Cresterea copiilor (oamenilor "mici") reprezinta cea mai importanta slujba si responsabilitate, dar si cel mai mare privilegiu si totusi, din nefericire, primeste cea mai putina atentie. Adevarul este ca lucrurile de valoare cer sacrificii. Privilegiul de a creste un copil (om "mic") ar trebui tratat cu respect si, oarecum, cu teama. Fie ca sunt buni sau mai putin buni, bine intentionati sau nu, oamenii "mari" vor avea cea mai mare influenta in viata copiilor lor (oamenilor "mici").
Prin urmare, consecintele nepregatirii in acest domeniu sunt mult prea mari; este de-a dreptul o cruzime sa aduci copii pe lume fara sa fii pregatit, fara sa doresti sa te instruiesti in vederea cresterii si educarii lor. Copiii care cresc intr-o familie imatura se vor simti raniti intreaga viata. Tot mai multi copii (oameni "mici") reprezinta simptome de stres: dureri de cap, dureri de stomac, stari depresive si dificultati de concentrare la scoala. Pe masura ce anii trec, au sentimentul ca au pierdut o parte importanta din viata. Se simt agresati. Daca acesti oameni "mici" nu se simt ingrijiti si iubiti, nu vor sti, la randul lor, cum sa-i ingrijeasca si sa-i iubeasca pe ceilalti si cu atat mai putin pe ei insisi. Daca lucrurile merg in felul acesta, sa nu ne miram daca la un moment dat vom avea de-a face cu un mare numar de oameni "mici" inadaptabili din punct de vedere emotional. Scopul oamenilor "mari" este de a-si ajuta copiii sa devina maturi si independenti, capabili sa infrunte greutatile vietii cu incredere si prin propriile puteri. Procesul de maturizare a oamenilor "mici" incepe cu respectarea, inca din frageda copilarie, a regulilor fixate de catre oamenii "mari", reguli care le vor directiona conduita, invatandu-i sa-si asume responsabilitatea pentru actiunile lor. Daca sunt convinsi de dragostea si grija oamenilor "mari" pentru ei, oamenii "mici" vor asculta de bunavoie. In cele din urma, scopul educatiei va fi fost atins: omul "mic" da dovada de comportament responsabil, incredere in sine si independenta. Munca oamenilor "mari" nu este deloc usoara si implica multa responsabilitate, tact si discernamant. Dupa o dragoste mare am avut marea bucurie de a afla ca vom deveni parinti (oameni "mari"). Cuvintele sunt prea sarace pentru a va putea descrie clipele minunate pe care le-am trait impreuna cu sotul meu cand am aflat ca vom avea un baietel. Primele momente din viata bebelusului sunt unice si de neuitat. In timpul sarcinii stai ore intregi si incerci sa iti imaginezi cum va arata bebelusul tau si cum se va simti prima oara cand il vei tine in brate. A aparut relativ tarziu in viata mea (spun asta comparandu-ma cu celelalte mame pe care le cunosc), cand eu aveam deja 31 de ani, dar intr-un moment potrivit. Cred ca pot indrazni sa spun ca maternitatea mi-a schimbat viata radical, este ceva ce nu poate fi inlocuit de absolut nimic, este o experienta care te imbogateste, este un mod de a-ti retrai copilaria, de a te simti tanara, de a crede iarasi ca totul este posibil. Si astfel am avut curajul sa raman din nou insarcinata, oferindu-i baietelului nostru o surioara. Bucuria noastra este atat de mare, incat ne putem declara impliniti. Incercam sa fim un bun exemplu pentru micutii nostri. Va doresc tuturor parintilor (oamenilor "mari") sa aveti momente cel putin la fel de fericite ca si cele pe care le traim noi. Cei mai fericiti parinti: Adriana si Alexandru Dumitrascu. (Adriana Dumitrascu)
Â
Arata formular/Ascunde
Scrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa 
Poti castiga premii constand in 
Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. 
Asteptam materialele tale pe adresa