Un cadou cu valoare sentimentala

Imprimare

Cadoul care pentru mine inseamna foarte mult, dar la momentul respectiv nu m-a impresionat foarte tare, este un cadou cu o mare valoare sentimentala. E ultimul cadou pe care l-am primit de ziua mea de la tatal meu, ultima zi de nastere pe care am sarbatorit-o fiind si el in viata... a murit cand aveam 16 ani. Acel cadou este o bluza pe care, chiar daca nu-mi mai vine acum, pentru ca am 21 de ani, tot o pastrez, fiindca imi aduce aminte de el.

Am si un cadou pe care l-am primit la varsta de 14 ani de la grupul de prieteni care m-a vizitat cand m-am operat de apendicita. Acest cadou este, de asemenea, foarte valoros. Este un ingeras, iar atunci cand mi-a fost oferit, mi s-a spus ca o sa aiba grija de mine si o sa ma pazeasca de rele. Inseamna foarte mult pentru mine acest lucru, pentru ca am vazut ca prietenii imi sunt alaturi in momente grele si le pasa de mine.
Eu am invatat de-a lungul timpului ca un cadou care nu te impresioneaza pe moment ar putea avea o valoare foarte mare pe viitor si cateodata valoarea materiala a cadoului este mai putin importanta decat dragostea cu care este oferit acel cadou si intentia. Eu acum, daca as putea, i-as darui mamei mele multa sanatate, pentru ca e foarte bolnava si mi-e tare teama sa nu o pierd si pe ea si sa raman singura... (Oana Dumitrescu)

 

http://chimtorg.com.ua/
http://www.yarema.ua/