. Trebuie sa recunoastem ca nici o tara nu mai are demnitari cu o asemenea imaginatie!
Atunci de ce sa ne mai miram ca, incercand sa contractam autostrazile la preturi pe kilometru de zece ori mai mari decat in tarile civilizate, tot nu reusim sa construim practic nimic. Avem in schimb cele mai scumpe gropi din lume. In contrapartida, reducem preturile la produsele sanitare, pana ce primim ca bonus seringile de unica folosinta pline de microbi, iar tifonul mai straveziu decat o panza de paianjen; punem bolnavii cate trei in pat, ii amestecam bine cu gandaci si sobolani si daca tot nu le ajunge mai trantim peste ei si ceva moloz de pe pereti ori de pe tavan, trebuie oricum si sa se trezeasca sa mearga sa-si cumpere medicamentele, ca doar nu le-or astepta de pomana. Iar daca un spital a reusit sa dezvolte o infectie intraspitaliceasca, astfel incat se dovedeste a reprezenta moarte sigura, pentru ca in el intri sanatos si iesi in coma, ce ne propune guvernul? Simplu! Sa-l transformam in azil de batrani! Va dati seama ce repede am putea scapa de batranii astia care, dupa cum ne spun guvernantii nostri mult iubiti, ne mananca banii de pomana?
Avem solutii si pentru sport! Nu avem bani de sali de sport, pentru echipamente si cantonamente? Nu e nimic! Trecem la eutanasierea cainilor prin aruncare la tinta pe un perete de beton. E adevarat ca ideea nu e noua, ca am mai exersat-o acum cativa ani. Nu scapi de maidanezi, nu stiu nici la ce performante sportive poti sa ajungi, dar, in mod cert, pentru multi decidenti e superhaios. Din pacate, la acest capitol suntem insa ramasi in urma, daca nu fata de alte tari, cel putin fata de film. Ori noi stiam ca viata, cel putin la noi, bate filmul. In cazul asta mai avem insa un pic pana sa egalam filmul american in care erau vanati, pentru a fi omorati, oamenii si nu cainii. Asa incat ar trebui sa le strigam: Stimabililor, mai culturalizati-va si voi, ce naiba! Dar, mai nou, s-ar putea sa fie de plans, s-ar putea sa reuseasca sa ramana singuri…
Pe vremea lui Ceausescu circula un banc. Stand el de vorba cu un alt sef de stat ii povestea cum a reusit el sa lase poporul pe intuneric, sa-i taie apa, apoi caldura, sa-i reduca ratia la mancare… La care interlocutorul il intreaba: Dar cu cianura n-ati incercat? Astazi, dupa multe incercari, experiente, balbaieli si nenumarate traznai, guvernantii nostri s-ar putea sa realizeze si aceasta performanta. Cand a venit prima boare de criza, guvernantii erau ca o fata mare. Mai chicoteau, mai ca vroiau, mai ca nu-ndrazneau, da pan’ la urma tot reuseau. Ba e criza, ba nu-i criza, ba un vot, ba o sinecura, ba sunt bani, ba nu sunt, ba mai dati, ba va luam, ba nu va mai lasam, mai inchideti una, mai inchideti alta, na-va taxe, dati-ne salariile, doar nu oti mai vrea si pensii, ca v-am dat de-nmormantare, hai, la hora si-o manea, brandu-i gata, tara-i lata, iaca pusca si cureaua lata. Pe scurt, de la reformele totale, din discurs in discurs, fara pensii si salarii, cu funia de gat, am ajuns si la victoria finala asupra intregului popor, ca raposatul a ratat-o. Oricum, se spunea, frumoasa tara, pacat ca-i locuita! Felicitari, bravi conducatori! (Alexandra Bunea)