Manastirea Ceahlau, locul unde iti intaresti credinta

Imprimare

Manastirea Ceahlau a fost construita intre anii 1992 si 1993, prin contributia credinciosilor care si-au dorit un lacas de rugaciune intr-un loc sfant, pe platoul Muntelui Ceahlau, la o altitudine de 1.700 de metri. Materialele de constructie, imposibil de carat pe poteci de munte, din cauza greutatii sau volumului, au fost transportate cu elicopterele militare. Locul in care a fost ridicat lacasul de cult te impresioneaza, peisajul este unul de vis. Varful Toaca se poate vedea si de pe geamul camerei in care poti fi cazat la manastire, la Casa Panaghia. Calugarii ii asteapta pe cei care se incumeta pe cararile muntelui, indiferent de anotimp.

Manastirea are in subordine doua schituri: Schitul Sf. Antonie-Stanile si Schitul Sf. Ilie-Cerebuc. La manastire se ajunge doar la pas, pe mai multe trasee, cel mai scurt fiind cel de la Schitul Antonie-Stanile. Pana in Poiana Stanile se poate ajunge cu masina, din Bicazul Ardelean. Manastirea e situata la cinci minute de mers de la Cabana Dochia. Cand am ajuns impreuna cu familia la manastire, eram obositi, dar fericiti ca suntem in acele locuri minunate. Parintele Ciprian ne-a intampinat cu blandete si caldura. Dansul se ocupa de cazari. Noi aveam rezervare facuta telefonic, pentru a fi siguri ca nu avem nevoie de cort.
Ne-am instalat intr-o camera spatioasa, de trei paturi si am coborat imediat sa ne mai bucuram de peisaj, pana la caderea noptii. La izvorul de apa situat in apropiere, toti cei insetati isi umpleau bidoanele. Cativa turisti isi instalau cortul, chiar langa manastire. Pe platoul aflat intre Cabana Dochia si manastire, copilul meu s-a bucurat de vremea splendida si a incins un fotbal cu bidonul. La ora 22.00 am adormit bustean. La 23.30 a batut clopotul, chemandu-i pe calugari la slujba. Am spus o rugaciune in gand si am vazut cea mai frumoasa imagine a cerului. Stea langa stea, langa stea! Pur si simplu mirific! Asa cer nu mai vazusem niciodata! Imaginea aceea o sa ne ramana in minte pentru totdeauna! Ceahlaul ne-a cucerit inimile, e un colt de rai care demonstreaza inca o data ce plaiuri valoroase avem. Locul in care orice om, fie el sarac sau bogat, poate sa se refugieze si sa-si gaseasca linistea. Mai exista cineva care nu a urcat pe Ceahlau? (Oana-Nicoleta Rosu)