Utilizam, zilnic, o serie de obiecte, menite sa ne faciliteze existenta. Pe unele le folosim mai rar, fara a le ramane insa mai putin tributari, dar altele ne salveaza viata! De foarte putine ori, devenim curiosi in legatura cu originile lor, cum, cand si cine le-a creat. Prea rar ne intrebam care anume au fost create de mintile si mainile conationalilor nostri. Probabil, din convingerea ca romanii nu au descoperit niciodata nimic important. Ei bine, lucrurile sunt departe de a se prezenta astfel! De aceea m-am gandit ca e bine sa va trimit un scurt inventar al catorva inventii romanesti.

Un copil cu ochii mari, albastri, care se bucura de tot ceea ce-i oferea regimul comunist. Asta eram eu. Ma bucuram de putinul pe care il primeam si pe care il gaseau parintii mei in alimentare. Eugenii, pufarine, pufuleti, grisine, bomboane scaldate in cacao, acestea erau dulciurile cu care ne desfatam.

Am strabatut multe locuri din strainatate si am admirat plaiurile altora, dar mandria este alta atunci cand te simti grozav acasa, pe plaiuri natale, pitoresti. Romania mea e colina de munte si un rasarit de soare la Neptun, e Lacul Balea de la 2.040 de m altitudine si Sibiul frumos luminat pe timp de noapte, e Pestera Muierii cu speologul sau barbos si tot un zambet, dar si Cimitirul Vesel si Manastirea Sapanta Peri.

N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de astazi. Pur si simplu, am trait... Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat in "vatra cuminteniei si a asteptarii". Am crescut, foarte multi, la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat, in care ne-a fost dat sa ne nastem.

Cand eram copil si o vedeam pe Mama Mica pe drum mergand dupa apa, fugeam imediat la ea sa o ajut. Imi placea tare mult Mama Mica! Era imbracata tot timpul in negru, avea parul alb si avea si o mustata fina alba. Avea o canta alba in care-si lua apa, pentru ca o galeata i-ar fi fost mult prea grea... Imi placea sa o ajut, mergeam dupa apa cu ea si apoi i-o duceam pana acasa.

Cariera mea, de succes, a inceput cu multi ani in urma, inainte de 1989. Mi-a placut ceea ce am decis sa fac si am constientizat ca trebuie sa fiu mereu bine informata, sa cunosc in amanunt fiecare detaliu al oricarui fragment din domeniul pentru care am optat.
Cariera mea s-a cladit in timp, cu rabdare, caramida cu caramida. Nu m-am entuziasmat imediat ce o caramida s-a cimentat, pentru ca a venit si timpul cand, imediat ce am adaugat o caramida, cineva sau ceva mi-a daramat-o…

Timp de decenii, clasa politica a fost surda la toate semnalele de alarma trase de ecologisti si de oamenii de stiinta. Ca prin minune, in ultimii ani, politicienii au devenit extrem de interesati de acest subiect. Campanii politice, legi, alocari de resurse. Afirmatiile lor au ajuns mai sigure si mai grave decat ale cercetatorilor. Avem, dintr-o data, nu doar presupuneri, ci chiar certitudini. Marile catastrofe se datoreaza poluarii. Incalzirea globala e o certitudine, ce risca sa distruga planeta in cateva decenii.

Cu greu ai putea gasi o alta tara care sa mai fi inventat si implementat atatea taxe cate au fost introduse in Romania, in minunata noastra tranzitie. Faptul ca multe dintre ele au implicat costuri de administrare mai mari decat incasarile, adica in loc sa aduca un venit la buget au creat o gaura in plus, nu a deranjat pe nimeni. Dimpotriva, multe dintre ele au reprezentat o sursa suplimentara de spaga. Totusi, altele par a nu se justifica nici macar ca surse de venit personal, ci doar ca un viciu.

Bunicii nostri erau oameni sanatosi. Evident, nu erau supusi stresului de astazi, respirau un aer curat si mancau sanatos. Un exemplu, il reprezinta si mamaliga, altadata un aliment de baza, sanatos si spornic. Ajunsa sa fie invocata intr-o adevarata injuratura - Mai, mamaligarule! -, mamaliga este mereu mai putin prezenta in alimentatia noastra. Si poate ca este mai bine pentru ca, din hibrizii manipulati genetic, pe care ii cultivam astazi, cu greu ar fi de crezut ca biata mamaliga ar mai putea pastra ceva din calitatile ei nutritionale si terapeutice… Si nici gustul nu are cum sa mai fie acelasi…

Cand eram copil, din cand in cand, venea pe la noi, in vizita la bunica mea, tanti Paulina. Stateau de vorba si ma mai lasau si pe mine sa asist la discutiile lor. Si, cateodata, tanti Paulina spunea povesti... Povesti despre drumuri miraculoase, despre cercuri de foc, despre oameni care nu se stie cum puteau sa te afle si in gura de sarpe, si noaptea, si la izvorele apelor, oriunde ai fi ajuns, povesti despre calatorii incredibile, despre hotii de cai din Moldova, despre paduri vrajite, fete frumoase si carari nestiute. Tanti Paulina era din Basarabia. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial se refugiase dincoace de Prut si, dupa un timp, s-a casatorit cu nenea Craciun de la noi din sat.

