Organizarea urbana

Imprimare

In ultima perioada am primit numeroase mesaje de la cititori fideli precum Alexandru Filimon,  Mihai Catalin Florescu, Florin Viorel Marinescu, Marius Mihail Stoenescu sau Florin Nicolas Stanescu, al caror numitor comun il reprezinta problemele de organizare urbana cu care fiecare dintre noi se confrunta zi de zi si carora le multumim inca o data pentru contributia domniilor lor la dezvoltarea acestui site. Dificultatile cu care ne confruntam in traficul urban, cu poluarea si serviciile publice, precum si modul in care diferitele proiecte sunt abandonate pentru a face loc altora, astfel ca nu reusim sa avansam mai deloc, credem ca necesita cu adevarat o dezbatere ce trebuie initiata de cei interesati de rezolvarea acestor probleme si care vor sa-si aloce timpul necesar identificarii solutiilor optime. Caci, probabil, nu vom putea sa iesim din aceasta situatie decat atunci cand vom reusi sa convingem edilii sa se implice in mod real, cu proiecte realiste si pe care sa le duca la bun sfarsit.

Nimeni nu cunoaste mai bine aceste probleme decat noi, cei care ne lovim zilnic de ele. Si nimeni nu poate monitoriza mai eficient mersul lucrarilor decat noi cei care trecem zilnic pe langa aceste santiere. Iata de ce credem ca un schimb de pareri si avansarea unor posibile solutii nu pot fi decat deosebit de utile. Iar aceste probleme le regasim atat in cazul Capitalei, cat si al majoritatii oraselor din tara. Si nu este cu nimic mai putin important de discutat si despre situatia traficului rutier si feroviar care afecteaza atat viata economica a tarii, cat si libertatea de miscare a fiecaruia dintre noi, pentru a nu mai vorbi de numarul imens de victime produse de accidentele rutiere. Iar, in aceste conditii, indiferenta noastra sigur nu poate duce la nimic bun.
Ca punct de pornire va propunem extrase din textele primite pana acum de la cititorii nostri. Consideram ca sunt probleme cu adevarat importante ce ar trebui rezolvate. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu zonele respective, este suficient sa intrati pe Google maps pentru a va convinge de pertinenta problemelor semnalate. Si evident Bucurestiul se confrunta, in acelasi timp, cu multe alte probleme, care toate ar trebui inventariate si ar trebui cautate solutiile optime, printr-o resistematizare a Capitalei, in contextul intregului spatiu metropolitan. Iar pentru aceasta credem ca este importanta fiecare parere.
Va prezentam mai jos cateva pareri ale cititorilor nostri:

As vrea sa subliniez ca in cadrul reabilitarii Podului Grant nu se are in vedere largirea Caii Giulesti in vederea modernizarii liniei de tramvai. Pe partea cu Calea Giulesti ar trebui reconfigurat pasajul. Cand va intra si linia de tramvai de pe Calea Giulesti in modernizare?
Sunt cititor fidel daciccool.ro. Am rugamintea sa scrieti si un articol despre trecerile la nivel cu calea ferata aferente fostei cai ferate Razoare Progresul. Un cosmar parca fara sfarsit. Se tot zvoneste intentia PS6 si a PS5 de preluare a caii ferate cu pricina si de transformare a acesteia in cale rutiera. Cand incep lucrarile concrete?
(Florin Nicolas Stanescu)

Sunt cititor fidel al site-ului. Am rugamintea sa abordati la stiri si problema trecerii la nivel cu calea ferata de pe Strada Teodor Neagoe, a celei de pe Strada Marmurei, a celei de pe Strada Modestiei, a celei de pe Strada Inovatorilor si a celei de pe Strada Copsa Mica. In cazul solicitarii unei urgente la una din adresele cartierelor izolate intre sinele de tren de restul Capitalei, vehiculele ISU sunt obligate sa traverseze sinele de tren, fiind dependente de traficul feroviar. Cand au de gand autoritatile sa usureze si acolo viata conducatorilor auto, scapandu-i de cele 5 treceri la nivel cu calea ferata mentionate? Cand se va investi intr-un pasaj rutier care sa substituie trecerea la nivel cu calea ferata de pe Strada Teodor Neagoe si sa faca legatura cu Drumul Poiana Pietrei si in general cu cartierul Giulesti-Sarbi? (Marius Mihail Stoenescu)

