Istorie si credinta la Curtea Domneasca din Piatra Neamt

Imprimare

Situat pe un platou in jurul caruia s-a dezvoltat actualul oras Piatra Neamt, Complexul arhitectural Curtea Domneasca este un loc unde ar trebui sa ajunga orice turist ce strabate orasul. Complexul este format din Biserica Sfantul Ioan Botezatorul, turnul-clopotnita si Curtea Domneasca. Astazi, locul este cunoscut si drept centru istoric al orasului. Ctitorie a domnitorului Stefan cel Mare, Curtea Domneasca a inceput din secolul al XVIII -lea sa sufere un proces de degradare. Astazi se mai pastreaza portiuni din zidul de incinta si doar o parte din pivnitele Casei Domnesti, unde functioneaza Muzeul Curtea Domneasca.

Biserica Sfantul Ioan Botezatorul a fost construita intre anii 1497 si 1498. Ea s-a pastrat aproape in forma ei initiala, fiind o atractie pentru credinciosii ortodocsi si nu numai. Biserica este caracteristica stilului arhitectural moldovenesc din acea perioada. Ea pastreaza o bogata colectie de patrimoniu cultural si importante valori bisericesti. Biserica seamana foarte mult cu biserica din Razboieni, ridicata la 1496.
Situat alaturi de Biserica Sfantul Ioan Botezatorul, turnul-clopotnita s-a construit din piatra bruta si s-a intarit cu patru contraforturi. El a fost ridicat in anul 1499, avand o inaltime de 19 metri. O caracteristica a turnului este imbinarea dintre planul patrat si planul octogonal. De-a lungul veacurilor, turnul a cunoscut unele adaugiri, una dintre acestea a fost suprainaltarea turnului cu un foisor de foc. In anul 1890, i-a fost adaugat un ceas, primit prin donatie. Locatia turnului permitea observarea de catre strajeri a Luncii Bistritei si a drumurilor din imprejurimi. Turnul-clopotnita este cunoscut si ca Turnul lui Stefan cel Mare. Astazi, desi a incetat sa mai fie cea mai inalta constructie din oras, turnul-clopotnita este un simbol pentru nemteni.
Pe platoul Curtii Domnesti se mai afla trei muzee: Muzeul de Arta, Muzeul de Etnografie si Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni. Muzeele adapostesc expozitii de exceptie, ce indeamna la a fi vizitate. Tarifele de vizitare sunt modice. Piata Libertatii sau Platoul Curtii Domnesti este un loc romantic, mai ales seara, cand felinarele se aprind, un loc unde mirii aleg sa beneficieze de o sedinta foto. Nu-l ocoliti! (Aglaea Ciubotaru)