S-a nascut intr-o zi de mai, sub priviri insistente, curioase, de copii. Mama, anuntata de un vecin de peste drum, azvarli grebla si veni in magazia de lemne, unde noi, impreuna cu cativa copii de prin vecini, priveam spectacolul nasterii puilor de pisica. Au fost sase, insa unul din ei era deosebit: nici alb, nici negru, nici macar o combinatie intre acestea. Miron era, asa cum imi placea mie sa spun, portocaliu.Odata cu trecerea timpului, legatura dintre noi a devenit atat de puternica, incat nu exista persoana care sa ma inteleaga mai bine. Eram in clasa a opta, cand ma certase un profesor pentru prima data. Nu imi facusem temele corect. Mi-a fost atat de rusine, am plans atunci si am crezut ca acesta era cel mai mare necaz din viata mea. Miron se aseza atunci in bratele mele, cu privirea trista. Nu avea nici el chef de joaca si era la fel de abatut ca si mine.
Erau insa si zile cand eram amandoi jucausi, pusi pe sotii. Imi amintesc de o seara cand Miron a intrat in bucataria vecinei noastre si, dupa ce s-a servit cu lapte, a varsat intreaga galeata. A ajuns acasa speriat, iar eu i-am sters labutele si am mintit pe toata lumea ca Miron avea cateva ore de cand dormea pe fotoliul de nuiele din hol.
Anii au trecut... Tot Miron a fost langa mine si atunci cand am suferit si prima deceptie in dragoste. Oricum, niciodata nu o placuse pe Simona... Poate ca simtise el - doar era cel mai bun prieten al meu! - ca povestea aceea de dragoste se va sfarsi trist pentru mine.
Cu timpul, prietenia dintre noi devenea tot mai solida, iar eu refuzam sa cred ca Miron era incoltit de primele semne ale batranetii.
Prietenii adevarati nu mor niciodata, obisnuiam eu sa le spun celor care imi insinuau ca e posibil ca Miron sa fie rapus de batranete. Si acesta a fost crezul meu pana in ziua aceea trista, cand, rapus de boala si de ani, Miron a plecat de acasa, ca sa isi poarte suferinta mortii de unul singur. L-am cautat o saptamana, seara de seara, pe dealurile din apropiere... insa in zadar. Nu l-am mai vazut niciodata de atunci. Mi-au ramas doar fotografiile cu el si amintirile serilor cand torcea pe fotoliul de nuiele din hol.
Am crezut intotdeauna ca prietenii adevarati sunt putini si inca mai cred asta. Miron a fost cel mai bun prieten al meu. Poate ca e greu de inteles o astfel de prietenie, insa de atunci nu am mai gasit nici un substitut, nici un prieten care sa fie la fel. Am vazut in Miron un prieten care oferea afectiune dezinteresat, un prieten sincer. (Viorel Pricob)
frumoasa prietenie...si amintire totodata...de foarte multe ori animalele sunt cele mai fidele fiinte... 
Arata formular/Ascunde
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa