Vineri, 19 Apr

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Romania Mea Parerea mea Poker, modul distractiv de a pierde bani

Poker, modul distractiv de a pierde bani

Email Imprimare

Cu siguranta, pokerul reprezinta un mod distractiv de a pierde bani. Dar si de a castiga, apoi de a pierde din nou si tot asa mai departe. Daca e sa faci un bilant al anului respectiv, constati ca bugetul tau este acelasi si ca pokerul nu a avut prea mult de spus in acest sens. Prima oara am jucat poker la varsta de 10 ani. Impreuna cu baietii de pe strada ne adunam si jucam poker pe ascuns, fara sa ne vada parintii, iar ca jetoane foloseam monedele vechi din colectia de numismatica pe care am mostenit-o de la bunicul meu. Daca ar sti, saracul, pentru ce erau folosite monedele adunate de-o viata, la care tinea foarte mult si pentru care a tinut cu limba de moarte sa le mostenesc eu! Mai mult pierdeam decat castigam, dar de fiecare data primeam monedele pretioase inapoi, pentru ca jucam cu prietenii doar pentru distractia jocului. Apoi, pe perioada studentiei, in caminul de baieti, jucam poker in fiecare seara si faceam nopti albe. Castigam, dar si pierdeam. De data aceasta, era vorba de bani adevarati.

Tensiunea era mare, desi erau putini bani in joc. Ne distram foarte tare! Acum, cand ma uit in urma, constat ca a fost doar o pierdere de vreme. Un baiat din camin juca intr-un campionat online de poker si, ajungand in finala, urma sa se dueleze  pentru 1.000 de dolari. Dar cum in camin conexiunea la internet era subreda, o pana de internet a fost de ajuns pentru a-l scoate din joc. Plin de furie si verde-albastru de nervi, a luat calculatorul si l-a aruncat pe geam de la etajul X.
Din fericire, pokerul nu a reusit sa puna stapanire pe viata mea si nici nu m-a ruinat. Mi-am dat seama la timp ca trebuie sa ma opresc si ca ar fi cel mai destept lucru pe care l-as face. Dar exista milioane de persoane dependente de poker. Nu trece o zi fara sa joace acest joc. De fapt, sunt dependenti de adrenalina jocului si de sentimentul care ii cuprinde cand au castigat mana respectiva.
Norocul este elementul-cheie in acest sport. Da, este considerat un sport! Probabil un sport al mintii. Dar parerea mea este ca, pe langa noroc, trebuie sa ai si o sclipire, un moment de geniu, sau mai bine spus o presimtire ca acea mana pe care o joci o vei castiga. Unii spun ca e nevoie de un strop de inteligenta pentru a juca bine. Al treilea element esential de care trebuie sa dispuna un jucator briliant, pe langa noroc si inteligenta, ar fi sangele rece. Trebuie sa fii impartial, sa fii rece si sa nu se poata citi nimic pe fata ta. De aceea, unii aleg sa poarte ochelari de soare pentru a nu se putea citi bucuria sau deznadejdea in ochii lor.
Pe tema pokerului s-au dezvoltat tot felul de superstitii. Una din ele ar fi sa nu joci cu fetele. Se spune ca fetele au mult noroc si iti iau toti banii. Cred ca unii barbati nu suportau ideea ca unele fete sa ii bata la poker pentru ca sunt destepte si au aplicat superstitia ca fetele au mai mult noroc. O alta superstitie pe care am auzit-o de la un prieten este ca persoanele cu urechi proeminente au mai mult noroc. Serios? Cred ca autosugestia iti joaca feste, prietene! Am avut ocazia sa consult chiar si un dictionar de poker, in care cuvintele: pas, fold, check, all in si bluff erau explicate cu lux de amanunte si cu exemple concrete din joc.
Dorinta oricarui impatimit de poker este sa participe la Campionatul Mondial de Poker. Pana sa ajunga sa joace la acest campionat, cei mai multi iau decizia corecta si se lasa de acest joc. Mai exact, cum este expresia: se retrag cat sunt in glorie. Sfatul meu pentru toti jucatorii de poker din lume: jucati, dar nu pe bani adevarati, ci pe jetoane din plastic si doar pentru placerea jocului. Bafta! (Razvan-Constantin Ciubotaru, Foto: Stock.XCHNG)


Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.