Misterul soldatului calator in timp

Imprimare

Era o vreme in care printre idealurile cele mai arzatoare si aparent nerealizabile ale omului statea la loc de cinste dorinta de a zbura. Incet, incet, secolele si-au rasfoit filele si dupa multe stradanii ale unor minti stralucitoare - ramase ca reper in istoria umanitatii - iata ca omul a reusit sa creeze tehnologia necesara zborului. Cu aceasta, seria idealurilor nu s-a incheiat, au aparut alte si alte dorinte, la fel de nerealizabile la inceput si atat de firesti ulterior. Momentan, in topul idealurilor umanitatii pare a trona calatoria in timp. Urmarind seria inventiilor din trecut, as fi tentata sa cred ca - asa cum becul, telefonul, motorul propulsie, aeroplanul sau calculatorul au parut initial doar niste fantezii ale visatorilor - la fel de posibil ar fi ca peste ani sa putem calatori nestingheriti printre secole cu zece sau poate douazeci de ani pe ora.

Acum doisprezece ani, pe cand ma initiam in tainele internetului (o alta inventie fantastica ce parea irealizabila acum cateva decenii), am gasit un spatiu virtual care mi-a starnit interesul, prin faptul ca intrunea, intr-un forum, parerile oamenilor simpli, dar si ale unor cercetatori fizicieni, avand ca tema principala calatoria in timp.
La momentul respectiv, in anul 2000, discutiile variau intre studii fizice aprofundate si enunturi derizorii - nu e de mirare ca, in foarte scurt timp, forumul a devenit unul destul de controversat. Aici, printre alte marturii cel putin bizare, am citit destainuirea sincera si directa a unui soldat ce pretindea ca venise din anul 2036 pentru o misiune de amploare mondiala. Fara indoiala, internetul este spatiul virtual in care orice este posibil, in care niciodata nu poti afirma cu certitudine ca ai vazut destule. Asadar, osciland intre a crede marturia soldatului venit din viitor si a-l trimite la ospiciu pentru recuperare psihica, membrii forumului (oameni de prin toata lumea) au fructificat la maximum fiecare clipa in care misteriosul soldat isi facea aparitia online.
Din noiembrie 2000 si pana in martie 2001, calatorul in timp a furnizat celor interesati date importante despre Al Treilea Razboi Mondial - despre care spunea ca ar avea loc in 2015 si ar numara in jur de 3 miliarde de victime. In timpul acestui razboi, in care Rusia lanseaza atacuri nucleare asupra Americii, intreaga Europa si China sunt complet distruse. Printre alte misiuni pe care soldatul pretinde ca le-a indeplinit, aminteste si de calatoria in 1975, pentru recuperarea unui IBM 5100 - unul dintre primele modele de calculator. Ridiculizat de catre alti membri ai site-ului, soldatul raspunde ca acest model de calculator are capacitatea de a deparazita unele programe avansate folosite sistematic in 2036.
Acestea, dar si multe altele sunt discutiile purtate de misteriosul soldat care a pretins ca s-a intors din 2036 cu ajutorul unei masini care sfideaza legile gravitatiei, jongland cu unitatea timpului la fel de usor si firesc cum se opereaza astazi cu un PC. Evident, nu exista nici o dovada concreta a veridicitatii informatiilor furnizate de catre soldatul calator in timp. Pe parcursul discutiilor sale virtuale, acesta a dezvaluit schema si instructiunile masinii, dar si fotografii ale metropolei in care sustinea ca locuieste in 2036. Scepticii - nu putini la numar - au remarcat imediat similitudinea dintre aceste fotografii si imagini din celebrul film "Terminator". Dupa ce a bulversat o vreme lumea virtuala pasionata de calatoriile in timp, soldatul misterios a disparut, lasand in urma sa polemici atat intre oamenii simpli, cat si intre oamenii de stiinta.
Nu se stie, asadar, daca aceasta aparitie stranie a fost sau nu ceea ce s-a pretins a fi. Imediat dupa disparitia sa, expertii in PC au incercat sa il gaseasca, urmarind IP-ul de la care s-a accesat forumul. Toate incercarile au fost insa zadarnice, in jurul soldatului fiind o adevarata aura de mister.
Semnificativa pare a fi una din frazele in care le explica scepticilor ca nu se astepta sa fie crezut atunci cand incearca sa isi spuna punctul de vedere, la fel cum nici Galilei nu a fost crezut atunci cand a sustinut ca Pamantul se invarte.
Pe 24 martie 2001, dupa ce a lasat cateva sfaturi despre supravietuirea in conditii de razboi, soldatul anunta ca paraseste aceasta lume pentru a se intoarce in 2036, acolo unde il asteptau familia si superiorii sai militari.
Pentru adeptii expresiei Crede si nu cerceta, aceasta aparitie a fost una dintre cele mai fascinante intalnite vreodata, in timp ce scepticii au rasuflat usurati ca s-a finalizat un mare circ. Din teama de a nu gresi, pe acelasi forum au aparut si abtinerile - oameni echilibrati care asteapta date concrete, informatii precise. In locul unor aparitii senzationale (care ar putea face oricand subiectul unui film SF), exista si oameni care admit ca timpul este si va fi in continuare unul dintre cele mai mari mistere ale timpului. (Rodica Puscasu, Foto: sprestele.ro)


http://www.chimtorg.com.ua/
www.yarema.ua/