Daca ni se spune ca Monumentul de la Adamclisi si Columna lui Traian sunt marturii in piatra ale pierderii unor batalii sau razboaie de catre geto-daci, exista si un monument care celebreaza o victorie a acestei armate: Arcul de triumf al lui Galeriu din Salonic (Grecia). In vara anului 2014 am vizitat Salonicul, spre a admira unicele monumente de aici. Salonicul, cel numit transliterat Thessaloniki, in macedoneana si bulgara fiind numit Solun, in aromana Saruna, in meglenoromana Saruna, mai este denumit si Selanik (in turca), Salonika sau Salonica, fiind al doilea oras ca marime din Grecia si principalul oras din regiunea Macedonia (regiune traco-geta). Acest oras are azi o populatie de aproximativ 800.764 de locuitori incluzand suburbiile. Orasul a fost stapanit de-a lungul istoriei sale zbuciumate de catre romani, bizantini, venetieni, otomani si greci. Tesalonicul, Solun sau Saruna este unul din locurile unde a propovaduit Apostolul Pavel, dar si un fel de capitala a unei regiuni in care s-au scris pagini importante din istoria pastorilor vlahi (romani), urmasi ai Getilor de Aur primordiali.

Despre legenda numirii aromane si meglenoromane a acestui oras, aceasta face trimitere la cuvantul "sare", ca sursa a numirii sale (referitor la iesirea sa la mare). De mentionat este faptul ca specialistii spun ca numele este mostenit direct din latinescul Salona, pentru ca noi - vlahii, aromanii, meglenoromanii, sau pur si simplu romanii de pretutindeni - nu am avut cuvinte in limba noastra, asa cum nu prelucram nici aurul, nu aveam nici fortificatii, nici nume de botez, ci asteptam la "minunea romana” sa ne dea cuvinte si minte. Eu cred ca de la ei, de la vlahii primordiali, si nu de la grecii care au venit mai tarziu pe aceste meleaguri (este o regiune clara a vlahilor), au preluat denumirea bulgarii si grecii, care astazi ii zic Solun. Numele actual al orasului a fost dat dupa frumoasa Thessalonica, sora a lui Alexandru cel Mare (tracul get) - cel care a fondat orasul - si sotie a lui Cassandru. Ea a fost numita asa de tatal ei Filip al II-lea, pentru ca, atunci cand a auzit de nasterea ei, tocmai repurtase victoria asupra locuitorilor din Focida, cu ajutorul thessalilor (Tesalia-Nike). Dupa cucerirea romana (146 i.Hr.) a fost capitala provinciei Macedonia si era condusa de un praetor.
Potrivit lui Strabon, Tesalonicul a fost infiintat pe locul unei terme antice, fiind format din unirea a douazeci si cinci de mici sate. Orasul antic a fost proiectat de catre Hippodaminan, in blocuri rectangulare. Dezvoltarea sa a fost incurajata de catre existenta portului sau important si, in timpul perioadei romane, prin faptul ca a fost numit capitala a Macedoniei. Cand romanii au legat celebra Via Ignatia, drumul istoric ce unea Rasaritul si Apusul, de Salonic, orasul a devenit si mai prosper. Aici a fost exilat cunoscutul orator roman Cicero (58-57 i.Hr.). Sub Caesar Augustus, Salonicul a devenit cel mai important centru militar din Macedonia. Mai tarziu, orasul a servit ca resedinta lui Pompei si trupelor sale 49 i.Hr., cand a trebuit sa se refugieze aici de Iulius Caesar. Orasul a prosperat in continuare sub imparatii Adrian, Traian si Diocletian, imbogatindu-se in temple si cladiri monumentale. In secolul al III-lea d. Hr. (254) Salonicul avea sa iasa invingator in confruntarea cu atacul gotilor.
