Cele mai bune afaceri se fac cu statul…

Imprimare

Acum multi ani am asistat intamplator la o discutie dintre niste rude si un cuplu care dupa o viata petrecuta prin ambasade, ca diplomati, au hotarat sa prinda radacini undeva. Au ales Targu Mures deoarece era singurul oras unde exista SMUR(D). A fost primul contact cu un alt mod de viata, a fost prima data cand auzeam de voluntariat si de donatiile dezinteresate facute de locuitorii unui oras. Lucrurile au evoluat aidoma unui bulgare de zapada, auzeam la stiri de inca o statie SMURD, de o ambulanta echipata sau de inca un elicopter.

In legatura cu situatia actuala, cred ca temerea lui Arafat a fost nu ca legea va desfiinta SMURD-ul, ci ca va permite o concurenta care va inghiti SMURD-ul.  Primul efect ar fi fost ca toti ramanem cu un pachet de baza asigurat de stat, si restul din asigurarile private, si nimeni nu stia ce va include acel pachet de baza. Vom trai si vom vedea, acum ca s-a reintors, cum va fi legea la care a fost invitat sa isi puna umarul… Oricum ii admir verticalitatea si profesionalismul, e nevoie de el, s-a intors fara false orgolii.
In afara de subiectul SMURD, unde nu pricep de ce trebuie restructurat ceva ce mergea perfect, sigur privatizarea sanatatii va arunca niste oase suculente de ros cateilor politici. Se stie ca cele mai bune afaceri se fac cu statul! Va urez sa nu aveti niciodata nevoie sa ajungeti in spitalele din Romania! (Nicoleta Constantinescu, Foto: Stock.XCHNG)

www.dxtranse.com.ua/
europosud.ua/