Problema invatamantului este, intr-adevar, de actualitate. Criza invatamantului nu este noua, dar niciodata pana acum nu am fost atat de aproape de intrarea in colaps. Si este problema nationala cea mai grava, pentru ca invatamantul este primul de care depinde viitorul si insasi fiinta noastra nationala.
Romania a beneficiat in prima jumatate a secolului trecut de o scoala de cea mai buna calitate, admirata si apreciata in toata lumea. Invatatorii, profesorii si directorii de scoli reprezentau elita comunitatilor carora le apartineau. Aveau venituri care le permiteau sa traiasca decent, fara sa fie nevoiti sa apeleze la activitati si venituri suplimentare, astfel incat puteau sa-si dedice timpul unei continue dezvoltari profesionale si grijii fata de elevi.
Cursurile multor profesori universitari erau urmarite nu numai de studenti, ci si de nenumarati intelectuali ai urbei, care veneau sa urmareasca aceste adevarate conferinte de maxim interes si de o atat de apreciata eruditie.
Statul a sprijinit in mod substantial si in continuu invatamantul rural si a acordat nenumarate burse tinerilor merituosi pentru a-si continua studiile in marile universitati ale Europei. Astfel, s-a creat o adevarata emulatie intelectuala si s-au ridicat pana la cele mai inalte onoruri nenumarati fii ai satului.
Odata cu venirea comunismului a fost decapitata atat scoala, cat si elitele, in general, indiferent ca vorbim de cele universitare, artistice, tehnice, politice sau cele ale satului. Au fost oameni care au facut puscarie pentru ca au indraznit sa-l citeasca pe Eminescu sau sa vorbeasca despre cibernetica!
Deschiderea treptata de la sfarsitul anilor ’50, cand s-a cantat din nou Hora Unirii, cand a fost redescoperit Eminescu si marii voievozi si am incetat sa ne prosternam in fata Moscovei, cand am aruncat manualele sovieto-romane de istorie a Romaniei ale lui Mihai Roller, care ne desfigurau istoria si fiinta nationala, a condus atunci la o noua asezare a scolii, care, chiar daca nu a avut cum sa redescopere emulatia interbelica, a reusit sa creeze generatii intregi de mari oameni de cultura, de arta si de stiinta.
Deschiderea nu a durat insa mult timp si scoala a inceput sa fie considerata mai mult o sursa de brate de munca neplatite pentru santierele si ogoarele patriei, in ampla frenezie a muncii patriotice. Lipsa cartilor si revistelor straine, a informatiilor si a luminii au completat tragedia acelor ani. Adevarata tragedie s-a declansat insa dupa ’89. Pana atunci existase cel putin motivarea de a invata pentru ca notele de absolvire iti facilitau accesul spre un loc mai bun de munca, oricum, garantat, si spre conditii de viata mai usor de suportat. In plus, in absenta televizorului, programul fiind de doar doua ore pe zi, si a oricaror alte oferte culturale si de divertisment, cartea reprezenta un miraj pentru extrem de multa lume, cartile vanzandu-se in tiraje incredibile, de zeci si sute de mii de exemplare.
Scoala in epoca gipanelor
Ce a urmat dupa ’89? Scolile, oricum, degradate, au fost lasate in paragina. Profesorii au devenit treptat paria societatii, cu salarii de mizerie. Programele au fost vrasulite incat nimeni sa nu mai inteleaga nimic. In haos, dintr-o cumplita prostie sau rea credinta, istoria a devenit o adevarata bataie de joc, depasind cateodata chiar aberatiile lui Roller! Nu aveam nevoie de un adevarat politician si om de cultura, de un adevarat roman, pentru ca purta papion si nu mancase salam cu soia, nu aveam nevoie sa ne cunoastem nici adevarata istorie, nu aveam nevoie sa ne veneram si sa ne cunoastem inaintasii de valoare, asa precum nici regele nu avea voie sa intre in propria lui tara si, in special, nu aveam noi voie sa-l cunoastem. Il primeau cu toate onorurile deopotriva rusii, americanii si europenii, doar noi il huleam pentru ca trebuia sa invatam sa ne hulim istoria.