Imparatul Galeriu a trait in acest oras, dupa ce a devenit imparat al jumatatii rasaritene a Imperiului Roman, sub conducerea lui Diocletian. Galeriu a fost si cel care a instituit persecutii impotriva puternicei comunitati crestine din Tesalonic, el fiind adept al vechii religii daco-traco-gete. Unul dintre martirii acelor timpuri a fost Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, devenit ulterior ocrotitorul orasului. Tetrarhia din care facea parte si Galeriu (de la grecescul tetra, patru si arhos, sef; semn al numarului 4, al Iglisiei, al Vechii Biserici Valaho-Egiptene, al Tetrapilonului, al Celor 4 colturi ale Lumii, ca semn al fixarii acestuia) era un sistem de guvernare si de administrare a Imperiului Roman, conceput de Diocletian, in anul 293 (Gaius Aurelius Valerius Diocletianus ("Gaius” de la Mama Gaya Vultureanca (era get, la origine, adept al acestei religii, ca si Galeriu de altfel); 244–311), cunoscut drept Diocletian, a fost imparat roman de la 20 noiembrie 284 pana la 1 mai 305).
In acea vreme Imperiul a fost condus de doi augusti (Diocletian la Nicomedia (azi Izmit, in Turcia) si Maximian (la Milano, in Italia)) si doi cezari (Galerius la Sirmium, in Panonia, si Constantin Chlorus, la Treviso). Insa, intre acestia, exista o ierarhie. Diocletian ii domina pe colegii sai, si fiecare cezar trebuia sa fie succesorul augustului sau. Diocletian a crezut ca astfel rezolva dificultatile administrative si judiciare, pe care le crea un Imperiu devenit prea mare pentru un singur imparat si o singura administratie: tetrarhia ii parea ca o solutie sigura de a asigura permanenta, eficienta si unitatea puterii imperiale. Sistemul sau nu a supravietuit; dupa abdicarea lui Diocletian, in anul 305 d.Hr., el s-a deteriorat rapid, ducand la anarhie si razboaie civile, care nu vor inceta decat in anul 312, o data cu victoria lui Constantin asupra rivalilor sai. Odata cu impartirea Imperiului Roman in pars Orientis si pars Occidentis, Salonicul se va afla inclus in viitorul Imperiu Bizantin. Sub imparatul Constantin cel Mare, construirea unui nou port artificial, cat si alte imbunatatiri aduse celui vechi, dar si inceperea construirii fortificatiilor orasului, au condus la considerarea acestuia drept cel mai important oras aflat in nordul Greciei. Totusi fondarea orasului-capitala Constantinopol si concentrarea puterii politice si religioase in acest oras va indeparta Salonicul de rolul central la care putea sa spere prin pozitia sa geografica privilegiata.
Teodosie cel Mare (379-395) s-a convertit la crestinism in acest oras in timpul unei epidemii. Mai tarziu acesta a emis Edictul de la Tesalonic (380) care a interzis cultul pagan. In anul 390 Teodosiu I a dispus masacrarea populatiei care se revoltase, atunci existand intre sapte si zece mii de victime. Incepand din secolul urmator, Thessalonica a devenit capitala prefecturii Illyricum, vasta circumscriptie a imperiului, care ingloba cvasitotalitatea Peninsulei Balcanice. Incepand din secolul al VI-lea, numeroase triburi slave s-au instalat in regiunea Tessalonicai. Mai multe atacuri au avut loc contra orasului de-a lungul intregului secol al VII-lea, iar imperiul, foarte angajat pe frontul oriental, intervine cu slabiciune. In anul 904, Salonicul a fost asediat si ocupat de catre saracini (piratii arabi), care au luat 22.000 din cetatenii sai ca sclavi. Salonicul s-a aflat inclus in Imperiul Bizantin, pana cand a fost cucerit in Cruciada a IV-a (1204) si a devenit capitala a Regatului Cruciat al Salonicului. In ciuda invaziei a devenit cel mai mare fief al Imperiului Latin, care acoperea cea mai mare parte din nordul si centrul Greciei.