Castelul Peles este unul dintre cele mai reusite monumente de la noi. Este o constructie magnifica! In momentul in care patrunzi intr-un asemenea palat nu ai cum sa nu fi impresionat de bogatia ornamentala si de maretia constructiei.

Am avut norocul de a ma naste si a-mi petrece copilaria si tineretea inainte de 1989. Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt din perioada copilariei si a scolii. Copilaria mi-am petrecut-o, pana la 5 ani, la bunicii mamei mele, din comuna Godeni, judetul Arges, iar de la 6 pana la 7 ani si mai apoi toate vacantele scolare - la bunicii tatalui meu, intr-un sat langa orasul Intorsura Buzaului, judetul Covasna.

Eram un copil cuminte. Cand veneam acasa de la scoala, imi faceam lectiile, imi vedeam de problemele mele de matematica, de cartile pe care imi placea sa le citesc... Numai ca la un moment dat doamna diriginta ne-a spus sa pregatim o compunere despre ce vrem noi sa ne facem cand vom fi mari.

In politica, au existat si exista o serie intreaga de tabuuri. Acum 50 de ani nimeni nu si-ar fi putut imagina un presedinte care sa supravietuiasca din punct de vedere politic unui scandal de adulter. Dar, la sfarsitul anilor ’90, in urma scandalului legat de fanteziile erotice in care era implicat trabucul prezidential, chiar in incinta Biroului Oval, Clinton nu numai ca a ramas presedinte, dar a devenit chiar mai simpatic… Lumea se schimba!

Mereu mai multe voci afirma ca scoala este o gaura neagra care inghite banii de pomana. Cel putin tot atatea voci deplang neputinta bugetului... S-ar parea, din spusele lor, ca pentru a salva Romania ar mai fi nevoie de vreo 6% din PIB, adica exact atat cat se zice ca ar inghiti invatamantul. Atunci solutia este simpla. Nu trebuie sa fii geniu ca sa o descoperi. Desfiintezi invatamantul si salvezi Romania.

Nu m-au inspirat niciodata scenariile privind mai marile sau mai micile conspiratii. Poate tocmai din acest motiv m-a socat actuala poveste cu gripa porcina... Ma mirase anii trecuti toata isteria provocata de gripa aviara cu scenariile catastrofice, cu miile sau sutele de mii de pasari sacrificate fara rost, cu milioanele de euro aruncate aiurea pe sosele, culminand, evident, cu acel supercalefragelistic proiect de achizitie a unei supermasinarii de sacrificat pasarile, proiect care din fericire nu a apucat sa mai consume milioanele de euro cu care isi propunea sa salveze tara de pericolul aviar.

Ce te asteapta dupa o viata de munca? Deja, inainte de a apare minunatul concept al drepturilor omului, se incetatenise conceptia ca un om care a muncit o viata intreaga are dreptul la o batranete decenta. Pentru multi, inclestati in lupta cu viata, cu dificultatile si vicisitudinile ei, pensia era un adevarat vis, era limanul catre care se lupta fiecare sa ajunga...

Romania este, pentru mine, o tara in care am fost injosita, tradata, furata, ignorata. Indiferent de ceea ce am vrut sa realizez, am fost oprita cu indarjire: de oamenii care sunt pusi in anumite posturi pe pile, de mita pe care nu doream sa o scot din portofel, de birocratie...

Aveam 12 ani la Revolutie si de perioada de dinainte de '89 imi aduc aminte de bunatatile copilariei mele: pufuleti, inghetata la pachet, batoane cu vanilie sau ciocolata. Ii aduc aminte si de sistemul de invatamant, care m-a facut un om responsabil, de oamenii mult mai calzi si mai saritori.... Asta e partea frumoasa!

Cu ani in urma, cand ne-am apucat sa "aram" Bucurestiul, primeam asigurari ca lucrarile "bine gandite" vor pune capat permanentelor gropi si santuri care se sapau din cand in cand doar pentru a avea ce acoperi si apoi pentru a o putea lua de la capat. Promisiunile pareau cu atat mai convingatoare cu cat in acea perioada auzeam ca se defasoara si diferite studii comune cu japonezii. Ori, la ei, regula e simpla: masori de o suta de ori, dar spargi doar o data.

Inainte de '89 eram la varsta copilariei, cand toate mi se pareau a fi fabuloase si aveam in fata o lume cu bune si rele, gata de explorat. Si chiar ca era o lume cu bune si rele aceea in care traiam!

In luna august a anului trecut, 2009, am vizitat locuri cu adevarat speciale... Am fost in vacanta in Bacau si cu aceasta ocazie am vizitat Biserica Precista ridicata de fiul lui Stefan cel Mare, Alexandru. Am vazut si ruinele curtii domnesti - o marturie a epocii lui Stefan cel Mare!

Romania noastra? O Romanie care are multe parti frumoase. Va trimit cateva fotografii facute la 1 decembrie 2009, la schimbarea garzii cetatii in Alba-Iulia.

Aveam doar 5 ani cand a cazut regimul comunist. Imi amintesc atatea, incat ma mir si eu uneori... Imi amintesc foarte bine de desenele animate pe care le vedeam doar cinci minute pe zi, alergam cu disperare sa nu le pierd... Imi amintesc ca ascultam povesti la pick-up, aveam foarte multe si in fiecare seara ascultam una... Imi amintesc de cozile imense la care stateau parintii mei ca sa cumpere ulei, zahar...