Am asistat ieri la o premiera absoluta. Dincolo de faptul ca, inregistrand 50.000 de participanti, a avut loc cea mai mare miscare revendicativa si de protest din 1990 incoace, este pentru prima data cand toate sindicatele au fost solidare. Este pentru prima data cand muncitori, profesori, politisti, functionari, medici, pensionari si agricultori au fost in stare sa realizeze impreuna un miting perfect organizat. Remarcabil este faptul ca oamenii au reactionat inainte de a le ajunge cutitul la os, intelegand care este pericolul ce ne pandeste. Atat timp cat minciunile, afirmatiile contradictorii si lipsa de masuri nu pareau sa afecteze in mod semnificativ mersul economiei, lumea a privit scena politica cu maxim dezinteres, dar in clipa in care au constatat ca ne indreptam spre dezastru, au reactionat. Si au perfecta dreptate!

Este perfect adevarat ca atunci cand trebuie sa realizezi, in doar cateva saptamani, o ajustare a cheltuielilor la venituri, singura masura posibila este taierea salariilor si a pensiilor. Dar cat de incompetent trebuie sa fie un guvern pentru a nu prevedea din timp acest moment si sa stea impasibil pana in ultimul moment? O.K. S-a intamplat. Ce facem acum?
Reducerea salariilor si a pensilor echilibreaza in primul moment bugetul. Dar aceste reduceri inseamna, in acelasi timp, neincasarea la buget a contributiilor pentru pensii si sanatate si a impozitului pe venit, aferent sumei reduse. Acestea vor reduce deci veniturile la buget si vor conduce la un nou dezechilibru bugetar activ deja din luna urmatoare. Apoi, cu venituri mai mici, cheltuielile acestor salariati si pensionari vor scadea in mod corespunzator. Ca atare piata comerciala va suferi o contractie ce va conduce in prima instanta la o reducere a TVA-ului colectat. Deci o noua reducere a incasarilor bugetare. Contractia pietei reprezinta o reducere a vanzarilor realizate de firmele comerciale, iar acestea vor trebui sa-si reduca activitatea, adica sa treaca la concedieri. Cu alte cuvinte, alte reduceri de venituri la bugetul consolidat provenind din impozitul aferent salariilor si al contributiilor la pensii si salarii. Si, chiar mai mult, o obligatie in plus de plata pentru ajutorul de somaj. Astfel, masurile nu lovesc doar in bugetari, ci, cu un decalaj de cateva luni, lovesc apoi si mai dur in mediul privat, in intreaga economie. In consecinta, dupa cateva luni statul va trebui sa treaca la noi reduceri de salarii, escaladand astfel o spirala ce nu poate avea alt final decat colapsul, adica intrarea statului in imposibilitate de plati. Din alte motive, cu aceasta situatie s-a confruntat Polonia in 1990 si Bulgaria in 1999. Este un dezastru absolut. Unde este greseala?
Reducerile de pensii si salarii ne rezolva pe moment deficitul bugetar, dar asa cum am vazut creeaza apoi o prabusire a intregii economii. Pentru a preveni aceasta evolutie ar trebui, simultan cu aceste taieri, sa iei masuri de relansare economica. Corect evaluate, acestea ar trebui sa aiba efecte superioare celor produse de spirala discutata anterior, astfel incat per ansamblu sa putem inregistra o crestere economica. Ce se intampla acum?
Problema grava cu care ne confruntam acum este absenta acestor masuri de redresare. Aceste reduceri nu reprezinta un pachet anticriza, ci o masura de moment care, din punct de vedere al crizei, se inscrie ca un pachet procriza, adica de agravare a crizei. Lucrurile sunt insa si mai grave. De ce?
Pentru ca, in momentul de fata, noi ne gasim deja pe o curba descendenta data de contractia economica ce a inceput de anul trecut si impotriva careia nu s-a luat nici o masura, astfel incat activitatea economica se reduce de la o luna la alta, conducand atat la inchiderea firmelor si cresterea somajului, cat si la scaderea veniturilor bugetare. Masurile actuale vor avea drept consecinta o accelerare dramatica a acestui fenomen, ajungand rapid la pierderea totala a controlului si la intrarea in incapacitate de plati. Concluzia?
Concluzia este simpla. Daca reducerea cheltuielilor bugetare este extrem de urgenta, cu mult mai urgente sunt masurile anticriza, mai ales ca trebuie stiut ca rezultatele acestora sunt mult mai lente. In acelasi timp, este de discutat daca negocierea cu FMI nu putea conduce si la alte solutii, mai ales ca nu ei au propus reducerile salariale. Bulgarii au apelat la servicii straine pentru a stopa evaziunea fiscala si au ajuns la incasari la bugetul consolidat ce reprezinta o cota din PIB mai mare decat la noi, cu toate ca impozitele si contributiile sociale reprezinta la ei un procent din salariu mult mai mic decat la noi. Este o masura care e adevarat ca nu da roade imediat, ci in cateva luni, dar in loc sa prabuseasca economia ii da mai mult decat o gura de oxigen. Ea poate conduce nu numai la echilibrarea bugetului, dar poate conduce chiar la un excedent bugetar ce poate fi alocat investitiilor. Ca atare, aceasta reprezinta intr-adevar o masura anticriza. Apoi este aberant ca Europa sa te astepte cu 30 de miliarde de euro si tu sa refuzi sa-i folosesti, existand aici ca explicatii doar incompetenta, reaua vointa legata de faptul ca de aici e mult mai greu de furat sau totalul dezinteres fata de aceasta tara. Atragerea deja de la inceputul anului trecut a acestor fonduri putea sa ne ajute sa stimulam suficient economia pentru ca la noi criza sa poata fi evitata. Daca, in momentul de fata, aceste fonduri ar fi atrase in ritm accelerat, economia ar putea incepe sa se redreseze de la anul.
