Cu greu ai putea gasi o alta tara care sa mai fi inventat si implementat atatea taxe cate au fost introduse in Romania, in minunata noastra tranzitie. Faptul ca multe dintre ele au implicat costuri de administrare mai mari decat incasarile, adica in loc sa aduca un venit la buget au creat o gaura in plus, nu a deranjat pe nimeni. Dimpotriva, multe dintre ele au reprezentat o sursa suplimentara de spaga. Totusi, altele par a nu se justifica nici macar ca surse de venit personal, ci doar ca un viciu.
Au fost cativa ani, cand, mai ales datorita presiunilor europene, numarul acestora a mai scazut. Dar acum criza se pare ca a generat o noua frenezie a generarii de taxe. De la genialul impozit forfetar de anul trecut care a reusit sa conduca la un lant interminabil de falimente, adica exact ce ne lipsea in timp de criza, se pare ca acum vrem sa impozitam tot ce misca si ce nu misca, mancare, conturi, tot. Cea mai interesanta este taxa propusa pentru asa-zisele alimente nesanatoase, vizand astfel, alimentele cele mai ieftine si, implicit, exact categoriile cele mai sarace ale societatii. In plus, definirea imprecisa a  marfurilor de impozitat creeaza si o premisa majora de spaga si frauda, dar presupune si costuri semnificative de administrare, cu un aport minim la buget. Astfel, vom avea o noua sursa de haos si de nemultumiri, cat se poate de justificate, mai precis o scumpire a vietii mai ales pentru cei cu venituri mici si un alt lant de falimente. Pe scurt, haos si blocaje. 
Probabil ca vom continua lungul sir al masurilor neconstitutionale si al celor ce nu fac decat sa bage in ceata atat contribuabilii, cat si functionarii. Nimic nu e mai grav in fata unui pericol decat pierderea busolei. Cainii ii ataca pe cei ce se sperie. Criza ii distruge pe cei care iau masuri aiurea.
Vrem sa introducem cat mai multe taxe noi, in schimb, e o singura taxa la care nu vrem cu obstinatie sa umblam. De ce? Nu stiu! Dar cred ca explicatia trebuie cautata in faptul ca ea e extrem de clara, are cea mai buna rata de colectare si nu poate fi ocolita decat sub incidenta penala, clara si explicita, deci pe cat posibil de evitat. Este, evident, vorba de TVA. O crestere de la 19% la 25% ar duce la o crestere a pretului final cu doar 5,04%, nesemnificativa fata de cresterile de preturi de 20-30% cu care suntem amenintati in momentul de fata, in timp ce cresterea venitului la stat ar fi de 31,58%. Eficienta unei astfel de masuri a fost demonstrata in mai multe state care au aplicat-o anii trecuti.
Sigur ca exista si state care au scazut TVA-ul, dar nu exista nici o asemanare intre economiile acelor state si noi. In acelasi timp, modificarea TVA-ului nu necesita nici un fel de costuri suplimentare de administrare. In plus, si asta este poate cel mai important, ea nu dezavantajeaza produsele romanesti, nici la export, nici in concurenta cu produsele importate.
Ar aparea astfel resurse importante, atat pentru investitiile necesare relansarii economice, cat si pentru o reala protectie sociala. Cred insa ca principala masura care ar putea fi realizata prin aceste incasari suplimentare la bugetul de stat ar fi reprezentata de scaderea radicala a contributiei la asigurarile sociale. Masura a fost introdusa mai demult in Bulgaria si in alte state, cu rezultate exceptionale. A fost propusa si la noi de mai multe ori, dar fara rezultat. In perioada actuala de criza si, in special, sub supraveghere FMI apare insa o problema din cauza faptului ca pe o perioada de timp semnificativa, care poate ajunge sau chiar depasi putin un an, incasarile scad. De aceea, este important sa ai identificata o sursa clara si credibila de finantare a acestui deficit. Iar aceasta sursa poate fi constituita tocmai din incasarile suplimentare din TVA. Este adevarat ca FMI pretinde si o echilibrare a bugetului asigurarilor de pensii, adica nesubventionarea acestora de la bugetul de stat, dar aceasta cerinta este abuziva, FMI neavand calitatea sa se amestece in bucataria interna, ci sa impuna doar tinte bugetare generale, astfel ca acesta reprezinta un punct clar negociabil fara nici o dificultate.
