Paraseam aglomeratia galagioasa a orasului pentru doua zile pe care aveam sa le petrec cautand glasul lui Dumnezeu in linistea manastirilor din zona noastra, a Moldovei. Doar eu si masina mea, soseaua un pic umeda si o zi calda, de aprilie. Am oprit in comuna Ciprian Porumbescu pentru a-mi umple cateva sticle cu apa de la o fantana. Am zabovit mai mult decat stabilisem si asta pentru ca doamna Maria - o femeie trecuta de 60 de ani, cu o intelepciune naturala si ascutita, careia ii cerusem permisiunea sa iau apa din fantana curtii sale - a inceput sa imi povesteasca despre biserica din sat, apoi m-am lasat convinsa sa facem o vizita scurta la Casa Memoriala si Muzeul "Ciprian Porumbescu".

Cea care avea sa fie Regina Maria a Romaniei a fost celebra inca de la nastere, fiind fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg si Gotha si a Ducesei Maria Alexandrovna. Insa nu doar titlurile au facut-o celebra, ci si faptele, astfel ca nu intamplator a fost supranumita de popor Mama ranitilor si Regina-soldat, pentru atitudinea ei caritabila din timpul Primului Razboi Mondial cand a ajutat, alaturi de doamnele de la curte, in spitalele de campanie.

M-am tot gandit la o personalitate despre care sa scriu. Mi-au trecut multe prin minte, dar mereu ma razgandeam, imi doream sa scriu din suflet, sa fie ceva deosebit. M-am gandit chiar sa renunt, dar nu ma pot abtine sa nu imi spun parerea, nu imi place sa traiesc in anonimat. Astazi e sambata, ziua in care un batranel vine si imi aduce lapte proaspat pentru baietelul meu, imi doresc sa creasca sanatos si poate sa devina o personalitate despre care o sa scrie cineva, candva. Merg la poarta, dau Buna Ziua!, zambesc si intind mana dupa lapte. NU!!! Azi, nu am facut la fel ca in fiecare zi, ci l-am invitat in curte, vreau sa stiu ce se ascunde in sufletul lui, in spatele acelor ochi blajini, precum cerul senin.

Nu sunt o persoana cu studii inalte, sunt un om simplu, din popor, dar am pastrat, din stramosi, acel respect mereu viu pentru oamenii de seama care au facut si fac cinste Romaniei. Textul meu, despre renumitul pictor si grafician, Nicolae Tonitza, nu va fi unul pretentios, cu limbaj academic, ci unul simplu, ce va reflecta gandurile unui roman de rand asupra uneia dintre personalitatile prin care tara noastra s-a facut cunoscuta in intreaga lume.

Cine nu a vizionat macar o singura data faimosul film Nea Marin miliardar sau, mai bine spus, cine nu a auzit de minunatul actor Amza Pellea?! Una dintre cele mai reusite comedii din cinematografia romaneasca, Nea Marin miliardar este unul dintre filmele cu cea mai mare cota de popularitate in randul telespectatorilor ultimelor doua generatii. Amza Pellea, acest regretat actor, facea ca noptiile de revelion din perioada comunista sa fie mult mai placute si pline de haz: Ma, fratilor, avuseram parte anul asta de o toamna cum rar i-a fost dat omului sa vada. Pai da ... luminoasa, frumoasa, manoasa...

Am apreciat Radiografia Romaniei realizata, la aceasta rubrica, de domnul Avram in data 20 mai. Cred insa ca mai sunt necesare cateva completari. Romania nu se confrunta doar cu deficitul bugetar de care se discuta atat, deficit ce decurge din diferenta dintre venituri si cheltuieli. Situatia actuala ascunde o bomba cu explozie intarziata cu mult mai periculoasa decat deficitul amintit. S-a discutat mult despre diferite aspecte ale acestei probleme, dar s-a trecut la fel de usor peste ele fara a vedea intregul, respectiv riscul si consecintele. Acum, pe buza prapastiei, lucrurile trebuie insa in mod necesar analizate cu atentie.  Iata despre ce este vorba!

Am asistat ieri la o premiera absoluta. Dincolo de faptul ca, inregistrand 50.000 de participanti, a avut loc cea mai mare miscare revendicativa si de protest din 1990 incoace, este pentru prima data cand toate sindicatele au fost solidare. Este pentru prima data cand muncitori, profesori, politisti, functionari, medici, pensionari si agricultori au fost in stare sa realizeze impreuna un miting perfect organizat. Remarcabil este faptul ca oamenii au reactionat inainte de a le ajunge cutitul la os, intelegand care este pericolul ce ne pandeste. Atat timp cat minciunile, afirmatiile contradictorii si lipsa de masuri nu pareau sa afecteze in mod semnificativ mersul economiei, lumea a privit scena politica cu maxim dezinteres, dar in clipa in care au constatat ca ne indreptam spre dezastru, au reactionat. Si au perfecta dreptate!