Orasul a fost dat de imparatul Baldwin I, rivalului sau Bonifaciu de Montferrat, fiind ocupat inca o data de catre despotul bizantin Theodor Comnen Dukas, conducatorul grec de Epir, in anul 1224. In 1235, tarul Ivan Asen al II-lea al Bulgariei a subjugat Despotatul de Epir si a facut pe conducatorii Salonicului vasalii sai. Orasul a devenit subordonat Imperiului de la Niceea in 1241, fiind pe deplin anexat in 1246. La anul 1264, Salonicul este recuperat in totalitatea sa de catre Imperiul Bizantin. Orasul a cazut apoi sub ocupatia turcilor otomani in anul 1387, urmand cateva secolele de control turc. Acestia au pierdut aceasta cucerire in urma infrangerii lor in Batalia de la Ankara impotriva lui Tamerlan, in anul 1402, cand turcii invinsi au fost obligati sa restituie un numar de teritorii bizantinilor. Neputand sa se apare impotriva Imperiului Otoman, aflat in permanenta expansiune, despotul bizantin Andronikos Palaeologus vinde orasul puternicii Venetii in anul 1423, cea care il va pastra sub autoritatea sa pana in anul 1430.
In acel an, sultanul turc Murad al II-lea, dupa un asediu de trei zile preia controlul asupra orasului. In toata aceasta perioada, in ciuda invaziilor intermitente, Salonicul a sustinut o populatie numeroasa si un comert infloritor, care rezulta si din efortul intelectual si artistic, care pot fi urmarite in numeroase biserici si fresce din epoca si de titlul de savanti si profesori existenti acolo, cum ar fi Thomas Magististos, Demetrios Triklinios, Nichifor Choumnos, Constantin Armenopoulos si Nil Kabasilas. Exemple de arta bizantina au supravietuit in oras, in special mozaicuri in unele dintre bisericile sale istorice, inclusiv in Bazilica Hagia Sofia si Biserica Sfantului Gheorghe.  In 1492, aproximativ 20.000 de iudei care au fost exilati din Spania, au repopulat orasul. In secolul al XVI-lea, evreii se spune ca ar fi fost inca majoritari in oras. Suleiman I Magnificul a efectuat reparatii extinse si adaugiri cunoscutului Turn Alb (1430), care a fost la inceput parte a ansamblului de aparare din zona de coasta, iar mai tarziu inchisoare.
In timpul primului razboi balcanic, Salonicul a fost eliberat de ocupatia turca, in anul 1912, orasul fiind cedat Greciei. Salonicul este orasul natal al lui Mustafa Kemal, cunoscut ulterior ca Ataturk, parintele Turciei moderne. Casa in care s-a nascut este in prezent muzeu, fiind si sediul Consulatului Turciei la Salonic. In anul 1997 Salonicul a fost Capitala Europeana a Culturii. In Salonic se afla in prezent cea mai importanta Universitate din Grecia, avand mai mult de 60.000 de studenti. Monumentele paleocrestine si bizantine aflate in Salonic au fost inscrise in anul 1988 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. In localitatile din imprejurimile Salonicului locuieste si astazi o importanta comunitate de aromani si meglenoromani (vlahi, romani), carora statul roman ar trebui sa le acorde o mai mare atentie, dar si cetatenie.
Trec turistii romani prin Salonic (Grecia) si vad un monumental Arc de Triumf tocit de vremi si vremuri, vad o ciudata biserica rotunda si vad ruinele unui mare palat imperial, dar taina acestora nu o cunosc in totalitate. Toate acestea sunt legate de existenta imparatului roman cu origini geto-dace Galeriu, cel care nu a uitat cand a ajuns pe tronul imperial cine este cu adevarat si de unde a plecat pe lungul drum al vietii. Profesorul si scriitorul Ion Coja avea sa spuna in lucrarea sa Transilvania – invincibile argumentum: Acest Galeriu, care ar merita mult de la cunostiinta noastra romaneasca, este un nume perfect necunoscut pentru elevii nostri si chiar si pentru multi profesori de istorie. Imparatul Galeriu, fost Cezar in perioada 293-305 si Augustus intre anii 305 si 311, a comandat constructia acestor doua structuri (Arcul si Rotonda) ca elemente ale unui ansamblu arhitectural imperial, legat de palatul sau din Salonic, langa care se afla si un mare hipodrom.
