M-am tot gandit la o personalitate despre care sa scriu. Mi-au trecut multe prin minte, dar mereu ma razgandeam, imi doream sa scriu din suflet, sa fie ceva deosebit. M-am gandit chiar sa renunt, dar nu ma pot abtine sa nu imi spun parerea, nu imi place sa traiesc in anonimat. Astazi e sambata, ziua in care un batranel vine si imi aduce lapte proaspat pentru baietelul meu, imi doresc sa creasca sanatos si poate sa devina o personalitate despre care o sa scrie cineva, candva. Merg la poarta, dau Buna Ziua!, zambesc si intind mana dupa lapte. NU!!! Azi, nu am facut la fel ca in fiecare zi, ci l-am invitat in curte, vreau sa stiu ce se ascunde in sufletul lui, in spatele acelor ochi blajini, precum cerul senin.
Cu toiagul in mana, mergand foarte greu, mi-a acceptat invitatia si a intrat in curte, unde l-am invitat sa poposeasca pe o banca. Mainile ii tremurau cu putere, ma uit atent la ele si studiez pielea batatorita si crapata de vant. In mirosul suav de liliac, incepem sa depanam amintiri. Aflu ca au fost 7 copii la parinti, dar el e singurul care a mai ramas...Am fost foarte chinuiti, de mici munceam la camp si ne ajutam parintii. Nu am stiut cum sa ma joc cu jucariile, sapa si toporul au fost jucariile mele. In toti acesti 96 de ani nu am incetat niciodata sa muncesc, toata ziua am stat la camp si am adunat avere. Ma uit la televizor si vad atatea lucruri frumoase in lumea asta, dar eu nu m-am bucurat de nimic. Dupa ce m-am insurat am tras din greu si mi-am construit casuta in care stau si acum, aveam doi cai albi, caruta, vite, oi, o duceam foarte bine, dar toate animalele au fost confiscate de nemti in Cel de-al Doilea Razboi Mondial. - inghite cu zgomot, ochii se inlacrimeaza, barba incepe sa tremure si oftand puternic reia sirul povestii. Eu eram plecat in Cehia, la razboi, si sotia cu copii au ramas aici. Le-a fost foarte greu atunci, nemtii s-au instalat la noi in gospodarie si ei se ascundeau in padure. Tin minte ca atunci cand m-am intors acasa am ramas uimit, nu mai era nimic asa cum a fost. Gardul era stricat, geamurile la casa sparte si cand am intrat in grajd am ramas mut, nu mai era Stela, nici Suru... Trebuia sa o luam de la capat. A fost greu, dar am reusit. Sa stii, draga mosului, ca totul este posibil, daca muncesti si esti corect, Dumnezeu e bun si vede, mereu rasplateste pe fiecare dupa cum merita. Trebuie sa plec... Ma asteapta copila mea acasa, cred ca s-a racit mancarea.
- Mosule, dar..., ma blabaiam incercand sa-mi gasesc cuvintele, dar....piciorul???
Se intoarce incet cu ajutorul carjei, ma priveste fix in ochi si cu buzele tremurand spune:
- In razboi, blestematul de razboi...
Mirosul de liliac dulce ma incanta, bine ar fi sa fie si viata la fel de dulce, sa ne incante in fiecare zi... - gandesc in timp ce il urmaresc cum pleaca. Acest om a muncit o viata, a luptat fara frica, a fost corect si mereu a avut puterea sa o ia de la capat. Acest om traieste de 66 de ani fara un picior, acest om este o personalitate si spun cu mandrie ca acest om ne reprezinta. Adevaratele personalitati sunt printre noi... si ele merita amintite! (Mirabela Nichitean)
Â
Arata formular/Ascunde
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa