Sunt multe lucruri discutabile, dar faptul ca, de zeci de ani, nimeni nu s-a interesat in Romania de conditiile de antrenament pentru sporturile de iarna este o certitudine. O certitudine care nu impiedica insa factorii politici sa considere o obligatie a acestor sportivi sa se intoarca acasa cu sacul plin de medalii de aur. Evident, nimic nu este exclus. La fel cum s-au antrenat mai mult pe banii lor decat prin grija statului, adica a departamentului de resort, minister sau ce-o fi el in acest caz, poate ca acum reusesc sa gaseasca si flacara violeta care sa le umple tolba de medalii de aur. Situatia mi se pare insa normala pentru tranzitia romaneasca…

Povestea in cauza imi aduce aminte de o intamplare vesela din "epoca de aur". La o analiza a activitatii sportive la care fusese laudat un baiat care reusise sa alerge suta de metri in 11-12 secunde, instructorul de partid le adreseaza incurajarea de a persevera pentru a inregistra noi performante, declarandu-si convingerea ca in scurt timp ii va putea felicita pentru rezultate nu de 11 secunde, ci de 12, 13 sau chiar 15 secunde la suta de metri. Adica la mai mare! Era exact acelasi stil ca al politicienilor de astazi de a vorbi despre lucruri despre care habar nu au fara sa aiba macar bunul simt de a se informa minimal.
Dar Romania ar trebui sa militeze, in primul rand, pentru introducerea unei noi probe olimpice la care in mod sigur nu am avea rivali - mersul pe gheata. Minunile Romaniei nu tin doar de cainii comunitari care au invatat, mai repede decat noi, sa traverseze strada pe trecerea de pietoni asteptand culoarea verde. Cel mai senzational cred ca este antrenamentul pe care l-au acumulat orasenii in mersul pe gheata. Pe gheata uniforma a unui patinoar merge orice copil, pe gheata trotuarelor noastre care imbraca cele mai ciudate si neobisnuite forme de relief cu o gheata atat de bine lustruita incat depaseste orice imaginatie nu ar reusi sa se tina in picioare nici un olimpic american, doar pensionarii nostri ii fac fata cu succes.

Dar iarna reprezinta la noi si o reiterare a unei vechi practici spartane. Vechea si temuta Sparta reprezenta, fara indoiala, o forta. Si tot fara indoiala, considera ca aceasta se datoreaza, in primul rand, sistemul lor "spartanic" de educare a tinerei generatii. Care este astazi principalul dusman? Multi sunt convinsi ca ar fi poluarea. Asa ca, in sens "spartanic", ce s-au gandit responsabilii bucuresteni? E prea greu pentru noi sa luptam impotriva ei! Mai bine ne calim. Cine se adapteaza se va putea, eventual, chiar hrani cu materiile poluante, ca tot e criza si putin probabil sa iesim din ea. Ce poate fi mai grozav asadar decat o zapada care depaseste orice norma admisibila din punctul de vedere al metalelor grele si a altor substante toxice pe care le contine si in care, evident, copiii se pot juca in voie, ca de strans, in mod cert, nu o va strange nimeni.
Cei care vor supravietui vor fi nu doar campioni olimpici la mersul pe gheata, dar vor fi si fara griji, nu le va mai pasa de criza si nu vor mai cunoaste nici teama pentru ziua de maine. Se vor hrani cu metale gele, sulf si, in viitor, de ce nu, chiar si cu cianuri.
Lumea din Avatar nu e nimic fata de generatia pe care o pregatim noi. (Vasile Petrut)