Aceste trei structuri monumentale au fost conectate printr-un drum care trecea prin arc care se incrucisa cu drumului principal al orasului. Arcul lui Galeriu sau Kamara (fiind o structura acoperita, era asemanatoare cu o „camara”), cum ii spun localnicii - din care se pastraza mai putin de jumatate - se afla pe ceea ce este acum strada Via Egnatia & Dimitrios Gounari, intr-un vechi cartier al orasului Salonic (Saruna, cum ii spuneau geto-dacii, sau vlahii actuali). Magnificul monument a fost construit in perioada 298-299 d. Hr. si dedicat in 303-304 d.Hr., pentru a sarbatori victoria tetrarhul Galerius asupra uriasei armate a persilor sasanizi si capturarea capeteniei lor, Ctesifon, in 297-298. Structura sa este de octopylon (opt-stalpi; semn al octogonului), formand un arc triplu, care a fost construit cu un miez de zidarie si cu panouri de marmura impodobite sculptural. Interesant este faptul ca pe Arcul de Triumf, in unele din scenele sculptate pe pilastrii, soldatii care il insotesc pe imparatul Galerius poarta steaguri dacice in forma de balaur.
Deschiderea centrala a arcului a fost de 9,7 m latime si 12,5 m inaltime, iar deschiderile secundare de cealalta parte, au fost de 4,8 m latime si 6,5 m inaltime. Arcul central era calibrat pe partea din Via Egnatia (drumul roman primar, ce conducea de la Dyrrhacium, la Bizant), care a trecut prin oras ca un Decumanus (strada mare, est-vest). Pilastrii centrali, printre care trece Via Egnatia, sustineau o cupola, iar pilastrii laterali sustineau cate un arc. Deasupra pilastrilor mari existau nise arcuite in care erau amplasate statuile celor patru imparati ai Tetrarhiei: Diocletian si Galerius in nisele dintre est si Maximilian si Constantin Chlorus in partea dinspre vest, fiecare dintre statui fiind orientata spre provincia guvernata de fiecare dintre imparati. In zilele noastre se mai pot vedea trei pilastri: doi centrali si unul lateral, fiecare dintre pilastrii pastrandu-si inca decoratiunile sculptate. Exista un drum de legatura (alee cu porticuri) intre Arcul de Triumf si Biserica Rotunda (125 m nord-est) unindu-le cu complexul Palatului Regal si al Forumului (235 m sud-vest), ce trecea prin arc de-a lungul axei sale lungi. Numai din partea de nord-vest, trei din cei opt piloni si parti ale miezurilor zidariei de la arcade au mai supravietuit.
De exemplu, intreaga parte de est (4 piloni) si cea mai sudica - unul dintre pilonii occidentali - sunt pierduti. Exista o consolidare extinsa, cu caramida moderna, care s-au efectuat pe miezurile de zidarie expuse, pentru a proteja monumentul. Cei doi piloni care flancheaza coridorul boltit central pastreaza dale de marmura sculptate, care descriu razboaiele lui Galerius impotriva persilor, in linii mari, ca un panegiric. Dintre scenele pastrate putem aminti Galerius (L) ataca Narses (R), Familia imperiala la jertfa de multumire si Tetrarhii imbracati la unison cu o Victorie ce detine o coroana de flori la victoria Augusta. Intelegerea programului sculptural initial al arcului este limitata de pierderea majoritatii panourilor de marmura, dar ce a ramas poate da o impresie de ansamblu. Patru registre de decor sculptat asezate vertical au fost realizate pe fiecare stalp, fiecare separat de muluri elaborate (ca symbol al numarului 4, al celor 4 zari, al celor 4 colturi ale Lumii). Ceea ce ramane de constatat este ca prezenta arcului afirma gloria tetrarhiei (al numarului 4) si proeminenta lui Galerius in cadrul acestui sistem. Arcul sarbatoreste Imperiul Roman, ca parte a victoriei lui Galerius asupra imparatului sasanid.
