Eram in Ajunul Craciunului. Un ger de-ti inghetau narile. Noi, cu traistutele la sold, imbroboditi de mama cu batice, ca sa nu ne prinda frigul, o luam la vale, pe ulita, pasind unul in spatele celulilalt. Pasim pe urmele facute de fratii mai mari. Ne e frig, dar satul parca este cuprins de o vraja. Colindam pe la casele vecinilor. Aducem acasa mere, colacei, chiar si un colac mai mare, pe care ni l-a dat preotul din sat. Ajungem acasa cu sufletul atat de impacat, cu bucuria aceea specifica pruncului care a realizat ceva maret...

Mama ne pregateste niste ceaiuri. Tata sta rezemat de cuptor si ne priveste cu chipul luminat de o implinire interioara. Noi rasturnam traistutele pe pat. Am adunat destul de multe...
- Gheorghita, Vasile, Elena... - ne striga tata incet pe toti... Da' pe tata nu-l colindati?
Il colindam pe tata si pe mama, apoi primim si noi capra. Hora se incinge la noi in ograda, noi radem de capra, de cel imbracat in popa, de tigan... Tata scoate sticla cu tuica, in timp ce mama aduce o tava mare cu placinte cu branza.
In cateva ore satul se linisteste... Apoi, dimineata, mama ne trezeste pe toti si ne aduce un pic de zapada de afara, ca sa ne dam cu ea pe fata. In timp ce ne spalam, mama rosteste niste cuvinte: Spalati-va cu zapada, sa aveti viata alba si curata ca neaua!
Asa ne petreceam noi Sarbatorile, respectand traditiile satului, cu sufletul deschis. Odata cu trecerea timpului, n-am mai simtit la fel... Cred ca traditiile noastre se pastreaza si astazi, insa mai mult la sat, acolo unde s-a nascut si vesnicia. Daca s-ar putea infaptui un miracol, mi-as dori ca acela sa fie invierea tuturor traditiilor romanesti, aproape disparute astazi. (Elena Pricob)