Cimitirul Vesel - cronica a satului Sapanta

Imprimare

Cimitirul Vesel este situat la granita cu Ucraina, in inima Maramuresului, in satul Sapanta, la 19 kilometri de Sighetu Marmatiei. Creatorul cimitirului, Stan Ioan Patras, s-a nascut in Sapanta, intr-o familie in care indeletnicirea principala era prelucrarea artistica a lemnului. Stan Ioan Patras a ales sa priveasca moartea cu alti ochi si sa adauge crucilor sculptate cate ceva din viata celui decedat, intr-un mod vesel, din care nu lipseste ironia. Pe fiecare cruce a scris cate un epitaf si a desenat cate o imagine importanta din viata defunctului.

Epitaful scoate adesea in evidenta viciile decedatului, iar desenul descrie de multe ori meseria acestuia: padurar, agricultor, vanator etc. Motivele decorative utilizate sunt inspirate din cele ale portilor de lemn sau ale tesaturilor textile folosite in Maramures. Specifice sunt culorile vii, obtinute din pigmenti naturali. Pana in anul 1977, cand s-a stins din viata, Patras a realizat aproximativ 700 de cruci ce se pot gasi in Cimitirul Vesel. Materialul folosit pentru realizarea crucilor este lemnul de stejar.
Casa in care a trait Stan Ioan Patras este situata la aproximativ 200 de metri de Cimitirul Vesel si se poate vizita de catre public. Mormantul sau se gaseste in fata bisericii din Cimitirul Vesel. Cel care ii continua munca, Dumitru Pop, a ales sa locuiasca in casa sa, pe care o intretine ca atelier si muzeu. Cimitirul Vesel este o destinatie unde trebuie sa ajunga orice roman iubitor de Romania. Macar o data in viata! De altfel, fotografiile vorbesc mai mult decat o mie de cuvinte. (Oana-Nicoleta Rosu)