Scoala romaneasca este un mediu si un domeniu al discrepantelor profunde. In aceeasi unitate de invatamant coexista diletanti cu profesori remarcabili care se bucura de proaspetii absolventi ca de familiile lor, pentru ca sunt convinsi ca le-au insuflat un etalon inflexibil la ignoranta, de folosit ca reper pentru intreaga existenta. In viziunea mea, profesionalismul cadrelor didactice nu este neaparat direct proportional cu varsta sau cu numarul de ani petrecuti la catedra. Dupa mine, tine mai degraba de propriul cod de exigenta. Un profesor de limba romana, de exemplu, are o pasiune puternica pentru lectura, face recomandari din afara ariei curriculare si, atunci cand este cazul, reciteste operele discutate pentru a avea limpede in minte toate detaliile si a evita momentele penibile de blocaj. Un profesor adevarat este deschis la nou, imprumuta din facilitatile tehnologice, invata sa lucreze cu instrumente noi in afara cretei si markerului. Este creativ, hotarat, comunicativ, motivator si intelege ca parintii sunt partenerii sai in procesul de educatie, iar elevii sunt echipa lui de lucru prin care el insusi se realizeaza profesional si evolueaza.

Pana acum, atributele pe care le-am prezentat seamana teribil cu o utopie. Pare ca am vorbit de un ideal care nu are nicio legatura cu realitatea romaneasca in care profesorii, cu salariile lor mizere si motivatia la pamant, cu dezinteresul afisat fata de copiii din ce in ce mai putin atrasi de ore, nici nu mai aspira sa devina modele. Analiza mea este subiectiva pentru ca am avut sansa de a invata alaturi de oameni minunati care m-au ambitionat sa ma duc la concursuri, sa excelez, sa provoc si sa obtin satisfactii. Poate tocmai de aceea am cunoscut din proprie experienta scoala contrastelor. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa descopar ca profesorul avea informatii lacunare pe care, din nefericire, nu voia sa le clarifice.
Scopul acestei discutii este de a arata ca, desi cu o floare nu se face primavara, iar elevii, intr-o majoritate covarsitoare, nici nu-si mai saluta fostii profesori dupa ce incheie socotelile cu scoala, este important sa existe un fundament moral si profesional solid in fiecare cadru didactic.
Din seria problemelor majore ale invatamantului romanesc aduc in discutie lipsa de colaborare dintre parinti si elevi. Cei dintai, de regula, isi supraevalueaza copiii, desi nu-i vad citind, mergand la biblioteca sau lucrand culegeri de matematica. Se refugiaza in meditatii la domiciliu si asteapta numai note de zece. Chiar si elevii se duc la lectiile particulare si, venind "picati din plop" cu cateva saptamani inainte de examen, asteapta ca meditatorul sa le bage stiinta intravenos sau pe o discheta, ca in Matrix. Mai mult, parintii petrec din ce in ce mai putin timp cu copiii lor, fiind acaparati de dobandirea resurselor necesare existentei, cu atat mai mult cu cat pretentiile odraslelor cresc si copiii ajung sa aiba gadgeturi de ultima generatie inca din clasele primare. Iar profesorii apar in ochii parintilor mai mult intr-o lumina negativa, de aceea nu sunt intotdeauna respectati. Si nici nu exista adevarate ore de consiliere in care sa li se ofere parintilor oportunitatea de a participa activ in procesul de educatie.
Si nu in ultimul rand, situatia precara a sistemului este, intr-o mare masura, consecinta tiparirii pe banda a diplomelor. Astfel, daca nu pregatim bine profesorii si nu le asiguram activitati de practica, extracurriculare, si schimburi de experienta, nu putem avea pretentia unor generatii bine pregatite. Astazi, elita universitara este izolata, se promoveaza inca din gimnaziu prototipul descurcaret care stie sa fenteze, sa se fofileze sau sa vaneze notele la momentul oportun, pentru a dormi linistit in banca pana ii va reveni randul la ascultat. Si totusi, poate ma veti intreba, cum se vor integra aceste elite pe piata muncii din Romania? Cati dintre olimpici nu au auzit ca sunt supracalificati pentru un anumit post sau o anumita companie si au fost nevoiti sa accepte un salariu mediocru? Dupa cum se vede suntem ca in burtile de peste din piesa lui Marin Sorescu (Iona). Reformele sunt necesare sistematic, dar nu par niciodata suficiente, pentru ca nu sunt implementate corect.
Cu toate acestea, Romania inca poate produce oameni de valoare care, din nefericire, isi obtin recunoasterea pe alte. Mergand cu acest optimism inainte si fiind reprezentanta a generatiei tinere, am totusi speranta ca o Romanie sufocata de practicile de mantuiala se va scutura si va culege fructele bine coapte! (Suzana)