Castelul Sturdza de la Miclauseni este situat la o distanta de 20 de kilometri de Roman si 65 de kilometri de municipiul Iasi. Este o constructie cu o arhitectura deosebita, in stil neogotic, construita intre anii 1880 si 1904 de catre Gheorghe Sturza si sotia sa Maria, fiica scriitorului Ion Ghica. La exterior, cladirea are numeroase decoratiuni, printre care si elemente inspirate din blazonul familiei Sturza: un leu heraldic cu o sabie si o ramura de maslin, crucea si sarpele, precum si cavalerul medieval. Influentele neogotice se regasesc in turnulete, creneluri, rozete, ogivele de la intrarea in castel, dar si in tamplaria de la usi si ferestre.

Singurul copil al lui Gheorghe Sturza si al Mariei Sturza a fost Ecaterina. Ea s-a casatorit cu Serban Cantacuzino, dar nu a avut copii. Ecaterina a ramas vaduva de tanara. Ea l-a infiat pe varul ei, Matei Ghica Cantacuzino, dar acesta nu a fost interesat de mosie si a emigrat in Occident. Castelul detinea o biblioteca de o valoare inestimabila, alcatuita din aproximativ 60.000 de volume, o biblioteca constituita in timp prin achizitii facute de catre fiecare castelan. In timpul Primului Razboi Mondial, castelul a adapostit un spital militar, iar Maria Sturza si Ecaterina Cantacuzino au ajutat ranitii, ca infirmiere. Chiar si compozitorul George Enescu a vizitat castelul, concertand printre paturile cu raniti.
In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, castelul a fost devastat de soldatii rusi. Acestia au folosit multe carti importante din biblioteca drept combustibil in sobe sau le-au vandut. In aceeasi perioada au disparut multe piese valoroase de mobilier. Din pretioasa biblioteca miclauseana s-au pastrat doar cateva mii de carti, multe deteriorate. Ecaterina Cantacuzino s-a calugarit spre sfarsitul vietii, sub numele de monahia Macrina. La data de 21 aprilie 1947, ea a donat Episcopiei Romanului: Castelul Miclauseni, parcul care-l inconjoara, biserica ctitorita de bunicul ei si toate dependintele, cu scopul de a fi amenajata acolo o manastire de maici.
In anul 1953, comunistii au desfiintat asezarea monastica, iar in anul 1960, Castelul Sturdza a devenit sediul Centrului de plasament pentru copii cu handicap psihic sever. In anul 1968, a izbucnit un incendiu la mansarda castelului, atunci au ars ultimele mobile originale ale castelului, depozitate la mansarda. In anul 1985, conacul a fost afectat de un nou incendiu, arzand acoperisul. Cladirea s-a degradat in timp, nemaifiind intretinuta.
In anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si Centrul de plasament a fost mutat. In anul 2004, obtinand o finantare de la Banca Mondiala, Mitropolia Moldovei si Bucovinei a inceput restaurarea castelului si a dependintelor. In prezent, lucrarile de restaurare nu au fost finalizate. Si se pare ca mai e mult de lucru. Potentialul turistic al acestui loc este imens, trebuie doar valorificat. (Oana-Nicoleta Rosu)