In ultima perioada am tot avut timp sa ma gandesc la barbatii din viata mea. Am avut o gramada de relatii, dar, tragand linie, am realizat niste chestii. Stiu ca poate ceea ce scriu acum va atinge pe multi dintre barbatii cu care am contact, dar simt nevoia sa clarific unele lucruri in acest loc, unde pot sa inteleaga ca... in ceea ce ma priveste nu se schimba nimic. Pentru ca, pur si simplu, asa sunt eu. Ha ha ha! Imi dau seama cati disperati vor da acum click sa citeasca mai departe, speriati ca poate le-am pomenit numele… Eh… cititi voi…

Relatiile cu barbatii pe care i-am iubit au fost povesti. Nu stiu daca e corect sa spun barbatii cu care m-am iubit, pentru ca nu sunt sigura daca toti cei cu care m-am iubit m-au iubit. Stiu insa ca pot spune cate o poveste despre fiecare relatie cu acei barbati care au contat in viata mea, care au contribuit intr-un fel sau altul la dezvoltarea mea. Care au lasat o bucatica din ei in sufletul meu. In momentul acesta pot spune ca aproape toti sunt casatoriti, unii au si copii. Poate ca pentru mine nu a venit inca momentul (daca va fi vreodata). Cert este ca fara o poveste nu pot incepe nimic. Structura mea interioara respinge orice idee de a fi cu un barbat pentru ca trebuie, pentru ca are sau pentru ca este. De aici imi atrag si dusmani si imi stric relatiile cu barbatii care nu inteleg ca pot fi si respinsi. In aceeasi masura, sufar din cauza celor care incep povestea, ii scriu titlul si apoi completeaza doar cu punctele de suspensie. Dar ma resetez. Mai usor sau mai greu… Ideea e ca de fiecare data e altfel.
Va pup si ce va fi vom afla! (Mirela Moldoveanu)