Se trezeste Bucurestiul la viata?

Imprimare

Tranzitia ne-a obisnuit cu cenusiul murdar asternut peste orasele noastre. Este un contrast izbitor cu prea plinul de viata al vechii Europe. Nu e o scuza aceea ca, de fapt, nici nu prea avem de ce ne bucura... Pentru ca bucuria trebuie sa vina din noi, trebuie sa reprezinte un mod de a te aseza in viata.

Sunt, totusi, orase care au inceput deja de niste ani buni sa se regaseasca. Un prim exemplu il reprezinta Sibiul, unde aproape ca te simti in alta lume. Insa in ultimul an a inceput parca sa se regaseasca si Bucurestiul.
La sfarsitul saptamanii trecute, cand toata lumea se pregatea de sarbatoarea Sfantului Dumitru, dincolo de pelerinajul la sfintele moaste de la Patriarhie, cine a avut buna inspiratie - si au fost multi! - sa intampine aceste minunate zile de toamna in atmosfera atat de placuta a Muzeului Satului a avut ocazia sa se bucure nu numai de produsele traditionale expuse spre vanzare de producatori veniti din toate colturile tarii, ci a avut ocazia si sa redescopere bucuria sarbatorii din avantul a nenumarati copii, batrani si oameni de toate varstele. Pentru ca duminica, in 25 octombrie, in cadrul Targului de Sfantul Dumitru, organizat de Muzeul Satului Dimitrie Gusti, toti cei prezenti acolo s-au bucurat de un spectacol plin de viata. Nu era vorba de artisti profesionisti, dar vedeai ca erau animati de pornirea fireasca de a sarbatori, de a canta, de a se prinde in hora si a dansa. Pofta de viata reusea sa-i contamineze si pe spectatori, aducandu-i pe scena.
Cum sa nu te bucuri cand vezi asa ceva, cand traiesti asa ceva? Oare cat va mai dura pana ce vom putea vedea intreg Bucurestiul in sarbatoare, nu numai la Muzeul Satului, ci pe strazi, in parcuri, in atatea locuri in care muzica si dansul ar trebui sa fie la ele acasa? Asa mi-ar placea sa fie Romania mea! Si, dupa ziua de duminica, mi-am dat seama ca poate fi cu adevarat, ca nu e o speranta desarta a unei biete romantice... (Liliana Popescu)

 

lifebud.kiev.ua/
www.mega-turnik.com.ua/