Sus la Poarta Raiului

Imprimare

Sus, in Muntii Cugirului si ai Orastiei, un popor vrednic isi desfasura viata tumultuoasa sub cerul albastru al Daciei, luminat de soarele ce cobora pana-n amfiteatrul cel mare. Au venit vremuri de restriste si mandria unui popor darz, traind in libertate, infratit cu codrul in adapost si cu paraiele in liniste, a fost ingenuncheata de acvila Romei. Oamenii muntilor au fost coborati in campii, iar peste inaltimi s-a asternut linistea. Padurea a acoperit sub scutul ei de neinvins asezari ce au fost date uitarii timpului. Doar pastorii, care-si purtau turmele dupa obicei strabun in pasunile Godeanului sau Sureanului, treceau din tata in fiu amintirea intamplarilor petrecute la inceput de veac nou, descifrand urmele lasate peste culmi si prin vai de prapadul ce s-a abatut peste oamenii muntilor.

Din uitarea vremii, au fost scoase la lumina, dupa aproape doua milenii, cetatile de pe Valea Gradistei. Asezarea face parte din sistemul estic de aparare din Muntii Orastiei, care se intinde, la poale de munte, pe o linie vest-est, trecand prin Costesti, Cugir si Capalna, fiecare purtand azi pe dealurile cu vedere spre Mures urme ale cetatilor dacice. Pasarile mii canta imn de slava soarelui diminetii spre slava acestui colt de rai si a faptelor ce s-au petrecut prin preajma. Gazele si fluturii pornesc in zbor sub raze de soare. Un izvor rece si cristalin aduce soaptele adancului. Poiana aduna tot soarele din munti. Loc de liniste parca zamislit de Zamolxe pentru a lasa sa treaca prin feerie sufletele eroilor Oasei spre lumea dreptilor sai. Acestui loc de taina i s-a spus Poarta Raiului. Sub ea isi poarta apele in sopot de veselie paraiasul zglobiu al Canciului care, jos, in cetatea de harnicie a Cugirului, va forma un  rau demn de numele ce-l va primi: Raul Mare. Acestea sunt locurile si asezarile facute de mana omului in partea de obarsie a Raului Mare. Deschiderea drumului forestier de pe vale, la inceputul deceniului 60-70, n-a adus schimbari in relief si in topografia locurilor. (Carmen Tender)