Exista astazi vapoare care stiu cu ajutorul GPS-ului exact unde se gasesc, isi folosesc motoarele pentru a inainta cu viteza dorita si isi stabilesc in permanenta directia cu ajutorul carmei. Din pacate, Romania seamana astazi cu un vapor care si-a pierdut atat GPS-ul, cat si carma, iar motoarele dau semne sa se opreasca dintr-un moment in altul. Astfel, de aproape doi ani, nu mai stim unde ne gasim si inaintam haotic, dar, ca un facut, mereu in directia cea mai periculoasa cu putinta. Si asta nu pe o mare linistita, ci in plina furtuna, printre iceberguri si stanci mai mult sau mai putin ascunse, zgomotul furtunii confundandu-se adesea cu zgomotul facut de corpul navei in contact cu muchiile taioase ale stancilor.

E greu sa mai adaugi inca o categorie de subiecte pe DACIC COOL, pentru ca multe categorii de subiecte sunt abordate, insa, ca orice lucru, mereu mai e loc de ceva. Eu am o slabiciune pentru produsele bio si pentru cele hand made.

Intr-o zi, sub ninsoarea petalelor roz din ciresii din gradina japoneza, m-a apucat o nostalgie invaluita in mult soare, amintiri si mici regrete. Sunt tanara, fericita, dar si recunoscatoare in fiecare zi oamenilor care m-au sustinut si care nu mai sunt printre noi.
In scoala generala profesorul de sport era vecinul meu - Domnul Gheorghe. Traia intr-o casuta cu cerdac, cu pisici si catei in jurul casei, cu porumb legat la grinda casei, ca sa ne faca curiosi, si multa pasiune depusa in hobby-ul dumnealui - fotografia.

Imi iubesc tara, dar, daca as putea atinge ceea ce a mai ramas din sufletul romanului, suflet ce e aproape mort... Daca as putea face ca tot ceea ce e urat acum in mintea noastra sa dispara... Mi-e frica si mi-e greata de nesimtirea si manelizarea natiei noastre... Ce se mai poate face pentru noi? Cat mai e pana la moartea a ceea ce am fost?

Romania este, fara indoiala, mai ceva decat orice tara din povesti. Nici un imparat, oricat o fi fost el de rosu, de span, de negru in cerul gurii sau de insetat de sange nu a reusit sa mai zamisleasca o tara ca a noastra. Unde s-au mai pomenit politisti care sa conduca o mafie a drogurilor, in timp ce isi ispaseau in libertate o condamnare cu suspendare pentru talharie? Dar la noi e firesc, ambele activitati, si talharia, si traficul de droguri, sunt de competenta politiei. Deci cine ar putea sa le realizeze mai bine? In ce tara a mai fost numit, pe o pozitie guvernamentala echivalenta subsecretarului de stat, un individ urmarit penal pentru sechestrare de persoane? Si, mai frumos, presa fiind plina de pozele cu el, alaturi de victima dezbracata si pusa in lanturi in cotetul cainelui. Trebuie sa recunoastem ca nici o tara nu mai are demnitari cu o asemenea imaginatie!

Sunt deja niste ani buni de cand Europa ne asteapta si ne roaga sa ne dea nu mai putin de 30 de miliarde de euro. E adevarat ca nu vrea sa ni-i dea pur si simplu sa ni-i bagam in buzunar sau mai exact sa si-i bage in buzunar cei ce au stampilele. Ei au "tupeul" sa ne ceara proiecte, adica ar vrea sa ne apucam chiar sa facem ceva cu ei. Dar noi ne aducem aminte de poveste si strigam: Muieti-s posmagii? Ca daca ar fi de pomana si ar mai putea umfla niste conturi mai mult ca sigur ca nu am spune nu.

Este absolut laudabila initiativa legislativa a asociatiei ecologice Green Revolution pentru reglementarea spatiilor de picnic. Daca s-ar finaliza un asemenea proiect, am realiza in primul rand o minima educare a autoritatilor, de la primarii si ocoluri silvice si pana la politie, parlament si guvern. Pentru ca unii ar trebui sa dezbata legea si sa constientizeze problema, iar ceilalti - sa o studieze, sa stabileasca procedurile de aplicare si sa se confrunte apoi, zilnic, cu aceste probleme in calitate de atributii legale ce le revin.

