Pana mai ieri, conduceam foarte regulamentar un destin nici prea extravagant, dar nici prea ravasit, oricum asa cam de mana a doua, pentru perioada de criza. Ce-i drept inca mai plateam pentru el niste rate convertite la bursa dorintelor, in aspiratii, nici prea joase, dar nici prea inalte. Si mergeam asa zilnic pe Strada Asteptarilor cu giratorii nici prea mici, dar nici prea mari…
Eram in cautarea unui rost in zona Viata. Cand deodata, la intersectia Strazilor Intamplare cu Destin, imi apare, brusc, in fata, un tanar extrem de visator. Si pentru ca inima imi scapa de sub control, nefiind unsa de ani buni, am intrat cu privirea partea dreapta drept in privirea lui partea stanga. Culmea, el mai stapan decat mine pe situatie, a vrut sa evite socul impactului vizual, dar a sfartecat cu buzele, fix din buzele mele.
Cum nu e greu de inchipuit, la un asemenea “accident” se cereau urmate procedurile firesti: rata indragostelii in momentul producerii impactului, gradul de (ne)vinovatie al pietonului si, in cele din urma, stabilirea contraventiei... Insa, cum la capitolul Dragoste, justitia hazardului chiar e oarba, dupa sapte ani, procesul nostru e inca pe rol la tribunalul Indragostiti din Sectorul Pana Ce Moartea Ne Va Desparti. Ah, ranile in urma incidentului au fost superficiale, dar au lasat urme adanci, mai ales pe inelarul de la mana stanga.
Si, paradoxal, intre timp situatia amandurora s-a schimbat… in bine. Astazi, conducem impreuna, extrem de regulamentar, un destin comun, numai bun pentru depasirea oricarei situatii de criza. (Angela Lorincz, Foto: Stock.XCHNG)