Desi eram un copilas de doar cativa anisori (sunt nascuta in 1985), imi amintesc si acum foarte multe lucruri din perioada de dinainte de '89. Imi amintesc cu placere perioada sarbatorilor de iarna, cand, desi nu se prea gaseau tot felul de jucarii ca acum, primeam mereu cate un cadou minunat.

Amintiri din copilarie... Hmmm... Cel mai bine as putea descrie sarbatorile din perioada Craciunului, care nu se compara cu ceea ce se intampla acum, cand sarbatorile au fost marketizate la maxim. Atunci simteai altfel venirea iernii, placerile sarbatorilor.

Raspund si eu provocarii voastre de a vorbi despre Romania mea! Episodul pe care vreau sa vi-l povesteasc se refera la concediul petrecut vara trecuta, in 2009, in faimoasa statiune Olanesti, amplasata intr-un cadru geografic deosebit de pitoresc, o zona cu potential turistic, dar care, din pacate, nu este exploatat corespunzator.

Am luat masina si am plecat prin tara. Sunt din Ploiesti. Am trecut prin Targoviste, un orasel mic, dar interesant, cu Parcul Chindia, care incanta toti vizitatorii. Am continuat drumul prin Pitesti, unde ne-am dus la Gradina zoologica. Apoi prin Ramnicu Valcea, unde peisajul parea deja ca prinde contur.

Acum 90 si ceva de ani, stra-strabunica mea primea o scrisoare prin care era instiintata ca baiatul ei, care a fost impuscat pe frontul din Italia, se afla in spital, la Budapesta. Era Primul Razboi Mondial, Ardealul facea parte din Imperiu si multi romani au fost trimisi pe frontul din Italia, pentru a se evita situatia de a-i pune sa lupte cu romanii de dincolo de Carpati, din Romania...

Iarna a fost intotdeauna o bucurie si o incantare. Prima zapada, asteptarea sarbatorilor de iarna, week-end-urile la schi sau, pur si simplu, cu rucsacul in spate, la munte... Dar astazi, cand te gandesti la iarna, la zapada, te ingrozesti. Gandul nu poate sa-ti zboare decat la trenurile inzapezite, la masinile blocate pe sosele, la magazinele neaprovizionate si la bolnavii la care nu poate ajunge nici o salvare. De ce se intampla toate astea? O explicatie am primit-o deja cu ani in urma. Pentru ca iarna nu-i ca vara! Dar nici nu ar trebui sa fie! Asta este tot farmecul iernii…

De Craciun imi amintesc colindele si povestile pe care mi le spunea bunica. Imi amintesc povestea celor trei magi, nucile, merele si feliile de cozonac pe care le primeam de la colindat, degetele inghetate de la frigul de afara, colindele oamenilor mari, povestile cu Isus si Fecioara Maria. Si-mi mai amintesc de un coleg de scoala, pe care-l chema Gaspar, ca pe unul din cei trei magi...

Gunoaie versus curatenie. Pana la urma, e o chestiune de educatie... Sunt oameni care fac doua dusuri pe zi si se spala de zece ori pe maini. Sunt altii care fac baie doar la botez. La fel, sunt oameni care arunca gunoiul numai la cosul de gunoi, iar altii - oriunde, numai la cos nu. Este, fara indoiala, o chestiune de educatie. In primul rand, tine de cei sapte ani de acasa, dar este si o problema a societatii in care traiesti.

Zilele trecute mergeam, in Bucuresti, in jurul pranzului, pe Stefan cel Mare, sa fac o serie de cumparaturi la Mega Image-ul de la Lizeanu. La un moment dat, ma abordeaza, in mod civilizat, un tanar bine imbracat. Limbajul si tonul demonstrau ca este o persoana cu o educatie peste medie. Subiectul cererii lui era insa absolut socant…

Am vazut la televizor festivitatea de inaugurare a pasajului de la Aeroportul Baneasa. Am rasuflat usurat ca scapam, in sfarsit, de un cosmar, desi ma miram cand au putut termina lucrarile, pentru ca trecusem pe acolo cu o zi inainte si era plin santier. A doua zi am trecut din nou prin zona. E adevarat, se circula mai bine, dar, evident, exista si un "dar"...