Un program anticriza serios trebuie sa cuprinda, in mod evident, mult mai multe masuri, dar aceste doua probleme amintite acum, reducerea evaziunii fiscale si atragerea fondurilor europene reprezinta, fara indoiala, doua elemente majore si indispensabile dintr-un asemenea plan, alaturi de o a treia problema mai delicata, dar la fel de importanta. Transparenta achizitilor publice, atat din punct de vedere al investitilor, cat si al cheltuielilor curente. Atat timp cat statul plateste de cateva ori pretul pietii, atat pe kilometrul de autostrada, cat si pe hartia igenica, nu avem nici o sansa. Am dat doua exemple, dar la fel stau lucrurile cu aproape toate investitiile si cheltuielile bugetare si nu numai de la bugetul central, ci de multe ori si de la cel local. Pe perioada acestei tranzitii bugetul statului a fost saracit cu multe zeci de miliarde de euro sau de dolari. Sunt multe, foarte multe miliarde care dispar astfel in fiecare an. Si aceasta evaporare de capital in buzunare private continua si astazi fara ca sa-i pese cuiva de criza. Pentru prea multi, deviza pare sa fie: Dupa noi, potopul! De aceea acest atentat la siguranta nationala trebuie cu adevarat oprit. Mitingul de ieri ne-a demonstrat ca lumea a inteles ca, intr-adevar, am ajuns in ceasul al doisprezecelea.
In plus, este absolut inadmisibil ca Romania, fost granar al Europei, a ajuns sa importe jumatate din consumul alimentar. Si, in aceasta situatie, noi discutam de taierea subventilor pentru agricultura, subventii existente oriunde in Europa sau in America. Aceasta este o crima nationala, in egala masura cu pensiile de 4 lei si reducerea acestor pensii de cativa lei! Cum sa reduci o pensie de 300-400 de lei?! Cum poate trai cineva din 4 lei sau chiar din 400 lei pe luna cred ca este o mare enigma. Dar, in urma acestor 20 de ani de tranzitie, Romania tinde sa devina in scurt timp cea mai saraca tara a Europei. Tranzitia a durat tot atat cat a durat si perioada interbelica. Atunci Romania nou aparuta pe harta Europei a reusit sa se impuna in lumea intreaga, atat economic si politic, cat si cultural. Acum, prin tranzitie, in afara de reasezarea constitutionala a institutiilor fundamentale oricarui stat democratic, ne-am straduit si in mare masura am reusit sa devenim codasa si oaia neagra a Europei. Semnalul dat ieri ne indreptateste speranta ca am inceput sa intelegem unde ne gasim cu adevarat. Pe marginea prapastiei. Este timpul sa ne trezim. Romania mai poate redeveni ce a fost odata. Un stat prosper si respectat.
Nu in ultimul rand trebuie avut in vedere ca, in aceasta lume globalizata, atat Europa, cat si America dau semne ca se pregatesc pentru un nou val al crizei. Daca am perorat la primul val ca nu va trece oceanul si apoi ca nu va putea trece Carpatii, iar acum cateva saptamani - ca suntem in plina crestere economica, pentru ca acum sa confundam un pachet procriza cu unul anticriza, cred ca pentru acest nou val al crizei ar trebui sa ne pregatim din timp. Dar, pentru aceasta, in mod evident ar trebui mai intai sa-l depasim pe primul.
In astfel de situatii, indiferent cine ar fi de vina, in mod cert, este nevoie de o adevarata solidaritate nationala. Dar trebuie bine inteles ca solidaritatea nu poate insemna o sinucidere colectiva, ci doar efortul comun de salvare. De aceea, un pachet procriza, care ne duce spre dezastru, nu va putea niciodata sa se bucure de o sustinere solidara. Aceasta pretentie nu-l poate avea decat un pachet cu adevarat anticriza, menit sa ne salveze din periculoasa prabusire in care ne complacem cu veselie deja de un an de zile.
In acelasi timp, trebuie inteles ca cineva care a mintit luni si luni de zile, provocand deruta si haos cu masuri schimbate in cascada de la o zi la alta nu mai poate inspira incredere orice ar face. Sunt lucruri simple pe care oamenii le-au inteles si le-au strigat raspicat ieri in Piata Victoriei. A lasa lucrurile sa evolueze spre o greva generala este cea mai mare crima imaginabila. In fata unui pericol major ar trebui ca fiecare sa poata lasa deoparte orgoliile si interesele personale si, cu oameni credibili si cu un adevarat program anticriza, intr-o adevarata solidaritate nationala ar trebui luptat pentru salvarea economiei si a viitorului acestei tari. Pentru ca 50.000 de oameni ne-au adus aminte ca atunci cand spunem ca Romania este tara noastra nu este o vorba aruncata in vant, ci este cu adevarat o stare de spirit. (Ioan Avram)