Am apreciat Radiografia Romaniei realizata, la aceasta rubrica, de domnul Avram in data 20 mai. Cred insa ca mai sunt necesare cateva completari. Romania nu se confrunta doar cu deficitul bugetar de care se discuta atat, deficit ce decurge din diferenta dintre venituri si cheltuieli. Situatia actuala ascunde o bomba cu explozie intarziata cu mult mai periculoasa decat deficitul amintit. S-a discutat mult despre diferite aspecte ale acestei probleme, dar s-a trecut la fel de usor peste ele fara a vedea intregul, respectiv riscul si consecintele. Acum, pe buza prapastiei, lucrurile trebuie insa in mod necesar analizate cu atentie.  Iata despre ce este vorba!

In orice tara civilizata si in orice caz in toate tarile europene, guvernele s-au straduit sa gaseasca metode prin care sa raspunda cel putin la doua cerinte esentiale pentru a se putea obtine o relansare economica. In primul rand, sa produca noi comenzi. Iar, in al doilea rand, sa asigure fluxurile de capital necesare pentru ca firmele sa-si poata continua activitatea si sa poata onora in mod normal comenzile primite. Ce s-a intamplat la noi?
Din punct de vedere al comenzilor, dincolo de o serie de balbaieli penibile, nu s-a intamplat nimic. Dar din punct de vedere al fluxurilor de capital, din pacate, s-au intamplat adevarate crime, care de altfel ne-au dus in situatia exploziva in care ne gasim astazi.
Criza a izbucnit in lume ca o criza financiara, adica sub forma unei crize de lichiditati, transformata apoi intr-una economica. La noi, neexistand acele derapaje bancare care au creat criza in vest, nu am avut un germene intern de criza. Insa economiile fiind puternic interconectate, lipsa de lichiditati a inceput sa se resimta si la noi. Banca Nationala a reactionat, deblocand din rezervele Bancii Centrale pentru a fluidiza fluxurile fianaciare. Dar, practic, intreaga suma disponibilizata a fost absorbita de stat. De fapt, si criza initiala de lichiditate din Romania a fost in buna parte produsa tot de catre guvern. Sa ne ocupam mai intai primul aspect.
Bancile, in mod evident, cauta profit cu riscuri minime. Ori riscurile minime le ofera statul, care si daca da faliment, tot va trebui sa-si plateasca datoriile, doar ca acestea vor fi reesalonate, in timp ce prin falimentarea unei firme datoriile raman automat neplatite. Este evident atunci ca daca o banca are de optat intre a credita statul sau o firma, oricat de solvabila ar parea acea firma, banca va prefera sa crediteze statul. Ca atare, fara dificultati, statul a absorbit practic toate lichiditatile disponibile pe piata, taind astfel, practic orice sansa de creditare pentru firmele private. Dar lucrurile sunt cu mult mai grave.
Statul nu numai ca a secatuit piata financiara, absorbind toate disponibilitatile financiare, dar a generat o problema suplimentara, care a condus la un adevarat blocaj financiar cu care nu ne-am mai intalnit din anii de trista amintire, din ’94-‘95. Statul reprezinta un jucator activ in viata economica. Pentru a da cateva exemple. In primul rand, sunt comenzile de la stat pe care, dupa receptia finala sau a fazelor intermediare, trebuie sa le achite conform contractelor. Ori statul a intarziat cu lunile si tinde sa intarzie cu anii aceste plati! Un alt exemplu. Conform legii, bunurile si serviciile exportate sunt scutite de TVA. Aceasta scutire inseamna ca, dupa finalizarea exportului, statul trebuie sa returneze TVA-ul aferent firmei exportatoare. Ori statul intarzie iarasi cu lunile aceste plati si intarzierile tind sa se transforme iarasi in ani. Si inca un exemplu. O parte dintre medicamente sunt compensate. Asta inseamna ca valoarea medicamentelor respective trebuie achitata integral sau partial de stat catre farmacii. Dar statul achita aceste plati cu intarzieri de peste noua luni de zile. Astfel, conform estimarilor celor din domeniu, deja peste 25% dintre farmacii sunt in pragul falimentului. Ce creeaza aceste intarzieri de plati ale statului catre diferitele firme?
