- Hei! Era el care o vazuse ca prin vis. A lovit-o usor cu mana facuta pumn peste umarul gol.
- Hei! i-a raspuns ea cu gura putin intredeschisa. Avea buzele uscate, cu toate ca temperatura era pentru mijlocul lui iunie, inceputul lui iulie.
- Cum e? a intrebat-o el. E intrebarea lui care nu are sens, dar o foloseste mereu cand vorbeste cu ea. S-au iubit, mult sau putin doar ei stiu, dar brusc s-au despartit si acum s-au vazut intamplator dupa o vreme. Le tremura vocile, mainile, picioarele, iar trupurile au luat-o razna. Luna-i priveste.
- E … si ar fi vrut sa spuna din nou: "Hei!". S-a gandit ca primul a fost spus ridicol sau nu are sens. De fapt, care e sensul lui "Hei!"? Si de ce a lovit-o cu pumnul incet?
- E bine. La tine cum e? Oare nu vede cum o privesc, nu simte cum imi tremura vocea? Ce mult s-a schimbat!
- E bine si la mine. Am atat de mult de lucru, incat nu mai gandesc!… Gandesc, normal ca gandesc, dar nu am avut asa mult timp sa ma mai gandesc la tine. Am atat de mult de lucru, iar proiectele imi ocupa tot timpul. Iar vara e pe duca!
- Da. Ma bucur ca a reusit sa aiba o vara mai frumoasa ca a mea.
- Si vara ta cum e? a intrebat-o el incet sperand sa nu existe un alt el.
- E ok. Citesc, mai ies… e ok. Adica stau cu cartea in fata si ma gandesc la tine.
- Hei! a murmurat ea din nou si ochii i s-au umplut de lacrimi. A facut un "pa-pa" cu mana si a disparut. El a mai ramas asa o vreme si a plecat tinand lacrimile ca pentru sine si murmurand: "hei!…hei!".
Si-au spus doar cateva cuvinte, cu toate ca atat de multe aveau sa-si spuna - el nu voia sa para slab, ea voia sa-i arate ca s-a schimbat. In drumul lor, fiecare s-a gandit la cat de ridicol a parut in fata celuilalt si si-au framantat sufletele, emotiile, sperand ca celalalt sa apara de undeva si sa zica din nou: "Hei!", si ei vor spune tot ce simt, chiar daca vor fi de-a dreptul de neiertat apoi. Dar s-au amagit pentru ca fiecare a mers in drumul lui obisnuit spre casa; iar casele sunt in directii opuse.
Dupa un timp, ea era din nou in oras si l-a sunat sa-i spuna ca a ajuns. Dupa vreo doua saptamani, el a vrut sa vina sa o vada la barul la care era. Cand el s-a asezat la masa, toti prietenii ei s-au “evaporat”. Ea zambea. De cateva luni preluase modelul francez si doar zambea, chiar daca o deranja ceva. Era convinsa ca era sansa ei de a-i demonstra ca mai puteau fi o data impreuna si ar putea fi mult mai frumos. Au mai vorbit o zi la telefon si intr-un final el a intrebat-o:
- Ai vrea sa mai fim impreuna?
Ea, chiar daca el nu o vedea, era rosie de la varful degetelor pana in varful urechilor, iar inima era la un concurs de atletism. Ar fi vrut sa strige: Da! Da! Da! Dar a preferat sa spuna:
- Vorbim cand te intorci, miercuri (sau joi).
De data aceasta, inima lui s-a asezat la startul cursei de atletism. I-a spus taios:
- Da, mai bine vorbim miercuri (sau joi)! Si ea zambea de parca ar fi putut citi gandurile tuturor.
Ziua de miercuri a fost un calvar. Ea a numarat orele, secundele, minutele (in ordinea asta i-a fost foarte greu), iar lui i-a fost extrem de rau. Intr-un final au vorbit si au stabilit ca se vor intalni, dar nu atunci.
Joi dimineata, el a sunat-o sa vada daca a inteles ce simte si cum se simte el, iar ea a dat din cap. Nu si-a dat seama ca la telefon nu se vede si nici nu s-a gandit ca el are nevoie de o confirmare. Ea ramasese cu textul ei: Fara sa stim ca e 24 februarie am vrut sa ne vedem. Ar fi trebuit sa fie magic, nu efemer. Apoi ea a ajuns acasa, dar intuitia ii disparuse brusc. Pana in acel moment stiuse ca se vor impaca, ca se vor tine de mana, ca se vor saruta in ploaie si chiar a plouat pentru ca ea sa se sarute; dar in momentul acela ea nu mai stia nimic. Apoi si-a revenit si i-a scris o scrisoare in care sa-l lamureasca – ea nu e nepasatoare - pe care voia sa i-o dea in ziua urmatoare.
Scrisoarea suna cam asa: Dragul meu (daca pot sa-ti spun asa), am preferat sa-ti scriu o scrisoare nu pentru ca nu stiu sa comunic, ci pentru ca ai interveni si tu, iar eu mi-as schimba discursul. M-am gandit toate zilele acestea daca as vrea sa fim din nou impreuna. Sigur ca vreau, mai ales ca am simtit ca ne vom impaca. Nu stiu sa-ti explic asta, dar asta simt. Mai mult de atat, chiar stiu ca va fi mult mai bine daca amandoi ne vom fi maturizat destul. Eu cred ca e mult mai mult de munca si mai putin timp. Dar hai sa luam asta ca pe o provocare si sa incercam sa ne oferim amintiri frumoase. Esti gata sa schimbam trecutul deloc romantic intr-unul fabulos? Cu drag, Anca.
A recitit scrisoarea de mii de ori. Prima oara a spus ca si-a pus sufletul pe tava, a doua oara a gandit ca e urata, a treia oara i s-a parut hidoasa, iar a patra oara s-a hotarat sa i-o dea a doua zi. Oricum nu stia cum sa spuna intr-un mod placut faptul ca vrea ca si el sa se implice, sa faca lucruri frumoase pentru ea, fara ca ea sa i le ceara cum facuse in relatia trecuta. Spera ca el sa isi dea seama de toate acestea dupa ce va citi scrisoarea.
A inceput sa planga din nou…pentru ca nu mai simtea ca el o va intelege sau o va suna. Se simtea un personaj din povestile ei si nu stia ce-i urmeaza secundei prezente, oricum nu cea viitoare.
Si sunt impreuna si se iubesc nebun pe plaja, in orase mari pline de fum… Iubirea ne leaga mai mult ca oricand pentru un simplu da spus oportun. (Mimi, Foto: Stock.XCHNG)