In 303-304 Senatul Romei dedica monumentul de care vorbeam pentru a glorifica victoria cezarului Galeriu impotriva persilor din 297-298, in care corpul de armata de baza a fost format din compatriotii sai daci, luptatori neinfricati si posesori de arme redutabile. Metopele monumentului ii arata pe daci ca factor decisiv al victoriei, fapt recunoscut de toti istoricii, incepand cu danezul K.F. Kinch, autorul lucrarii L’Arc de Triomphe de Thessalonique (Paris, 1890), piatra unghiulara pentru toti ceilalti istorici care au tratat subiectul. (Victor Stancu, L’Arc de Triomphe de Galere a Salonique et ses metopes representents des troupes des Daces, 1982). Aparitia acestor daci sculptati in marmura la anul 300 este o dovada in plus a existentei, inca, a poporului dac si a corpului de armata dac, ce putea face fata unor asemenea incercari imperiale majore. Manualele de istorie din scolile romanesti nu pomenesc nimic despre acestea toate. Prima metopa reprezinta atacul cavaleriei dace in batalia din tara kurzilor. In fruntea cavaleriei se afla Cezarul insusi. De altfel, dacii sunt prezenti in toate bataliile importante, in prima linie, dragonul dacic aparand totdeauna inaintea insemnelor legiunilor romane, absente complet din multe alte scene de batalie. Ca un semn de continuitate, putem sa mentionam Codexul Rohonczi care vorbeste despre o tara, o armata si o religie a Blackilor - Vlahilor la anul 1100.
Sa privim inca o data catre monumentalul Arc de Triumf aflat pe Calea Egnatia din Salonic. Profesorul emerit Niels Hannestad afirma in lucrarea sa Monumente publice ale artei romane (Bucuresti, Editura Meridiane, 1989; traducere Mihai Gramatopol), ca …cel mai important dintre monumentele tetrarhice care s-au pastrat, este Arcul lui Galerius de la Salonic, orasul de resedinta al imparatului. Daca cunoscuta Columna a lui Traian de la Roma si Tropheumul Traiani din Dobrogea erau considerate monumente ale infrangerii poporului geto-dac de catre romani, acesta monumental Arc de Triumf din Salonic ramane peste veacuri ca un insemn major al triumfului romano-geto-dac. Desi unii cercetatori nu au dorit sa cunoasca acest magnific edificiu, el se impune totusi prin insasi existenta sa. Fiind una dintre constructiile reprezentative ale lui Galeriu, care s-a conservat in proportie de aproximativ 50% pana in zilele noastre, Arcul de Triumf din Salonic, unul dintre centrele culturale religioase si politice ale traco-getilor de peste 2500 de ani, sta in soarele amiezii si domina orasul.
Si acum in regiune se mai pastreaza urme ale limbii, portului si obiceiurilor urmasilor vechilor traco-daco-geti, descendenti ai pelasgilor vechi, cei dintai locuitori ai zonei. Cateva zeci de mii sau sute de mii de vorbitori de aromana si megleno-romana isi mai duc traiul inca prin vaile si pe piscurile muntilor din apropiere, ca urmasi vasnici ai Getilor de Aur primordiali, nerecunoscuti de concetatenii greci si neajutati de Romania. Grecia - tara membru al UE, cunoscuta ca locul unde a aparut pentru prima data oficial democratia in antichitate si intaiul stat orthodox declarat oficial - prin insasi constitutia sa, impune faptul ca nu pot exista si alte neamuri, ci doar greci, pe teritoriul sau. Desigur, alta era situatia acum 1700 de ani, cand la conducerea Imperiului Roman, deci a lumii de atunci, se aflau si stramosii nostri traco-geto-daci. Acum, chiar daca participam la conducerea Europei bruxelleze, doar facem act de prezenta… si de reverenta! (George V. Grigore)
Surse: wikipedia.org; libertatea.ro, cunoastelumea.ro; ziarulnatiunea.ro; amfostacolo.ro, centruldepelerinaj.ro; adevaruldespredaci.ro, buletindecarei.ro, semnalulora.worldpress.com; greece.com; portalturism.com; vatra-daciei.ro