Daca pe vremea comunistilor s-a incercat asa-numita reeducare, infioratorul experiment de la Pitesti fiind un exemplu al aberatiei comuniste, in anii ’90 s-a incercat mancurtizarea Romaniei. Sa ne inchinam in fata unei asa-zise revolutii ca in fata unei adevarate faceri a lumii, fara sa ni se dea dreptul sa cunoastem adevarul despre acele evenimente, despre miile de morti nevinovati si despre noii emanati, pentru a ne uita adevaratele valori nationale, pentru a ne uita istoria si inaintasii. In scurt timp, am ajuns sa ne batem joc de limba, de istoria, de traditiile si cultura acestei tari.
Daca a existat vreo rezistenta, aceasta s-a manifestat strict individual de catre cativa dascali cu adevarat devotati scolii. Ce aveau in fata lor elevii? O societate a gipanelor. O societate in care fosti puscariasi, borfasi de drumul mare, agramati si pe cat posibil apropiati cercurilor politice acumulau averi, iar oameni cu frica lui Dumnezeu, profesionisti adevarati, mureau de foame. Hoarde de asa-zisi mineri devastau universitatiile si bateau oamenii, inclusiv in anchete conduse de procurori, iar politicienii le multumeau. Ce puteau intelege copiii acelor ani? Un singur lucru, ca doar prostii isi pierd vremea cu scoala! Si nu putini le reprosau parintilor ca sunt prosti, ca si-au pierdut vremea inutil cu scoala, ca nu sunt in stare de nimic. N-au vile, n-au gipane, nu se sparg in figuri. Ce-ti asigura scoala acelor ani? Un loc aproape sigur de somer, de muritor de foame. Aceasta este educatia, acesta este modelul pe care tranzitia l-a oferit noii generatii. Faptul ca ei s-au salvat este practic exclusiv meritul lor, al fiecaruia. Meritul fiecaruia care, pe baza unui stramosesc bun-simt, a inteles ce e bine si care e drumul de urmat. Multi insa s-au pierdut ca oameni, altfel poate ca s-au realizat ca politicieni, din punct de vedere al averii sau al altor valori “bestiale”, dupa cum erau apreciate in epoca lucrurile de “valoare”.
Lucrurile au inceput sa-si revina timid, incet si partial, pe masura ce societatea ea insasi a inceput sa descopere ca nu salamul cu soia e important. Atunci cand a inceput sa redescopere valorile europene si sa spere sa ne fie acceptata tara de catre mult-visata America si de batrana Europa. Si minunea s-a intamplat! Multi si-au abandonat meseriile si au plecat sa culeaga capsuni... Oricum, somajul practic a disparut. Mereu mai multi au inceput sa redescopere valorile europene si sa iasa din marasmul tranzitiei. Tinerii au inceput sa pretuiasca iarasi scoala. Multi au inceput sa urmeze chiar doua facultati si mai multe masterate, iar importanta doctoratului a fost si ea redescoperita. Mereu mai multi s-au orientat spre marile universitati ale lumii. Cu greu scoala a cucerit 6% din PIB, salariile - chiar daca timid - au inceput sa creasca. Parea ca scoala, chiar daca atat de tarziu si asa de incet, va reintra totusi in drepturi. Chiar si cercetarea, tratata in anii ’90 drept un adevarat dusman de clasa, a inceput sa renasca mai ales dupa intrarea in UE, pentru ca astazi sa fie iarasi pusa la zid si sa i se fluture spectrul desfiintarii prin anularea finantarilor.
Unde nu s-a miscat nimic a fost lumea satului… Masura cea mai clara a acestui dezastru o reprezinta prabusirea ponderii copiilor de la tara in invatamantul superior. Este o tragedie care se adanceste in mod constant de 20 de ani. Nu este numai o grava nedreptate sociala, este chiar unul dintre cele mai grave atentate la fiinta nationala!
Nu avem nevoie de scoala, doar invatam de pe Google!...
