Doctorasi si masterasi

Imprimare

Sa imi fie iertata inventia lingvistica, dar doar asa cuvantul rimeaza cel mai bine cu... pungasi. Caci ce sunt aceia care copiaza in cel mai ordinar mod o lucrare de diploma, sute de pagini din cartile altora sau o lucrare de dizertatie, decat niste pungasi?! Guvernul Ponta s-a facut de ras in ultimii ani cu cateva specimene care au copiat ceva ce nu era munca lor si si-au insusit dreptul intelectual al altora.
Cazurile prezentate in presa - ale unor politicieni de joasa speta care au mintit ca au muncit si doar au furat - sunt doar varful aisbergului, pentru ca daca aveti rabdare sa cautati la mica publicitate din unele ziare, pe diverse forumuri si pe diverse site-uri destinate studentilor, dar nu numai, veti vedea ca exista chiar o industrie a lucrarilor de diploma gata facute.

Daca dai banul cerut, poti face rost de lucrari cam din orice domeniu, pe care sa le copiezi fara jena sau la care sa modifici cate un cuvant pentru a nu parea chiar copy-paste! Intr-o tara care nu are universitati de stat sau private prin orasele obscure de provincie, care nu are mai multi studenti la taxa decat la fara taxa - la mai toate universitatile de stat, care nu pune bazele pe diplome luate la kilogram si in care nu exista dublari si triplari de taxe peste noapte pentru ca hotomanii de profesori din Senatul universitatii vor salarii si mai mari, afacerile cu diplome scrise de altii nu ar fi, probabil, chiar la vedere.
Dar noi suntem in Romania, tara tuturor posibilitatilor, asa ca in industria lucrarilor gata scrise e cam ca si in cazul anunturilor cu organe umane: nu e legal sau de bun-simt sa ti le vinzi, dar nici nu se omoara careva sa il prinda pe cel care incearca sa vanda/cumpere. Chiar si aici se poate gasi o solutie de ultim moment, daca nu suntem in stare sa ii oprim pe plagiatori prin lege, soft specializat sau apelandu-se la bun-simt: sa legalizam... scrierea de lucrari la comanda! Solutie inspirata filmul Her, in care un barbat scrie scrisori personalizate celor care sunt prea prosti sa scrie sau pe care nu ii duce inspiratia. Dupa acest model putem stabili numele unei meserii care sa presupuna scrierea de lucrari la comanda, tarifele percepute si modul de impozitare! Si, astfel, scapam de lucrarile copiate, toate lucrarile fiind originale si de incredere!
Lasand gluma la o parte, am avut si eu surpriza sa fiu abordat referitor la lucrarea de diploma. Intr-un caz, un fost coleg de facultate m-a intrebat daca ii dau lucrarea mea de diploma de la Inginerie, pentru a o prezenta ca fiind a lui. Am scapat de solicitant abia cu argumentul ca o lucrare de diploma cu acelasi continut dupa nici 10 ani bate la ochi. Dupa un timp, intalnindu-ma cu respectivul, aflu ca s-a rezolvat cu diploma. Insul tot nu o facuse, el fiind ajutat de un fost coleg care ajunsese profesor universitar si care avea acces la lucrari vechi! In cel de-al doilea caz am fost abordat daca pot sa ajut o persoana, sa isi faca lucrarea de diploma.
La intrebarea mea naiva, care e subiectul, persoana absolventa de universitate purtand numele unui fost ministru al invatamantului si de formatiune pe Luna mi-a spus doar scurt: ceva din contabilitate! Insistand, mi s-a spus: orice din contabilitate! Am pretextat ca nu ma pricep si, la reintalnirea cu persoana respectiva, cand am intrebat daca a rezolvat problema, mi s-a raspuns: am scris cateva pagini si e gata! Invatamant si apucaturi made in Romania?! Cum era? Invatati, invatati, invatati? Poate ca Lenin a vrut sa spuna: Furati, furati, furati! (Florentin Deac, Foto: Stock.XCHNG)

http://www.ag-tng.com.ua
okna-terminus.com