Constantin Brancusi pretindea ca mamaliga stimuleaza forțele fecunditații. (Si) ale fecunditații artistice, fireste!
O lunga si onoranta lista de mari artisti aplecati si spre cele lumesti, spre trebuinta pantecului, il numara si pe gorjeanul crescut la Hobita cu boturi de mamaliga si tocane oltenesti. Tuturor ne raman infipte in creier mireasmele copilariei si mancarea ca la mama acasa, dar lui Brancusi parca mai mult decat mediei. Ii ramane fidel mamaligii mai cu ardoare decat femeilor, nu putine, ce-i tinura de urat in viata si ii roaga pe cei veniti de acasa sa-i aduca faina de porumb cu fiecare ocazie.

Si poate pare o mancare simpla, de taran roman fara pretentii, dar ceea ce redau mai jos contrazice fara drept de apel aceasta parere si ne arata ca si mamaliga are rosturile ei cand e sa fie gatita, ca-i trebuinta „sa se licheasca de fundu‘ ceaunului” ca sa se arate demna spre priveala si gurile invitatilor, mai ales ca nu vorbim de un gurmand oarecare, din cei ce s-au mai vazut, ci de un gourmet cu multa cunostinta gastronomica si cu niste papile gustative exersate si de o finete remarcabila.

Constantin Brancusi: Se bateau turcii la gura americanului s’a italienilor
Incepem cu o scrisoare publicata de Observatorul Cultural, intocmita pe 3 decembrie 1914, la aproape un deceniu de cand ajunsese la Paris, adresata lui nea Vasile (fratele vitreg) si lui nea Petrica:
(…) V’am zis ca aici stau intr-o casa cu 6 etaje, am multi amici da tate natiile. Io stau jos si usa mea da la atelier da chiar in batatura si cum pana acu nu dadu neaua p’aici si nici frig nu e aseara scosei chirostriili in curte si pusei de’o mamaliga cu 3 pui fripti pa jar cu usturoi, da cate ori fac mamaliga mi-aduc aminte de noptile pe care le petrecuram in Mai la Magura si ma invata tanti Manda sa las mamaliga sa se licheasca de fundu ceaunului. Asa facui io aseara da’i bagai pa toti in draci, iesira pe la ferestre da ziceai ca’s lupi flaminzi. Le strigai sa coboare da fie ce sa aduca si vreo doua sticle de vin. S’apai sa fi vazut ce se batea turcii la gura americanului s’a italienilor de ziceai ca nu mincara de cind ii fatara muica sa si sa’ncinse un chef pa cinste. Mamaliga o facui intr’un tuci de o vadra sa i satur si sa dusa fumu in tata mahalaua Montparnassului. Dapai cand ma gandesc ca vine Craciunu’ si tare ii ghini acolo la aldi matale mai ca mi vine sa sui in tren ca e gara langa mine s’aud trenurile fluierand zi si noapte, daca n’ar fi cu plecarea in America mai ca as fi venit. Ma intrebati cum o duc. Ce sa zic, no duc io ghini da nici sa mor nu pot ca mai am multe de facut.

Mamaliga stimuleaza fortele fecunditatii
Ca toti oamenii de munte din Romania, Constantin Brancusi era un mare amator si consumator de mamaliga. Acest articol culinar imi repugna, desi eram obligat sa-l consum aproape la fiecare cina sau dejun pe care le-am luat cu sculptorul in tara. Isi facea singur mamaliga si la Paris, Am degustat-o si acolo cu sila, fara sa i-o spun. (…) In privinta mamaligii nu ne-am inteles niciodata. O acuzam de pelagra si aruncam toate anatemele asupra mamaligutii si turtelor. Brancusi pretindea ca mamaliga stimuleaza fortele fecunditatii si ma blestema ca adept al infamului pastor englez Malthus. Dam din umeri! I-am povestit si de ultima mamaliga mancata la Berlin, cu un an inapoi. La Berlin nu se pomenea si nu se pomeneste de mamaliga, scrie Petre Pandrea in Brancusi. Amintiri si execeze. Afrodisiaca ori ba, cu mamaliga si ciuperci a furat multe inimi.

Puteti citi continuarea pe www.antenasatelor.ro