Scaderea asigurarilor de stat ar insemna o scadere importanta a costurilor salariale cu implicatii enorme. In primul rand, scaderea veniturilor ce ar trebui compensate ar fi doar de scurta durata prin faptul ca o mare parte din drepturile salariale platite astazi pe cai ocolitoare ar iesi la lumina. Extrem de important este apoi faptul ca prin scaderea costurilor salariale scade costul de productie, deci produsele romanesti ar deveni automat mai competitive, atat la export, cat si pe piata interna, conducand astfel la o crestere a vanzarilor si implicit a productiei, deci la generarea de noi locuri de munca. In plus, scaderea costurilor salariale ar face ca multi angajatori sa se razgandeasca din capul locului in hotararea lor de a disponibiliza din personal datorita modificarilor structurii bugetare chiar si la nivelul actual al propriilor vanzari.
O disponibilizare inseamna atat o contributie care dispare, dar si un ajutor de somaj in plus. Mai mult, costuri salariale mai mici vor stimula crearea de noi locuri de munca. Astfel, in loc sa asistam in continuare la o crestere a somajului vom asista la o scadere a acestuia. Avantajele sunt multiple. In primul rand, este vorba de sprijinirea acestor persoane si familii, aflate acum in somaj sau amenintate de somaj, atat din punct de vedere al moralului, cat si al bunastarii, fara a apela la fonduri de asistenta sociala, ci, dimpotriva, crescand veniturile la stat. Aceasta crestere vine in mod direct prin cresterea contributiilor la asigurarile sociale platite de noii angajati si indirect prin faptul ca dispar platile la ajutorul de somaj pentru fostii someri ce au fost angajati.
Apoi, veniturile mai mari ale acestor familii le permit sa-si creasca consumul, fapt ce are doua consecinte imediate. In primul rand, creste TVA-ul colectat, iar in al doilea rand, crescand consumul, este stimulata productia si, implicit, generarea de noi locuri de munca. Apar astfel aceste bucle de amplificare a efectelor. Aici avem efecte pozitive ce se amplifica. Similar, in cazul impozitului forfetar introdus anul trecut am avut o amplificare a unor efecte negative. Nenumarate voci au avertizat cu privire la acest lucru. Nu au fost ascultate. Dar buna parte a caderii economice si a cresterii somajului provin din mecanismele declansate de acea masura si a altora similare prin consecinte.
Ceea ce economistii nostri ar trebui sa invete este faptul ca introducerea, desfiintarea sau modificarea unei taxe nu are ca rezultat doar scaderea sau cresterea incasarilor conform rezultatului inmultirii cotei acelei taxe cu baza de impozitare de la acel moment, ci atrage dupa sine un intreg lant de mecanisme capabile sa modifice in profunzime structura si evolutia acelei economii. In plus, ar trebui inteles ca, in special, in perioada de criza, razboiul competitivitatii este extrem de dur. Interesul major este de a reusi sa creezi un maxim de avantaje, atat pe piata externa, cat si pe cea interna, pentru propriile tale produse. Primul mijloc la indemana statului este tocmai mutarea taxelor de pe salarii, care fac produsele proprii mai scumpe fata de cele straine, in seama TVA-ului, care se aplica in mod similar tuturor produselor. Este una dintre putinele parghii ce le avem la indemana si este pacat ca refuzam cu incapatanare sa o folosim.
Prin suprataxari, prin reduceri de personal si prin continue ezitari si masuri contradictorii menite sa introduca haos si nesiguranta poti distruge o economie, chiar si in conditiile unui context international ultrafavorabil. In conditii de criza, poti insa produce un adevarat dezastru. Pret de un an ne-am supra-imprumutat si nu am reusit decat sa acceleram falimentele, sa crestem somajul intr-un ritm mereu mai accelerat si sa introducem o deruta generala, atat la nivelul societatii in ansmblul ei, cat si la nivelul agentilor economici.
Nu poti stabiliza si relansa economia decat prin masuri simple, clare si hotarate, care sa aiba in vedere dinamica reala a economiei in ansamblul ei si nu banale calcule aritmetice bune doar sa induca in eroare opinia publica si sa distruga economia. Fumigenele, deruta si confuziile pot fi arme de succes in politica, in campanii electorale, dar in nici intr-un caz in combaterea crizei.
In economie, nu poti realiza nimic fara resurse, dar poti extrem de usor sa produci adevarate dezastre cu resurse oricat de mari, daca nu stii sa le folosesti. Astfel, 20 de miliarde de euro primiti de la institutiile internationale risca, in loc de a ne salva si a asigura relansarea economiei, sa ne scufunde intr-un adevarat marasm. (Andrei Baciu)