Buna ziua! Multi ani inainte redactiei! Am rugamintea sa abordati intr-un articol si statiile de tramvai cu peroane nesecurizate si fara peroane din Capitala. Desi e o problema ce pune clipa de clipa in pericol viata pietonilor, din pacate, e mediatizata foarte putin spre deloc. Vedeti Calea Giulesti, Bulevardul Ion Mihalache, Calea Calarasi, Bulevardul Bucurestii Noi, Soseaua Pantelimon, Strada Iacob Felix, Bulevardul Ferdinand, Bulevardul Gloriei, Calea Mosilor, Bulevardul Regina Maria, Strada Alexandru Anghel etc.
Cat priveste linia de tramvai circulara, stam zilnic indesati in picioare pana pe trepte, incat cei care vor sa coboare ii silesc pe cei care nu au intentia asta sa coboare provizoriu sa le faca loc urmand sa urce la loc. Sa adauge Metrorex in strategia de dezvoltare a retelei de transport subteran si o magistrala noua de metrou, care sa urmeze traseul liniei circulare de tramvai, substituindu-l! Trenul subteran ar fi mai rapid si independent de traficul rutier pe traseul mentionat comparativ cu tramvaiul ce parcurge parca o vesnicie, traversand si jonctiuni cu conflicte de trafic intre masini si tramvaie. Si linia 46 ocoleste pe harta facand nod in Piata Victoriei, in timp ce M1 conecteaza direct prin Piata Victoriei si Bulevardul Iancu de Hunedoara cu Strada Buzesti.
In plus M1 are aceleasi terminale cu linia 46. Si pe traseul Strada Buzesti - Piata Victoriei - Bulevardul Iancu de Hunedoara - Soseaua Stefan Cel Mare, linia 46 e dublata de M1. Si in intersectia Soseaua Nicolae Titulescu si Strada Iacob Felix genereaza conflicte de trafic intre masini si tramvaie, neexistand benzi proprii masinilor pe tronsonul dintre Strada Constantin Caracas si Soseaua Nicolae Titulescu, al Strazii Iacob Felix. Cand va fi modernizata Strada Iacob Felix, sa fie intreaga artera asfaltata, cu doua benzi, cate una pe fiecare sens, fara linie de tramvai si cu linie de autobuz? Cea mai proasta idee in materie de transport public este linia de tramvai circulara. Cat priveste linia 246, daca prindem stop la traversarea tronsonului feroviar Titan Catelu, stam blocati in autobuz. Mai e si cu bariere manuale.
Si pe sensul Isovolta Republica al liniei 103 statiile de autobuz de pe Soseaua Industriilor lipsesc trotuarele pentru pietoni, acestia fiind expusi pericolelor la limita dintre carosabil si calea ferata.
In alta ordine de idei, am rugamintea sa faceti si o stire cu trecerea pentru pietoni de pe Bulevardul Aviatorilor din Piata Victoriei. Stam indesati in picioare la rosul pietonal, blocati in ingramadeala, eventual cu tot cu biciclisti si trotinisti, circa 2 minute si, cand ne da verde, dupa ce ca ne facem loc cu dificultate prin fluxurile de pietoni care se intalnesc din sensuri opuse, suportand de multe ori si biciclistii, si trotinistii, care fac slalom din ambele sensuri printre pietoni, cand ne angajam in traversare la aparitia verdelui pietonal, nici nu ne vedem pe trotuar si trecem pe verde intermitent. Cand se va construi si pe Bulevardul Aviatorilor colt cu Soseaua Pavel Kiseleff gura de metrou, in vederea substituirii trecerii pentru pietoni cu subtraversare?

Nu pricep de ce posturile TV si radio, presa locala si blogosfera din Bucuresti ocolesc strazile cu titulatura Intrarea (mai ales Intrarea Iacob Felix) si reteaua aleilor serpuite dintre Soseaua Nicolae Titulescu, Strada Iacob Felix, intrarea omonima si Strada Veronica Micle, pe care intalnirea masinilor printre masinile stationate intre blocurile construite haotic e aproape imposibila, combinandu-se cu pietonii. De cand cunosc Intrarea Iacob Felix stiu ca singurele lucrari importante pe care le-a facut pana acum Primaria Sectorului 1 au fost asfaltarea de-a lungul blocului M4 si de-a lungul ApaNova si injumatatirea parcului pentru copii. Atat stiu. (Florin Viorel Marinescu)

Cand au de gand autoritatile sa dubleze timpul care e alocat verdelui pietonal la traversarea Soselei Nicolae Titulescu la intersectia cu Strada Iacob Felix? Cand au de gand sa puna interdictie traficului auto pe sensul spre Bulevardul Ion Mihalache al tronsonului dintre Strada Constantin Caracas si Soseaua Nicolae Titulescu al Strazii Iacob Felix? Cand au de gand sa delimiteze trotuarul aferent curtii de pe coltul dintre Strada Iacob Felix si Strada Constantin Caracas si trotuarul aferent Spitalului Filantropia? (Mihai Catalin Florescu)

Scrieti ceva si de linia de tramvai de pe Strada Iacob Felix! De cand stiu, artera tot asa arata.Tronsonul dintre Bulevardul Ion Mihalache si Soseaua Nicolae Titulescu tot cu linie de tramvai lipsita in mare parte de benzi proprii masinilor si cu statie fara peroane, si tronsonul dintre Bulevardul Ioan Cuza si Strada Gheorghe Polizu tot cu piatra cubica. De dupa 2000 incoace, de cand a inceput modernizarea liniilor de tramvai cu tot cu raderi si extinderi in reteaua initiala, parca a uitat Primaria Capitalei de Strada Iacob Felix. (Alexandru Filimon)