Zilele trecute am implinit un numar frumos de ani... Am vrut sa facem ceva mai deosebit, asa ca am plecat de acasa. Fiind din Pitesti, avem multe locuri unde sa ne ducem... catre Vidraru, catre Bran, catre Govora... Dar nu! Aici am mai fost! Asa ca am ales Salina. Cea de la Turda e prea departe si trebuia sa ne intoarcem si inapoi in aceasi zi, asa ca am fost la Slanic.

Pentru cine nu stia, avem si noi un canion, nu atat de impresionant ca Marele Canion din SUA, insa destul de uimitor si spectaculos incat sa merite vizitarea lui. Canionul Sapte Scari, aflat in masivul Piatra Mare, un loc super, usor de ajuns, pana sa intri in Brasov, dupa ce cobori serpentinele, dupa o benzinarie, se face un drum la dreapta pe un pod (sunt mai multe drumuri, dar cu podete foarte mici si masinile nu au acces), pe care se poate trece lejer cu masina. Mai mergi putin si trebuie sa parchezi pentru ca de aici trebuie sa faci o mica plimbare pe jos de 30 minute pana la Canion.

Eram un copil mic, murdar si mucos. Imi placea la colindat, udatul de Paste, ziua mortilor, cicirita, saritul prin foc. Imi placeau povestile cu comori, oameni de neinfrant si lumi indepartate. Si-mi placeau jocurile pe care le inventam si in care si acum imi e greu sa inteleg de ce se prindeau si cei mari…

Considerata cea mai importanta sarbatoare din calendarul crestin, Pastele se celebreaza la o data variabila. Datina n-ar fi implinita fara legile nescrise ale pamantului, fara obiceiurile care cuprind practici si rituri, iar neimplinirea acestora ar arata o lipsa a credintei, care, implicit, ar atrage fortele malefice asupra omului si a pamantului. Dupa respectarea Postului mare si dupa sarbatorirea Sambetei lui Lazar si a Floriilor, satele romanesti traiesc cu evlavie tragedia Saptamanii Patimilor, pentru a ajunge lumina Sfintelor Pasti, miracolul Invierii lui Hristos si luarea Pastilor.

Anul acesta, Pastele a fost sarbatorit, in aceeasi zi, de catre intreaga lume crestina. Cu toate ca semnificatia sarbatorii este identica pentru toti si exista obiceiuri, ritualuri comune mai multor tari sau grupari religioase, anumite obiceiuri sunt sarbatorite, in mod diferit, de diversele popoare. Se pastreaza, insa, pentru toti bucuria Invierii Mantuitorului, ce se rasfrange asupra intregii naturi si asupra oamenilor, care, cu sufletul deschis, vor sa primeasca minunea.

Romania pe care o stiu eu e distrusa, cam cum este casa din imaginea alaturata, iar noi suntem acel pod subred; scandurile care lipsesc sunt oamenii care au plecat in strainatate pentru o viata mai buna. Nu neg ca avem foarte multe locuri frumoase de care e imposibil sa nu te indragostesti, dar cu ce ne ajuta acest lucru, daca nu avem bani sa le putem vizita?!

Haideti sa va povestesc cum decurge ziua de Ajun al Pastelui pentru mine si cand ajung la acel moment pe care nu as vrea sa-l pierdem, il voi boldui. Poate devine stufoasa descrierea, insa nu stiu cat scriu pentru premiu, o fac mai mult pentru sufletul meu.
Dimineata, tatal meu cheama un cioban sa taie mielul, eu intre timp "primenesc casa". Exact asa se spune pe la noi! Si consta in ultimele retusuri ale curateniei, schimbat paturile si mai ales pus in toate vazele din casa viorele si narcise inflorite pentru a vesti primavara.

Imi iubesc tara pentru ca ma pot bucura de traditiile duse din generatie in generatie si pastrate cu sfintenie la sate, acele traditii si datine strabune pe care bunicii nostri ni le-au lasat ca si cum ar fi lasat cele mai de pret comori ale lor.

Traditiile romanilor sunt comori ce nu ar trebui uitate sau parasite si nici schimbate prin troc cu alte obiceiuri importate din alte tari. Ele sunt ale noastre, ne caracterizeaza, ne definesc si prin ele ne simtim mai bogati, mai alesi, mai altfel decat altii. Aceste traditii ne fac mai "exotici" in ochii europenilor si altor natii, putem fi subiect de discutii si de lauda, de aprecieri cu semnul mirarii.
Traditiile romanilor sunt diferite de la o zona la alta, dupa cum spune vorba cate bordeie, atatea obiceiuri, insa tocmai acest lucru ne face mai frumosi, mai atragatori si mai originali.

Eu sunt din partea Sucevei; aici exista multe traditii care inca se mai pastreaza in unele sate si am sa enumar cateva dintre ele.
Fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele.