Povestea vietii lui I.L. Caragiale

Imprimare

Cine nu a aflat de Ion Luca Caragiale? Dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman, Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani. Caragiale este parca mai prezent ca oricand in zilele noastre, prin operele sale care evocau viata de la 1900. Viata politica, stilul de viata si cultura din zilele noastre sunt frapant de asemanatoare celor de acum 100 de ani.
Conu’ Leonida fata cu reactiunea, O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului, Napasta, La hanul lui Minjoala, sunt doar cateva din cele mai cunoscute opere ale sale care l-au consacrat.
S-a nascut pe 1 februarie 1852, in satul Haimanale, care-i poarta astazi numele, fiind primul nascut al lui Luca Caragiale si al Ecaterinei. Tatal sau si fratii acestuia, Costache si Iorgu, s-au nascut la Constantinopol, ca fii ai lui Stefan, de profesie bucatar, angajat de Ion George Caragea in suita sa la sfarsitul anului 1812.
Atras de teatru, Luca s-a casatorit in 1839 cu actrita si cantareata Caloropulos, de care s-a despartit, fara a divorta vreodata, intemeindu-si o familie statornica cu brasoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.
Primele studii le-a facut intre anii 1859 si 1860 cu parintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiesti, iar pana in anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Scoala Domneasca din Ploiesti. Pana in 1867, a urmat trei clase la Gimnaziul "Sfintii Petru si Pavel" din Ploiesti, iar in 1868 a terminat clasa a V-a liceala la Bucuresti.
Caragiale a absolvit Gimnaziul "Sfintii Petru si Pavel" din Ploiesti. Adolescentul a inceput sa scrie in taina poezii, dar inainte de debutul literar a fost fascinat de performantele teatrale ale unchiului sau, Iorgu Caragiale, care era actor si sef de trupa, fixata la Bucuresti sau ambulanta. In 1868, a obtinut de la tatal sau autorizatia de a frecventa Conservatorul de Arta Dramatica, in care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamatie si mimica. In 1870, a fost nevoit sa abandoneze proiectul actoriei si s-a mutat cu familia la Bucuresti, luandu-si cu seriozitate in primire obligatiile unui bun sef de familie. Tot in anul 1870, a fost numit copist la Tribunalul Prahova.
La 12 martie 1885, s-a nascut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, functionara la Regie, cu Caragiale, care il declara la oficiul starii civile. L-a cunoscut pe Eminescu, cand tanarul poet, debutant la Familia, era sufleur si copist in trupa lui Iorgu. In 1871, Caragiale a fost numit sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti, dupa propunerea lui Mihail Pascaly. Din 1873 pana in 1875, a colaborat la Ghimpele, cu versuri si proza, semnand cu initialele Car si Policar (Sarla si ciobanii, fabula antidinastica). S-a nascut, prin urmare, autorul satiric, insa prin sacrificarea poetului liric, caruia ii va supravietui, ocazional, autorul de fabule, epigrame si parodii.
In 1889, la 7-8 ianuarie s-a casatorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetan Burelly. Din aceasta casatorie vor rezulta mai intai doua fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) si Agatha (n. 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza unei tuse convulsive sau a difteriei. La 3 iulie 1893, i se naste un fiu, Luca Ion.
In 1889, anul mortii poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul In Nirvana. In 1890, a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar in 1892 si-a exprimat intentia de a se muta la Sibiu sau la Brasov. In 1903, la 24 februarie a avut o incercare de a se muta la Cluj, insa in luna noiembrie si-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin, urmare a unui exil voluntar.
In urma acuzelor ca ar fi plagiat Napasta dupa o piesa a scriitorului maghiar Kemény István, intitulata Nenorocul, Caragiale a castigat procesul fara probleme, gratie pledoariei avocatului sau, Barbu Stefanescu Delavrancea. Acest fapt a condus la decizia dramaturgului de a se muta impreuna cu familia sa la Berlin, in 1904, cand a primit o mult asteptata si disputata mostenire de la matusa sa, Ecaterina Cardini din Scheii Brasovului (cunoscuta ca Mumuloaia, dupa porecla Momolo a sotului ei), careia afacerile imobiliare ii adusesera mari averi.
In primavara anului 1907, Caragiale i-a trimis lui Mateiu, prin Delavrancea, o scurta scrisoare, din care amintim aceste cuvinte: Imprejurarile prin care a trecut si trece tara noastra si care-mi intristeaza asa de adanc batranetele mie, sa-ti fie indemn in dragoste pentru patrie. Dumnezeu sa-ti faca tie parte de vremuri mai bune la batranete! Noi am inceput cu veselie si sfarsim cu mahnire. Sa va dea voua, tinerilor, Domnul sa nu mai vedeti nici un rau aratandu-se pe biata noastra tara.
Capacitatea sa de a prezenta realitatile poporului roman la acea perioada l-au plasat in fruntea dramaturgilor romani, nu prin cantitatea pieselor scrise (9 piese la numar), ci prin calitatea acestora.
Ce bine ca nu a apucat sa traiasca vremurile de astazi, sa vada cu amaraciune ca lucrurile au mers din rau in mai rau. (Alina Panait)

atl-service.kiev.ua/
senordecor.com.ua/