In primul rand, trebuie inteles ca acesta este un mecanism prin care statul se imprumuta fortat de la firme intr-un mod profund incorect, care incalca in mod flagrant legile. O firma privata care si-ar permite un astfel de comportament ar fi imediat executata silit. Intr-o tara civilizata statul nici nu si-ar putea permite o astfel de practica, pentru ca si el ar fi imediat obligat prin hotarare judecatoreasca, obtinuta in procedura de urgenta, la plata sumelor scadente. Dar, la noi, se poate! Dincolo de refuzul de plata, exista insa si o a doua incorectitudine si, in egala masura, o ilegalitate. Statul se imprumuta astfel in mod fortat de la firme fara sa plateasca insa nici o dobanda, respectiv nici o penalizare. Acesta este actualul stat de drept roman!
Consecintele acestei practici sunt devastatoare si risca sa arunce statul in colaps. Nu este o afirmatie hazardata. Numarul firmelor afectate direct de aceasta practica a statului este foarte mare. Dar ele fac parte dintr-un intreg lant economic. Fiecare dintre ele are, la randul ei, de onorat plati catre alte firme. Ori, in momentul in care isi epuizeaza rezervele de lichiditati - si in Romania nici o firma nu a dispus de rezerve prea mari -, aceste firme nu-si mai pot, la randul lor, achita la termen facturile. In felul acesta, treptat, sunt atrase mereu mai multe firme in lantul blocajelor financiare. Astazi, fenomenul este deja generalizat, adica aproape ca nu mai exista firma care sa nu fie afectata de acest blocaj. Trebuie intelese consecintele problemei, consecinte care sunt dintre cele mai grave.
In primul rand, o economie nu poate functiona normal decat atata timp cat se pot realiza corect decontarile dintre firme. Ca sa produci un bun sau un serviciu trebuie sa dispui de capitalul necesar pentru a plati materiile prime, salariile si celelalte cheltuieli aferente. In momentul in care nu mai dispui de banii necesari, activitatea se blocheaza. Urmeaza falimentul si intrarea angajatilor in somaj. Din cauza acestei practici abuzive a statului, astazi, majoritatea firmelor sunt in dificultate de a-si continua activitatea si asistam zilnic la un numar tot mai mare de falimente. In plus, economia se bazeaza pe incredere. Cand primesti o comanda te apuci sa investesti pentru a o onora, avand incredere in seriozitatea clientului. Ca el va mai exista, pentru a o receptiona si apoi va fi in stare sa o plateasca. In conditiile in care spectrul insolventei planeaza ca o fantoma peste intreaga economie incepi sa nu mai stii in cine poti avea incredere. Acesta este blocajul cel mai grav cu care se poate confrunta o economie. Pe scurt, el conduce la un haos comportamental. El apare automat atunci cand jucatorii economici nu mai pot avea incredere unii in altii si nici unul in stat. Este momentul in care incep sa intre in imposibilitate de plata firme serioase cu un puternic potential economic, dar care sunt atrase in vartejul declansat de acest mecanism scapat de sub control. Ori fenomenul risca in momentul de fata sa scape de sub control. In acel moment, se va produce colapsul economic, adica un blocaj generalizat. Nu suntem departe si un semn evident il reprezinta faptul ca deja un numar de firme in continua crestere apeleaza la troc. Adica, in loc de a efectua platile in bani, le efectueaza in bunuri sau servicii. Era o metoda valabila in comuna primitiva, dar nici o economie moderna nu poate functiona in acest fel.
In al doilea rand, este vorba despre deficit. Ne ingrozim de deficitul bugetar calculat ca diferenta dintre venituri si cheltuieli. Dar pentru ca economia sa poata functiona normal si sa putem depasi blocajul descris anterior este nevoie de un capital urias, necesar pentru a acoperi golul produs in mod deliberat de catre stat si pe care acelasi stat sau este incapabil sa-l calculeze sau, intr-un mod absolut iresponsabil, il tine secret. Si trebuie sa ne intelegem clar. Golul existent astazi este cu mult mai mare decat suma cu care s-a imprumutat in mod fortat statul deoarece toate aceste intarzieri de plata acumulate in cascada au generat pierderi care tind, incetul cu incetul, sa creasca la valori inadmisibile si devastatoare. De-abia constientizand aceasta problema incepem sa ne apropiem de amploarea dezastrului in care ne gasim. Ori nimeni nu discuta nici de amploarea acestei sume si nici de identificarea surselor din care ea ar putea fi obtinuta. Degeaba echilibram astazi bugetul aducand veniturile in acord cu cheltuielile, pentru ca, din cauza blocajului economiei, maine veniturile vor scadea si cheltuielile vor creste macar si numai cu noile ajutoare de somaj si ne vom reintoarce la acelasi deficit existent acum intre venituri si cheltuieli.
Astfel, semnalul de alarma tras acum de FMI, chiar daca vine inadmisibil de tarziu, poate fi totusi salvator, pentru ca ne gasim in ceasul al doisprezecelea, dar inca se mai poate face ceva. Dar numai cu o conditie esentiala! Sa intelegem cu adevarat unde ne gasim, sa facem rapid o evaluare corecta si sa luam masurile capabile sa ne scoata din impasul actual si nu doar sa cosmetizeze putin lucrurile. Am spus impas, pentru ca acesta are prea putin de a face cu criza mondiala. La noi, avem in primul rand o criza interna pur romaneasca, ce interfera, in mod evident, cu cea globala in contextul careia se desfasoara. Principala noastra problema o reprezinta masurile procriza luate de guvernele Romaniei, masuri dintre care cele mai grave cred ca le reprezinta cele analizate mai devreme. Dar la ele trebuie sa mai adaugam o serie de masuri care nu pot fi ignorate. Un exemplu in acest sens il reprezinta impozitarea  microintreprinderilor conform venitului din anul anterior. Ori este evident ca in 2008 au inregistrat venituri mai mari decat in 2009 si in 2009 mai mari decat in 2010. S-a realizat astfel o supraimpozitare a firmelor celor mai vulnerabile, dar care asigurau un loc de munca pentru un important numar de oameni. Falimentele care au urmat au condus la un numar suplimentar de someri. Ajutorul de somaj al acestora a depasit cu siguranta plusul de venituri planificat si care nu s-a realizat nici el din cauza scaderii numarului de firme. Astfel, statul nu a castigat, ci a pierdut, iar economia a primit o serioasa lovitura sub centura. Dar mai grav poate decat valoarea impozitului a fost panica si deruta produsa de nenumaratele variante de lege vehiculate pana in ultimul moment. Nimic nu distruge o economie mai mult decat haosul si mai ales haosul legislativ. Iar acest haos dureaza deja de prea mult timp pentru ca economia sa mai poata rezista. Cazul microintreprinderilor reprezinta doar un exemplu pe care l-am dat pentru faptul ca este foarte simplu, dar el nu este nici pe departe cel mai important. Grav este ca s-au inregistrat in acesti ani inadmisibil de multe actiuni legislative sau administrative menite sa genereze haos economic. Apoi, deruta este intretinuta de nenumaratele probleme colaterale care blocheaza atat discursul si atentia politicului, cat si a analistilor si, prin consecinta, a intregii societati. Este inadmisibil ca, atunci cand risti colapsul economic, in loc sa-ti mobilizezi atentia si toate fortele pentru a depasi impasul sa te preocupi de alte probleme care evident pot fi rezolvate si maine, dupa ce ai inlaturat pericolul. De aceea, in momentul de fata, statul desfasoara o activitate evident procriza. Si trebuie inteles ca ne gasim in ceasul al doisprezecela pentru a ne putea salva. Pentru aceasta, in mod cert, va fi necesara o vointa si o unitate nationala, dar in jurul unor masuri cu adevarat anticriza si in nici intr-un caz in jurul unor masuri procriza. (Valentin Ceausu)

 

Comentarii (0)

Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu

Arata formular/Ascunde

Nume

E-mail

Website

Titlu

Comentariu

micsoreaza | mareste

Aboneaza-te prin e-mail pentru a primi urmatoarele comentarii.

Am citit si sunt de acord cu Termenii de utilizare.

Adauga comentariu Previzualizare