Saptamana trecuta am petrecut 30 de minute abordand o problema care in ultimii ani continua sa imi zdruncine echilibrul zilnic: cablurile de sub birou. De fiecare data cand voiam sa incep sa imi organizez ziua, sa ma apuc sa imi scriu to-do-list-ul pentru saptamana care urma, brusc apareau in raza mea vizuala cabluri de tot soiul: de la cel de net, cel de la boxe, la fel si fel de cabluri USB, incarcatoare de telefon, toate parca coalizand in fiecare zi impotriva linistii mele psihice. Nu, nu sunt nici pe departe obsesiv-compulsiva, dar de fiecare data cand voiam sa ma apuc de o treaba la birou,cablurile respective imi taiau ca prin minune tot apetitul. Pana cand m-am gandit ca e timpul sa le fac felul! Le-am organizat frumos, le-am restrans, le-am legat intre ele si in 30 de minute sub biroul meu nu mai ramasese nicio urma din mini haosul care era odata!
Odata cu primele adieri de toamna ne indreptam inevitabil atentia de la soare, plaja, strand si gratarelele din padure catre camera noastra, locul care urmeaza sa ne tina companie in perioada urmatoare, cand afara nu mai e nici pe departe la fel de primitor si prietenos ca vara. Si pentru mine toamna e anotimpul schimbarilor. Nu stiu de ce, dar mereu am avut impresia ca anul se sfarseste odata cu vara. Parca lunile septembrie-decembrie trec cel mai alert. Asa ca, odata cu venirea lunii septembrie, incep sa trag asa o linie peste anul in curs si sa vad ce am realizat, ce trebuie sa mai fac pana la sfarsitul anului si cate din obiectivele pe care mi le-am propus pe 1 ianuarie s-au implinit.
Fiecare avem metoda noastra prin care ne organizam viata. Unii sunt mai ordonati, altii se lasa purtati de fiecare moment, asteapta sa fie luati prin surprindere de viata. Eu sunt undeva la mijloc. Imi place sa cred ca nu o sa ajung sa imi planific viata pas cu pas, dar ca nici nu voi lasa ca momentele ei sa ma ia prin surprindere. E frumos sa fii omul care asteapta ca viata sa-l surprinda, care nu isi face griji chiar daca perspectivele nu-s colorate in culori vii, dar, din pacate, de cele mai multe ori noi suntem aceia care trebuie sa ne luptam pentru ca ele sa fie promitatoare, sa invatam sa construim poduri si nu ziduri, sa invatam ca idealurile fara munca sunt doar himere si, daca nu ne vom zbate, ne vom afunda si mai mult in neputinta si, in locul inaltarii catre un viitor mai bun, ne vom afla intr-o cadere continua. (Ana-Maria Musat, Foto: Stock.XCHNG)
Â
Arata formular/Ascunde
 2 - Andra Baiasu.JPG)
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa