Martie - trufandale

Imprimare

Se apropie, din nou, primavara. Semnele ei se vad peste tot. Mugurii s-au umflat si abia asteapta sa explodeze, pasarile sunt mai guralive si infoiate si incep sa se pupe in cioc, cerul isi alege albastrul care sa se potriveasca cel mai bine cu iarba frageda... Dar cel mai ademenitor se vede primavara la piata! Doamne, ce bucurie sa descoperi primele urzicute asezate in gramajoare, leurda lunguiata si iute, untisorul cel sclipicios, patrunjelul salbatic, stevia gustoasa si primele frunze tremuratoare de papadie.

Strecurate cu sfiala ici-colo, prin opulenta de import a pietelor, primele verdeturi de primavara, aduse de tiganci de prin cranguri si din paduri, sunt o vitalitate enorma, proaspete, expresive, adevarate, cu forme simple, colorate in verde numai si numai cu clorofila si emanand miresme ametitoare, de natura curata. Cat despre gust... le-ai manca cu ochii. Or fi ghioceii si pasarile vestitorii clasici ai primaverii, dar si urzicile frecate bine cu usturoi, mancarea de leurda si stevie transformata in salata.
Ne plangem mereu: unde sunt zapezile de altadata?, dar oare primaverile de altadata mai exista pe undeva? Vremurile acelea cu o simplitate divina, cand fruntea pietei era ocupata cu ierburile padurii, cu fructele si legumele bune din gospodariile taranesti, de branza ciobanilor de la munte. Hrana sanatoasa, adevarata, fara adaosuri otravitoare, fara rotunjimi expandate cu injectii estetice.
Stiti ceva? Anul asta, eu imi doresc un buchet de urzicute proaspete, de padure, legate cu rosu, ca sa nu ma deochi. Si ca sa nu fiu singura in nostalgiile mele patriotarde, va propun sa pornim in primavara asta cu o actiune comuna: Fii cu ochii in patru si alege ce e romanesc! Indiferent de unde ne facem proviziile alimentare, sa favorizam telemeaua, laptele de vaca, urzicile, ouale vandute la galetusa si tuica infundata cu cocean de porumb. In felul acesta vom regasi nu doar primaverile de altadata, ci ne vom regasi si pe noi. Greu de crezut, dar pana si mancarea din farfurie te ajuta sa stii cine esti. O primavara frumoasa! (Carmen Tender, Foto: www.freeimages.com)