Romania, o tara de exil

Imprimare

Romania mea e o tara frumoasa, minunata, dar fara perspective. Pe timpul comunismului, cel putin se spunea ca suntem viitorul tarii. Am fost si eu "soimul patriei" si pionier. Din fericire, mai departe nu m-am dus. Totusi, in adancul sufletului meu imi placea ideologia comunista. Acum, la maturitate imi dau seama de ce: pentru ca nu eram destul de matur sa o cunosc, din fericire pentru mine. Cand m-am "trezit la realitate" si m-am dat "cu capul de toti peretii" la ideea ca n-am nici un viitor, indiferent ce-as face eu, mi-a venit sa innebunesc. Totusi n-am ajuns pana acolo. Mai degraba m-am resemnat cu gandul ca n-am nici un viitor si-atunci mi-am zis: - Hai sa traiesc in prezent, daca totusi in prezent viitorul nu-mi arata nici un bine. Zis si facut.

Cand eram la scoala, imi doream sa devin medic. Am realizat insa mai tarziu ca sunt "o persoana cu handicap", cum am spune astazi, si ca visul meu, ca sa-l implinesc, trebuie sa-l ajustez. Nu voi fi niciodata medic. Iar psiholog nici atat. Asta si datorita unor parinti care m-au inteles in stilul dumnealor propriu. N-au avut drept scop sa ma ajute sa ma duc la scoli inalte. Totusi, datorita bunatatii lui Dumnezeu, am absolvit 10 clase, dintre care 8 la zi, si doua la fara frecventa.
Consider ca una dintre greselile care ne-au costat de-a lungul anilor a fost privatizarea excesiva si liberalizarea preturilor la "mana" celor care au stiut sa profite. Mi-ar place ca generatiile care se nasc de-acum incolo in Romania sa aiba viitor. Ca eu n-am avut decat trecut si prezent. De trecut nu m-am legat, fiindca stiu ca e pierdut pentru totdeauna.
Iata problemele pe care le vad la Romania acum: poluarea mediului inconjurator; lipsa de conducere; lipsa unui program care sa le creeze conditii normale oamenilor strazii, inclusiv copiilor care traiesc pe strada; lipsa interesului pentru a deschide noi locuri de munca profitabile; carente serioase la nivelul invatamantului si al formarii noii generatii; coruptia ca mizerie mintala, si alte mizerii mintale ce au aparut in secolul XXI, iar altele sunt aici de cand lumea; nu se ia in vedere construirea de rampe pentru persoanele cu handicap, nici parcurgerea unui curs de psihologie pentru asistentii personali ai persoanelor cu handicap.
Cand am vazut ca n-am nici un viitor ca persoana (asta s-a intamplat abia in 2015), de fapt prin clasa a VI-a mi-am dat seama ca n-am nici un viitor, prin urmare, dupa aceea nu m-am prea silit cu invatatura. Imi dau seama acum ca foarte bine-am procedat, fiindca nu exista nici o sansa pentru mine. Din fericire, nu m-am sinucis, deoarece fac parte dintr-o familie puternic axata pe religia ortodoxa. Plus de asta, pe atunci nu prea existau sinucideri la noi in sat. In loc sa fac prostii, am decis sa ma axez pe oportunitatile pe care mi le pune in fata prezentul, stiind ca viitorul nu e pentru mine.
In 2013, doi dintre prietenii mei m-au invatat sa lucrez pe calculator. Tot atunci am facut cunostinta si cu internetul pe mobil. Pe telefonul mobil am invatat singur sa lucrez, in vreo 12 reprize, pana i-am prins limbajul. In 2014 i-am rugat pe prietenii mei din Marea Britanie sa-mi aduca un laptop. Ce mult m-am bucurat ca mi l-au facut cadou! Am cautat detalii pe internet si asa mi-am facut o adresa de email, iar apoi un blog. Pe urma inca unul si inca unul. Pe bloguri scriam versuri si articole de "psihologie", cum le spuneam eu. Mi-am exersat calitatile de "psiholog", raspunzand la intrebarile pe care oamenii le pun pe site-ul www.tpu.ro. Am realizat in timp ca EU imi fac viitorul, nu ca trebuie sa il astept din partea altora, inclusiv al tarii. NU Romania imi ofera mie viitor (fiindca n-are, spun eu). Nici de la parinti, ca si parintii sunt limitati si isi au problemele si punctele de vedere personale. Pe care ma straduiesc sa le respect, chiar daca nu le inteleg, si imi dau seama ca n-o sa le inteleg niciodata. Chestia principala e ca EU imi sunt viitorul si ca depinde numai de mine sa realizez tot ce se poate in tara asta. Pentru mine, Romania e o "tara de exil", unde m-a asezat "mana destinului" ca sa-mi invat lectiile pe care le am de invatat ca sa-mi merit locul in "vesnicie". (Mihai Pop)