A fost o simpla intamplare. Ne-am cunoscut intamplator printr-o cunostinta comuna, acea cunostinta era o fata, prietena buna cu mine, iar el o cunostea din scoala generala. Era intr-o frumoasa seara de iarna, 23 decembrie 2009. Ne-am intalnit in fata Catedralei din orasul meu. Am dialogat timp de aproximativ o ora, apoi eu am plecat acasa. In drum spre casa am primit un sms. Ghici cine era? Da, chiar el. M-a intrebat ce impresie mi-a lasat. I-am spus ca sunt incantata de el, apoi peste cateva minute primesc alt sms in care imi propune sa ne vedem din nou in acelasi loc. La inceput am ezitat si il respingeam, dar el a tot insistat si pana la urma am cedat.

Ne-am reintalnit, ne-am zambit unul altuia. Nu stiu ce a simtit el sau ce era in sufletul sau, dar eu eram foarte emotionata si imi batea inima foarte tare. Vorbele nu isi mai aveau rostul. Un simplu sarut a fost de-ajuns ca sa stim ca din acel moment suntem impreuna. In acea zi, el implinise 15 ani. Poate Dumnezeu asa a vrut, sa ne intalnim in fata Catedralei si eu sa fiu cadoul lui. Nici acum nu stiu ce m-a atras atat de mult la el, poate felul sau de a fi atat de simplu, dar in acelasi timp complicat.
Acum, dupa doi ani de zile, ne amintim si ne amuzam cat de inocenti si naivi puteam fi. Ne iubim si ne respectam reciproc. Nu am putea trai unul fara celalalt. Mai sunt si certuri, ca in orice cuplu, dar pana acum am depasit toate obstacolele, si au fost multe si unele chiar foarte grele. Au fost multe intrigi bagate intre noi, multe greseli facute mai mult sau mai putin de unul dintre noi doi. Dar cand iubesti, ierti.
Melodie preferata nu avem, pentru ca ne plac toate melodiile in care ne regasim si mereu varsam lacrimi de fericire cand le ascultam. Ne unesc foarte multe lucruri, dar cel mai mult ne uneste iubirea ce ne-o purtam. Nici acum nu ne vine sa credem ca am ajuns pana aici, pentru ca nu ne gandeam ca va dura atat relatia si sper sa dureze pana la sfarsitul vietii. Il iubesc pana cand voi muri, poate chiar si dincolo de moarte. (Roxana Ionita)