Sunt oameni trimisi in lume parca intr-adins sa lumineze pentru altii. Ei ard incet, mistuindu-se pe sine pentru ca semenii sa poata tine calea. Sunt carjele care poarta mii de suflete ce schiopateaza incercand sa dobandeasca Cerul. Se indura Milostivul care si-a dat pe unicul Sau Fiu si mai trimite din cand in cand pe cate un ales al Sau pentru ca noi sa ne folosim, pentru ca noi sa ne mantuim, sa ne intoarcem din ratacire. Sa ne impartasim de lumina lor si de Duhul Sfant care prin ei lucreaza. Sa ne luminam, sa ne imbogatim duhovniceste, sa ne ridicam. Un astfel de trimis a fost si Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica - negutatorul de lumina, cel care a luminat deopotriva preoti, calugari si simpli mireni. I-a luminat intelectual si spiritual, invatandu-i sa-si traiasca in mod constient, asumat si plenar credinta.

Chip luminos, calugar vrednic, teolog si ctitor de biserici, Sfantul Ierarh Calinic scria cu smerenie despre sine ... n-am castigat averi sau miselii, ci numai sfinte carti! N-am adunat aur si argint; n-am voit sa am nici haine de prisos, nici orice fel de lucruri, ci numai singure cele de nevoie trupului.
Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica, numit in popor facatorul de minuni, s-a nascut la 7 octombrie 1787 in Bucuresti, primind la botez numele de Constantin. A deprins de mic tainele credintei crestine ortodoxe, pe care nu le-a mai parasit pana la sfarsitul vietii. Pe vremea cand nici nu implinise 20 de ani intra in Manastirea Cernica, iar un an mai tarziu devenea monah cu numele de Calinic. Acest mare postitor si rugator se pune cu toata sarguinta in slujba Domnului, intrecand in virtuti pe ceilalti vietuitori ai manastirii.
In 1818 este ales staret al Manastirii Cernica, de care s-a ingrijit cum a stiut mai bine, infruntand toate greutatile vremii: razboi, cutremur, saracie si multe neajunsuri. Cu multa rugaciune catre Maica Domnului si Sfantul Nicolae, invinge mari ispite si greutati. La Cernica a inceput zidirea unei biserici, dar si cultivarea pamantului si cresterea animalelor, pentru a asigura hrana si toate cele necesare calugarilor, care in vremea sa erau peste 350. Iubea disciplina duhovniceasca, pe care o considera indispensabila, esentiala in viata celor care imbratiseaza calea monahismului. Se straduia sa-i invete pe cei care-i pastorea sa se disciplineze pe sine, sa-i aduca la trezirea constiintelor, pentru a cuprinde intru totul libertatea in Hristos.
A tiparit la Bucuresti chiar si un indrumar in acest sens, Randuiala tunderii chipului monahicesc. Tinea mult la buna randuiala, la respectarea regulilor si la implinirea ascultarilor. Bun organizator, neobositul staret se ocupa in acelasi timp si de inflorirea altor manastiri, precum Pasarea, Snagov, Caldarusani... etc. Pentru vrednicia sa, in 1850 este numit Episcop la Ramnicu Valcea. O ascultare pe care din prea multa sa smerenie nu a dorit-o, dar pe care a implinit-o ca nimeni altul in vremea sa. Ajuns la aceasta slujire, si-a luat si mai in serios activitatea, deoarece avea o mare responsabilitate. Incepe si rezideste Catedrala Episcopala din Ramnicu Valcea, cu anexele sale si seminarul care fusese inchis cu ceva timp in urma. Manifesta un deosebit interes pentru inzestrarea culturala a clerului, dar si a credinciosilor. A redeschis tipografia de la Ramnic, unde au vazut lumina tiparului carti de slujba si de folos duhovnicesc pe care le distribuia gratuit. Doteaza cu carti si seminarul. Pentru o buna desfasurare a slujbelor bisericesti, deschide scoli pentru formarea de cantareti si paracliseri.
Tipareste numeroase carti indispensabile bunei randuieli bisericesti: Carte de preotie, Mineiul pe tot anul, Indrumator catre preoti si diaconi, Aghiasmatarul, Tipicul bisericesc, Slujba Sfintei Invieri, Carte foarte folositoare de suflet, Evanghelia, Octoihul, Juramantul preotilor... etc. Coresponda adesea cu Mitropolitul Transilvaniei, Andrei Saguna, in privinta cartilor publicate, care au servit clerului si credinciosilor din toate provinciile romanesti. Prin tiparirea cartilor care s-au raspandit pe tot cuprinsul tarii si prin participarea sa la adunarile obstesti, Sfantul Ierarh Calinic a sustinut realizarea Marii Uniri de la 1918.
Deschide scoli la sate, pe care le randuieste sub conducerea preotilor. Infiinteaza la Craiova si Caracal scoli de fete, in care preotii predau gratuit. Scoala si cartea l-au preocupat in mod deosebit, insa nu a neglijat nici inaltarea de noi biserici si manastiri. In anul 1863 a dorit a construi o manastire la Frasinei, la care a pus asupra randuiala, care se pastreaza pana in zilele noastre. A iubit si sustinut material acest loc, care ca multe altele a inflorit in vremea sa. Dupa o bogata si rodnica activitate, in 1867, inaintat in varsta, revine din nou la Manastirea Cernica, unde ramane pana la sfarsitul zilelor sale. S-a intors acasa pentru a-si da aici ultima suflare, la 11 aprilie 1868.
O viata traita in slujba lui Dumnezeu si a semenilor. Sfantul Ierarh Calinic este un marturisitor, un model, un exemplu de vietuire in lume, insa fara a imbratisa catusi de putin duhul lumii. Un om care ne-a invatat ca, iubind randuiala aspra, postul si rugaciunea, se pot birui cele ale firii. Multe minuni a savarsit acest sfant prin indelunga rugaciune si postire, incredintandu-ne ca numai asa este placut Domnului. A fost canonizat in anul 1955, in vremea Patriarhului Justinian. A fost iubit in popor in vremea vietuirii sale, iar astazi mii de credinciosi trec pragul frumoasei Manastiri Cernica pentru a se inchina sfintelor sale moaste.
Cine nu a pus o rugaciune la racla sa? Cate mame nu si-au spus durerea? Cati nu si-au gasit raspuns cu ajutorul sau? Sfantul ne asteapta si ne poarta rugaciunile catre milostivul Dumnezeu. Sa-l rugam si noi cu toata nadejdea: De Dumnezeu purtatorule, parintele nostru Calinic, povatuitorule al calugarilor, podoaba cuviosilor si lauda arhiereilor, ajutatorule al celor din nevoi si facatorule de minuni! Cu nevointele tale, chip de sfintenie te-ai aratat, iar acum cu ingerii in ceruri te veselesti; cu care roaga pe Milostivul Dumnezeu sa ne daruiasca noua pace si mare mila. (Bianca Sarbu)