Mai am putini prieteni, dar cu ei pot darama muntii. Am sa va spun o poveste ce o implica pe prietena mea Elena, care mi-a fost alaturi intotdeauna, si la bine, dar si la greu. S-a intamplat ca eu sa trec printr-o cumpana extraordinara si sa fiu internata in Bucuresti pentru o interventie chirurgicala la creier.
Mentionez ca in vremea aceea eram proaspata mamica, dar si proaspat divortata. Copilul meu era la mama, iar eu singura - in spital de doua saptamani sau chiar mai mult, nu retin exact pentru ca au fost mai multe internari.
Imi era asa de dor de copil! El era mic, cred ca atunci avea putin peste un an. Prietena mea s-a gandit sa-mi faca o bucurie imensa si pentru asta, in complicitate cu mama, la ora 4 dimineata a luat trenul spre Bucuresti, impreuna cu copilasul meu. M-am trezit cu ei in usa salonului si am izbucnit in plans de emotii. Era duminica si in spital nu mai era atata forfota si atatia medici. Am reusit sa ma joc un pic cu micutul si sa-l culc chiar pe patul meu de spital. Au stat putin, cam doua ore, pentru ca trebuiau sa prinda trenul ca sa se reintoarca acasa.
Pe scurt, acesta a fost doar un gest al prietenei mele Elena, careia ii multumesc si-i raman datoare cat voi trai. (Alina Daniela)