Face istorie o exprimare a lui Ponta: Mandru ca sunt roman, scoasa pe facebook exact dupa meciul de fotbal din septembrie 2013, castigat de Romania in fata Ungariei, cu ungurii batandu-si joc in tara de fortele de ordine.  Nu am reusit sa gasesc pe facebook-ul premierului o alta atestare, anterioara, a lozincii acum de propaganda electorala a PSD, asa ca lasam mandria de a fi roman sa fie izvorata de un sentiment etnic, uman, de revansa fata de cei care au avut mereu ceva de impartit cu romanii, in istorie, mai putin in fotbal.
Mandria de a fi roman tine aici, insa, doar de performanta unora, nu de cea personala, a majoritarului Ponta (exact ca si in cazul performantei minoritarei Halep), si este o mandrie… efemera. Mandrie care duce la intelesul de dictionar: orgolios, ingamfat, trufas. Pentru ca romanul sa fie mandru ca e roman trebuie sa avem un sentiment de durata, sa avem ceva pregatit dupa nastere.
Mandria de a fi roman ar trebui sa nu fie  una declarativa, ca pentru prosti care scriu orice pe retele de socializare sau pe pereti referitor la echipe de fotbal. Pentru a avea o astfel de mandrie ar trebui ca romanul sa aiba o educatie in familie, o istorie predata cum se cuvine, o limba romana asumata corect, o cultura generala axata si pe valorile romanesti, un civism invatat pentru drepturi si libertati si demascarea hotilor, asadar, e nevoie in primul rand de  educatie si apoi de un nivel de trai care sa nu il mai faca pe roman sa plece, lasandu-si parintii ca sa fie intretinuti de altii, necontribuind cu impozite si taxe, ca sa fie un ins exploatat in tarile vestice pentru ca germanul, spaniolul, englezul sau italianul nu pune mana sa munceasca la banii respectivi.
Mandria, asadar, trebuie sa fie ceva dobandit si intretinut, pentru ca nu exista mandrie din nastere doar pentru ca te-ai nascut roman. Cetatenia, numele, familia, sexul, religia sunt ceea ce obtinem de la altii, asadar nu ne putem mandri cu ceva ce ne este deja dat! Putem fi mandri, insa, de ceea ce facem singuri, de valorile pe care le producem si pe care le oferim altora, de trecut, de constientizarea celorlalti ca asa nu se mai poate. Abia atunci putem vorbi de o mandrie sanatoasa, nu de una declarativa, de campanie electorala sau din frustrarile etnice, de veacuri. Se poate spune acum ca suntem mandri ca suntem romani? Poate ca nu, neputand generaliza, dar, macar, ar trebui sa ne apropiem de a fi mandri ca suntem… oameni. (Florentin Deac, Foto: freeimages.com)