Avand un pic de timp m-am apucat intr-o duminica sa cotrobai prin lucrurile din pod si am dat peste un cufar vechi de-al bunicii prin care nu mai umblasem. Nu mica mi-a fost surpriza cand am gasit, printre multe alte lucruri, un pachet frumos legat cu mai multe carnete de CEC. Erau neactualizate de la inceputul anilor ’90! In 1989, figurau acolo peste 40.000 lei, adica jumatatatea valorii unei masini la acea data. Astazi, ei reprezinta, nici mai mult, nici mai putin, decat 4 RON, adica valoarea unei paini de calitate medie. Atat mai valoreaza astazi economiile unei vieti intregi de truda si economii - o paine.

Cred ca e greu de imaginat, cel putin in Europa, ceva mai murdar decat Romania tranzitiei. E adevarat ca, in ultimul timp, cel putin de cand suntem stat european, s-au inmultit declaratiile oficiale si poate, uneori, si unele actiuni menite sa sprijine nenumaratele organizatii sau initiative personale de salubrizare a acestei tari. Muntii, raurile, parcurile si, uneori, chiar orasele au inceput - macar pentru cate o bucata de timp - sa fie mai curate.

Ar fi minunat ca Bucurestiul sa devina capitala florilor dupa ce 20 de ani a fost capitala gunoaielor. M-am gandit la asta, ca multi altii, pentru ca, in aceasta vara, Bucurestiul s-a umplut efectiv de flori. Aspectul orasului a inceput sa se schimbe radical. Din pacate, exista insa intotdeauna un "dar"... A inceput cu aceasta ocazie o adevarata concurenta intre sectoare pentru a planta cat mai multe flori… pe centimetrul patrat.

Garile si haltele noastre se mandreau, multe dintre ele, cu arhitectura lor sau cu personalitati de seama care au pasit in lume de pe umilul lor peron, precum Nicolae Titulescu. Odata cu tranzitia, se pare ca CFR-ul s-a specializat mai degraba in organizarea marilor spectacole cu deraieri si ciocniri de trenuri. Din fericire, nu foarte spectaculoase totusi, pentru ca oricum trenurile noastre nu reusesc sa alerge decat cu viteza melcului...

Palatul Cotroceni reprezinta, fara indoiala, o bijuterie a Bucurestiului. Iar refacerea bisericii din incinta palatului trebuie salutata ca un eveniment cu totul deosebit. Este o adevarata bucurie sa poti, in sfarsit, dupa atata timp, sa te bucuri de aceasta capodopera arhitecturala.

Tranzitia ne-a obisnuit cu cenusiul murdar asternut peste orasele noastre. Este un contrast izbitor cu prea plinul de viata al vechii Europe. Nu e o scuza aceea ca, de fapt, nici nu prea avem de ce ne bucura... Pentru ca bucuria trebuie sa vina din noi, trebuie sa reprezinte un mod de a te aseza in viata.

Nu s-a stins inca ecoul nazdravaniei politice de a propune o recompensa de 20.000 de euro pentru fiecare roman ce accepta sa se reintoarca in tara. Dincolo de critica pertinenta cu privire la disponibilitatea acestor fonduri, critica ce a facut sa curga valuri de cerneala si sa acopere ore de emisie, mi se pare ca mult mai interesant ar fi fost sa calculeze cineva reducerea PIB-ului din cauza disparitiei sumelor trimise de acestia in tara si, in plus, cresterea alocatiilor de somaj. Cred ca se ajungea la sume mult mai importante...

Unde sunt banii tai? - este o intrebare care s-a repetat de milioane de ori. Desi raspunsul il gasesti la tot pasul...

Ultima data cand am fost in spital, mi-am dat seama ca, la noi, trebuie sa ai noroc ca totul sa decurga bine. Mai ales daca esti pe muchie... de cutit. Dupa operatie, dupa ce am fost mutata de la reanimare in rezerva post-operator, seara, mi s-a facut rau. Asistenta de peste zi lasase in sertarele fiecarei paciente cate 2-3 medicamente, cele care ii erau alocate. Am constatat ca-mi lasase o fiola de algocalmin. Pentru dureri. Am baut-o, ca sa n-o mai deranjez pe asistenta de serviciu. Plus ca nu ma simteam in stare sa merg sa o caut... Numai ca-mi era din ce in ce mai rau.

- Nu va suparati, stiti cumva incotro...

- Nu cunosc zona, imi pare rau.

- ... incotro se indreapta orasul?... asta voiam sa intreb.

- ??? Nu inteleg. De fapt, inteleg. Stiu cum putem afla. Veniti cu mine!