Lacul Sfanta Ana, singurul lac vulcanic din Romania

Imprimare

Lacul Sfanta Ana este un lac vulcanic, singurul de acest fel din Romania, situat pe teritoriul judetului Harghita, in apropiere de Baile Tusnad, pe fundul craterului unui vulcan stins, din masivul Ciomatu-Puciosu. Lacul isi completeaza apele numai din precipitatii, neavand izvoare. Suprafata sa este de 20 de hectare, iar adancimea maxima a acestuia este de circa sapte metri. Lacul Sfanta Ana este o rezervatie complexa naturala, geologica, floristica si faunistica. Scaldatul in lac este interzis.

Lacul are o frumusete aparte, peisaje de basm si este inconjurat de jur imprejur de paduri ce se reflecta mirific in luciul apei. Nu sunt constructii pe mal, doar un chiosc cu cateva mese unde se poate servi un colac secuiesc sau o racoritoare. Lacul Sfanta Ana este un loc linistit de relaxare, dar si un loc de pelerinaj. Langa lac se afla o capela romano-catolica cu hramul Sfanta Ana.
Zona este cunoscuta si pentru numarul de ursi. Daca doriti sa-i vedeti, alegeti sa o faceti de la observatorul de ursi, situat in apropierea lacului! Altfel, experientele in ceea ce priveste intalnirile cu ursii sunt cel mai adesea neplacute.
Accesul catre lac se poate face fie cu masina, fie pe poteci de munte, din Baile Tusnad, pe un traseu de circa doua ore. Daca sunteti cu masina, aceasta se parcheaza in zona de campare si se coboara pe jos, circa 1,5 kilometri, pe sosea. Exista si un autobuz care asigura transportul intre camping si lac.
Daca preferati o excursie iarna, aveti toate sansele sa gasiti Lacul Sfanta Ana inghetat. In plus, pe langa peisajul hibernal incredibil, soseaua dintre camping si lac se transforma intr-un adevarat derdelus. (Oana-Nicoleta Rosu)