Chiar daca avem o familie numeroasa sau nu, simtim adesea nevoia sa ne inconjuram si de prieteni, de cunostinte, de relatii. Cand suntem mici, nevoia de a avea un prieten, cel mai bun, e aproape imperioasa. Cum sa iti imaginezi o copilarie fara prieteni? Prieteni cu care sa te joci, cu care sa faci tot felul de pozne, cu care sa iti imaginezi o lume doar a voastra? Prieteni pe care sa te superi si cu care sa te impaci, ca deh, de-aia exista prieteni? Prieteni iti faci si pe parcursul vietii. Prieteni de suflet, prieteni de mers la film, prieteni de mers la dans, prieteni cu care mergi in vacante, prieteni cu care poti vorbi orice, sau de la care poti cere sfaturi, prieteni care te inteleg si te accepta asa cum esti.

Zicea cineva ca viata e ca un compartiment de tren: unii calatori/prieteni vin, stau un timp, apoi coboara la o statie; dupa care se suie altii. Si tot asa. Vin si pleaca, se perinda in viata noastra diversi oameni. Pe unii ii pastram pentru toata viata. Ii tinem aproape de suflet, ne bazam pe ei oricand, la orice ora. Pe altii stim ca ii putem accesa doar pentru anumite activitati, ca au doar un anumit nivel de intelegere pentru noi.
Cam tot asa se intampla si cu oamenii care nu depasesc statutul de cunostinte. Doar ca intr-o alta masura. In aceia nu ajungem sa investim prea multe sentimente. Cu ei intretinem doar niste schimburi necesare, pe care incercam sa le pastram in echilibru. Ei ne dau ceva, noi le raspundem intr-un mod similar. Exista o toleranta intre ei si noi, cu care ambele parti sunt de acord. Si ei, si noi stim ca nu ne vom apropia niciodata prea mult. Si e ok asa. Nici unul nu are asteptari eronate de la celalalt. Iar in momentul in care interesul nostru a scazut sau a disparut, cautam alte persoane care sa le ia locul.
Cu cat inaintam in varsta, constatam ca numarul prietenilor adevarati incepe sa scada. La inceput, lucrul acesta creeaza o zona de disconfort, de nesiguranta, de anxietate chiar. Cu timpul, fiecare realizeaza ca doar acei 2-3 prieteni adevarati sunt mai mult decat suficienti. Cand ai o familie, esti multumit si fericit cu ce ai infaptuit, casa si profesia iti solicita suficient timp si energie, constati ca nu mai ai suficient timp, dar nici nu mai simti sa investesti mai mult in ceilalti. Faptul ca te intalnesti cu un prieten sau doi, o data la doua saptamani, ti se pare mai mult decat suficient. Ca iesiti impreuna la un spectacol, la un restaurant, va adunati impreuna cu familiile, iti satisface necesarul de socializare.
Prima intrebare care iti vine in minte e: Oare m-am salbaticit? Si daca stai sa meditezi indelung, iti dai seama ca nu e vorba de asta. Pur si simplu, viata ta este multumitoare asa. Ce ai avut de oferit, ai oferit pe parcurs. Iar energia pe care o ai la dispozitie acum incerci sa o distribui intre casa, familie, persoana ta, job si… cand simti sa faci asta, prieteni.
Oricum realizezi ca, din intelepciune, sau pur si simplu maturitate, ai ajuns in acel moment in care familia si prietenii adevarati, poate chiar numai unul, iti sunt suficienti. Ei iti umplu sufletul cu ce ai nevoie, ei te bucura, ei te intristeaza uneori, dar iti sunt mereu acolo, aproape de suflet, te poti baza pe ei si ii simti alaturi. (Catalin Lupascu, Foto: Stock.XCHNG)

 

Comentarii (0)

Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu

Arata formular/Ascunde

Nume

E-mail

Website

Titlu

Comentariu

micsoreaza | mareste

Aboneaza-te prin e-mail pentru a primi urmatoarele comentarii.

Am citit si sunt de acord cu Termenii de utilizare.

Adauga comentariu Previzualizare