Mereu mai multe voci afirma ca scoala este o gaura neagra care inghite banii de pomana. Cel putin tot atatea voci deplang neputinta bugetului... S-ar parea, din spusele lor, ca pentru a salva Romania ar mai fi nevoie de vreo 6% din PIB, adica exact atat cat se zice ca ar inghiti invatamantul. Atunci solutia este simpla. Nu trebuie sa fii geniu ca sa o descoperi. Desfiintezi invatamantul si salvezi Romania.

Sa fim seriosi, alocarea a 6% din PIB pentru invatamant a fost si este o mare minciuna. De 20 de ani facem tot ce putem pentru a distruge invatamantul. Asa incat, de fapt, nici nu prea mai avem ce desfiinta, la fel cum nu prea avem cum sa recuperam 6% din PIB prin desfiintarea invatamantului, pentru ca banii acestia oricum nu exista decat pe hartie.
Sigur, invatamantul trebuie restructurat. La fel ca intreaga tara, economie, administratie, clasa politica etc. Cred ca o stie demult orice copil. Numai ca a reorganiza invatamantul e una si a creste cu orice pret haosul e alta. De 20 de ani reorganizam invatamantul de doua-trei ori pe an. Adica ii anulam orice urma de coerenta si consistenta.
Acum vreo 30 de ani venea cate un instructor de partid si tipa la corpul profesoral ca nu pricepe ca scoala nu e facuta pentru cei care pot si vor sa invete, ci pentru cei care nu vor si nu pot sa invete. Apoi, scoala a avut ca principala sarcina munca patriotica si strangerea recoltei. Chiar circula, ca poanta, un inspirat schimb de replici. Cum merge treaba?, se adreseaza unui profesor instructorul de partid. Daca n-ar fi orele astea de clasa sa ne mai incurce, am putea chiar depasi planul la cartofi! - suna raspunsul.
In ce priveste invatamantul universitar, la unele facultati tehnice, buna parte a muncii patriotice se efectua la Canalul Dunare-Marea Neagra, ajungandu-se sa se stea acolo cate un trimestru intreg si, in cateva cazuri, sa se dea chiar simulacre de examene acolo, pe santier, iar o scrisoare catre parinti suna cam asa, Mama, e asa de bine aici, incat ma intreb de ce nu m-ai dat de mic la canal!... Lasand gluma la o parte, chiar daca deja de atunci invatamantul incepuse sa se degradeze masiv, inclusiv prin lipsa curentului electric si a salilor de clasa in care orele se tineau cu gheata pe calorifere, atat corpul profesoral, cat si elevii sau studentii incercau, in marea lor majoritate, sa depaseasca aberatiile epocii, stiind ca a invata este singura cale adevarata de a-si construi un viitor in viata.
Adevaratul dezastru al invatamantului nostru a inceput dupa ’89. Principalele lovituri au venit indirect. Ce motivatie mai avea un copil sa invete cand isi vedea familia si profesorii murind de foame si toti analfabetii batandu-si joc de ei din jeep-ane sau din fotolii ministeriale? Abia apoi au venit diferitele masuri administrative de subminare a invatamantului. Motivatiile nu au lipsit. Manualele de engeza Oxford prezentate la o licitatie s-au dovedit nedemne de luat in seama in fata unor aberatii scrise de nu se stie cine. Despre Stefan cel Mare nu mai aflam din manuale decat ca era un betiv afemeiat. Nici macar in perioada crunta a anilor ’50 nu ne-am batut joc de propria istorie asa cum am facut-o in acesti ani.
In minunatul roman O zi mai lunga decat veacul a lui Cinghiz Aitmatov se relateaza o impresionanta legenda. Este vorba despe mancurti. Oameni supusi unor chinuri atroce, in urma carora sau mureau sau isi uitau complet propria istorie, executand apoi orbeste orice ordin al noilor stapani, inclusiv acela de a-si omori proprii parinti. Ceea ce se intampla de prea multa vreme cu acest popor este un oribil proces de mancurtizare. Dupa ce o jumatate de veac ne-au spalat creierele, pe rand, securitatea stalinista si mai apoi acea strutocamila de nationalism comunism, a venit tranzitia care s-a straduit prin toate mijloacele sa ne faca sa ne fie rusine ca suntem romani. Multi au ajuns sa blesteme ziua in care s-au nascut pe aceste meleaguri. Nu ma refer la cei care pleaca in strainatate, e normal sa circuli pentru a invata, pentru a munci, pentru a vedea si intelege lumea. Ma refer la cei care, acasa sau plecati, desconsidera acest popor. Si, din pacate, sunt din ce in ce mai multi. Este un rezultat al societatii de tranzitie, dar si al scolii de tranzitie, ea insasi un produs al aceleiasi minunate tranzitii.