Speranta unei reveniri a scolii romanesti este spulberata insa in momentul in care, intr-un mod pe care nu pot sa-l numesc decat criminal, se creeaza o adevarata provocare prin votarea si promulgarea legii care trebuia sa asigure cresterea salariilor in invatamant cu 50%, ca si cand ar exista vreo tara, vreo economie care poate suporta un salt salarial de 50%. Act pur electoral, trebuia sa asigure prin promulgare si promisiuni un castig electoral. Dar, odata sacii incarcati in caruta, odata ce voturile au fost rezolvate, invatamantul a devenit oaia neagra, profesorii - dusmanii de clasa. Aveai impresia ca te-ai intors cu 60 de ani inapoi in istorie. Si, ca tacamul sa fie complet, au fost oprite si majoritatea santierelor de refacere a scolilor si celelate investitii scolare, pentru ca apoi acestor dusmani de clasa, caci asa sunt tratati astazi profesorii, sa li se ia sporurile si acum sa li se reduca salariile la fel precum si celorlalti bugetari cu 25%. Tinand insa cont de toate reducerile, ajungem la aproximativ 50%. Deci in loc de a le creste cu 50% le-am redus cu 50%. Faptul ca nu avem nevoie de scoala s-a spus insa in ultimii ani de nenumarate ori... Nu avem nevoie de filosofi, ci de tinichigii! Nu avem nevoie de scoala, pentru ca invatam pe Google! Si in primul rand nu avem nevoie de scoala, pentru ca in mod evident nu ai nevoie de scoala pentru a vorbi si a te comporta asa cum ii vezi exhibandu-se pe venerabilii nostri politicieni, pe rudele si pe acolitii lor.
Dar toate astea nu ar reprezenta nimic, daca nu ar fi sustinute de acest flagel pe care il reprezinta asa-numita reforma a sistemului de invatamant. Caci mai avem in sistem nenumarati profesori capabili si pasionati care, in pofida tuturor greutatilor si injosirilor, se dedica trup si suflet invatamantului si nenumarati elevi pasionati, care reusesc sa se impuna la olimpiadele internationale, la diferitele concursuri de inventica, elevi care reusesc sa castige burse de merit la marile universitati ale lumii si care ajung sa fie apreciati in cele mai prestigioase intituti de cercetare ale lumii. Nu, lucrurile devin cu adevarat tragice de-abia in momentul in care scazi din nou fondurile alocate invatamantului sub orice limita, in momentul in care schimbi programa, regulile de examinare si de promovare de la o zi la alta, schimbi inspectori, directori si profesori, in functie de cum se inteleg cu ministrul si cu ordinele lui, din pacate, de atatea ori atat de contradictorii incat e imposibil de inteles ce urmaresc de fapt. Declari ca peste 90% dintre scoli vor fi, la inceputul acestui an scolar, in perfecta stare de functionare si in unele judete nici macar jumatate dintre ele nu satisfac minimele norme sanitare.
Sunt sate in care copiii nu au cum sa ajunga la scoala, caci nici pana acum nu s-au reparat podurile si podetele luate de viituri. Desfiintam scoli si le spunem copiilor sa faca naveta... cu bicicleta. Poate pe soare o fi posibil, dar tare as vrea sa-l vad pe onor ministrul sau alt mare preopinent al statului mergand cu bicicleta prin nametii de zapada!
Astazi, un singur lucru este sigur. Prostia si impertinenta celor ce ne conduc au depasit orice limita. Se ridica o singura intrebare, ce mai e de asteptat? Ce va urma? S-a incercat asmutirea parintilor, a elevilor si pe cat posibil a intregii populatii impotriva profesorilor si, in ultima instanta, a scolii. Din fericire, acesti aberanti 20 de ani de tranzitie nu au reusit sa ne ia mintile chiar intr-atat incat sa fim in stare sa le facem jocul! Este de sperat ca poporul roman sa nu-si fi uitat istoria si inaintasii, in pofida stradaniilor lui Roller si a mai noilor nostri conducatori.
Scoala te face respectat cu adevarat!
Este de sperat ca impreuna sa reusim sa rezistam si sa salvam scoala de acest dezastru, caci scoala reprezinta in ultima instanta singurul drum al unui popor spre progres si bunastare. Este singura sansa de a te face respectat de cei din jurul tau. Nu am fost si nu ne putem lasa tarati sa devenim lacheii nimanui! Ma bucur ca ati lansat acum provocarea de a scrie despre scoala romaneasca!
Singura noastra salvare este sa nu uitam ca suntem daci, ca de secole am imbratisat valorile europene, ca avem o traditie si inaintasi cu care, pe buna dreptate, ne putem mandri si, in ultima instanta, sa nu uitam sa fim cool, pentru ca, daca vom fi uniti, puternici si increzatori in fortele si destinul nostru, nu se poate sa nu reusim ! Da, imi place sa spun, sa fim Dacic Cool! (N. Adam, Foto: Stock.XCHNG)
Arata formular/Ascunde
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa