Un copil cu ochii mari, albastri, care se bucura de tot ceea ce-i oferea regimul comunist. Asta eram eu. Ma bucuram de putinul pe care il primeam si pe care il gaseau parintii mei in alimentare. Eugenii, pufarine, pufuleti, grisine, bomboane scaldate in cacao, acestea erau dulciurile cu care ne desfatam.

Desi prin rafturile alimentarelor batea vantul, nu ne lipsea nimic pentru ca trocul era principala sursa de a achizitiona cele necesare. Parintii mei lucrau la abator si cu ajutorul carnii procurau tot ceea ce aveam nevoie.
Acum ma uit la cutiile cu jucarii ale baietelului meu, la mingile si pistoalele pe care le are si imi aduc aminte ca, in copilarie, imi faceam minge din sosete, in speranta sa ajung fotbalist candva. Pistoalele le inlocuiam cu tuburi din plastic, iar dreptgloante foloseam sageti din hartie. Atunci nu se gaseau artificii, iar pentru a anunta venirea sarbatorilor faceam pistoale din injector de la tractor. Ce vremuri... frumoase, de altfel.
Anii au trecut, am crescut si am imbratisat cu mandrie scoala si toate realizarile pe care le-am cules mai apoi. De la soim al patriei in gradinita pana la meritul pionieresc. Dar, odata cu trecerea anilor, eram din ce in ce mai deranjat de lipsa de informare, interzicerea liberei opinii, de informatorii care pandeau cu ochii plini de venin pe la colturi privandu-ne de intimitate.
Eram in liceu cand am auzit ca se intamplase ceva la Timisoara, inima ni se umplea de speranta, speranta unei noi vieti, speranta democratiei. Am vorbit cu varul meu care locuia in Bucuresti si mi-a spus ca lumea a iesit in strada si ca Ceausescu a fugit. Atunci de bucurie am intrat in scoala prin efractie si am distrus toate tablourile si cartile scrise de Nicolae si Elena Ceausescu. Lumea o luase razna, se razbuna pe militie, pe profesorii care facusera propaganda comunismului, pe cei pe care ii credeau informatori, s-au spart alimentare, restaurante, era un haos total. Trei zile si trei nopti am stat afara, nu ne venea sa credem ca avem voie sa stam in fata blocului noaptea, pentru ca pe vremea regimului comunist dupa ora 22:00 nu mai aveam voie. Dar tot eram stapaniti de teama ca Ceausescu se va intoarce si totul va reveni asa cum a fost.
Acum? Stau si ma gandesc ce s-a schimbat, daca bucuria mea de atunci a fost justificata. De schimbat, s-au schimbat multe: de la 2 ore de program la TV pe zi acum ne putem uita NON STOP si pe ce canal vrem, de la rafturile goale din alimentare am trecut la hipermarketuri supraincarcate, pentru butelii nu mai stam la cozi, acum le gasim pe toate drumurile, doar ca nu mai avem nevoie de ele, daca inainte circulam cu masina doar in duminica cu numar impar, acum pot sa circul cand vreau, daca inainte puteam sa alimentez doar cu 5 litri pe luna, acum pot sa cumpar o cisterna. Ulei, zahar, faina - le luam doar pe cota... Acum insa ducem lipsa de ceea ce aveam atunci: un loc de munca asigurat si case pentru tineri. Atunci aveam ceva ce acum nu mai avem: siguranta zilei de maine... (Catalin Nichitean)