Tunam si fulgeram prin toate canalele media ca vrem sa dam sanse egale tuturor copiilor tarii. Care sanse egale? La facultate, aproape ca nu mai gasesti un copil de la tara. Nici un absolvent mai rasarit de facultate, daca nu e o exceptie animata de o pasiune nebuna, nu mai vrea sa imbratiseze cariera de dascal, prost platita si desconsiderata. Am ajuns in discursurile politice sa ne referim la profesori ca la niste trantori care mananca banii de pomana. Nu e de mirare ca la examenele de definitivat predomina notele de unu si de patru. Nu e de mirare nici faptul ca buna parte din ore se tin de catre asa-zise cadre didactice care nu au nici bacalaureatul. Atata timp cat castiga de cateva ori sau chiar de zeci de ori mai putin decat un politist sau un judecator, este o stare de fapt absolut normala. Iar despre scoli - ce sa mai vorbim!... O lume intreaga nu mai poate concepe invatamantul in afara mijloacelor multimedia de ultima generatie, iar, la noi, scolile stau sa se prabuseasca. Nu au incalzire, canalizare si, cateodata, nici macar curent electric. Cine vede aceste lucruri? Pe cine intereseaza aceste lucruri? In nici intr-un caz pe cei care conduc de 20 de ani aceasta tara. Profesorii sunt buni ca masa de manevra electorala. Le promiti inainte de alegeri mariri aberante de salarii de 50-70% pe care nu le dai niciodata, cu toate ca ai votat in unanimitate si promulgat o astfel de lege. Dar ce conteaza o lege in Romania?! Noi nu ne incurcam in astfel de fleacuri. La noi, legile, intr-adevar, sunt facute doar pentru prosti. Dar, in schimb, le scazi apoi si acea amarata de leafa, prin diferite subterfugii, precum concediul fara plata. Daca, oricum, copiii pot invata si singuri, hai, mai bine, sa desfiintam scoala. Probabil ca nu o facem doar pentru a nu pierde un excelent subiect de diversiune politica.
In lumea civilizata, copiii sunt stransi dimineata de autobuzele scolare din cele mai izolate puncte si dusi, in conditii civilizate, la scoli moderne care le asigura cele mai bune conditii de pregatire. La noi, trebuie sa alerge pe jos kilometri intregi pentru a ajunge la acele magazii numite scoli. Autobuze? Nu poti sa o iei nici macar ca pe o gluma... Nu poti circula nici pe autostrada de gropi si de zapada. Pe desfundatele drumuri satesti, unde, luna de luna, se mai prabuseste cat un pod, pe care nu se grabeste nimeni sa-l refaca, gasesti cel mult atat de bine protejatele noastre trofee vanatoresti. Nu e vorba, ca le intalnesti si in mijlocul Brasovului, nu numai  pe coclauri! De la caini vagabonzi am ajuns sa convietuim cu ursi si cu lupi... Nu va amagiti, asta nu tine de protectia animalelor, ci de egala desconsiderare a lor, precum si a oamenilor.
In ritmul in care creste la noi analfabetismul, nu va mai trece mult si ne vom intoarce in epoca de piatra. Nu va amagiti cu faptul ca ne gasim in frontierele Uniunii Europene. Daca tinem cu tot dinadinsul, nu e exclus sa devenim o rezervatie europeana, precum cele de indieni de pe continentul american. Doar ca ei beneficiaza totusi de scoli bugetate si respectate.
Astfel, nu va faceti griji, nu vom desfiinta scoala, pentru ca oricum nu ar ajuta la nimic. De restructurat vom continua sa o restructuram, mereu mai intens, pana nu va mai intelege nimeni despre ce este vorba. Si nu va impacientati! Nu mai este mult pana atunci... Scoala tinde cu o viteza aiuritoare sa devina o simpla himera, fara infrastructura, cu dascali calcati in picioare si cu copii dezorientati. Care este viitorul lor? De unii se ocupa parintii, acasa sau in strainatate. Altii risca sa ajunga victimele vanzatorilor de droguri care roiesc in jurul fiecarei scoli. Si, evident, de vina nu este politia, ci tot scoala. De altfel, de o bucata buna de timp, scoala a devenit vinovatul universal, vinovatul de serviciu. (Anton Mironescu)