Pe frumusete, draga mea, sa nu pui mare pret, obisnuia bunicul sa imi spuna vazand cu cata admiratie ma uitam la fata invatatorului din sat. Cum sa nu pun mare pret, gandeam eu, cand pare atat de usor sa obtii tot ce vrei atunci cand Dumnezeu ti-a dat un chip frumos. Cu siguranta nu ma simteam o frumusete extraordinara; poate ca incepusem sa constientizez ceea ce bunicul imi inoculase: frumusetea din suflet este cea care conteaza.

Si totusi, cu tenul alb, ochii albastri si parul roscat natural i-am furat pentru totdeauna inima sotului meu. Aveam 17 ani pe atunci si el m-a privit intr-un mod atat de special la balul de sambata seara, apoi mi-a spus: Ai crescut, Marie...
In seara aceea am incetat sa o mai invidiez pe fata invatatorului. Ma simteam speciala, simteam ca frumusetea mea trecuse dincolo de suflet. Ocupam acum un loc important in viata unui barbat si asta conta foarte mult. Ne-am casatorit un an mai tarziu si ne-am mutat in oras. In acelasi an mi-am facut curaj si am hotarat sa incerc sa ma angajez la o fabrica de pantofi. Aveam emotii foarte mari si un costum greu de calcat, iar in noaptea dinainte sa merg cu cererea de angajare, nu am inchis ochii, ma tot gandeam la ce voi spune, la ce intrebari imi va pune directorul. Am avut parte de sustinerea sotului meu, care m-a incurajat, spunandu-mi ca frumusetea mea il va indupleca pe domnul director al fabricii de pantofi.
Sa nu credeti ca voiam nu stiu ce post de conducere, mergeam sa depun o cerere pentru angajarea in postul de muncitoare necalificata, insa era o munca, si pentru mine era important.
Nu stiu daca frumusetea tineretii mele de atunci m-a ajutat, insa l-am convins pe directorul fabricii ca nu-mi doresc altceva decat sa muncesc si sa imi ajut familia cat pot. La cateva luni dupa aceea, am facut un curs de calificare si am devenit muncitor cu drepturi depline.
Apoi a urmat cea mai importanta cariera din viata unei femei: cariera de mama. Aveam trei baieti si un sot pentru care eram cea mai frumoasa femeie din lume. La timpul potrivit, baietii mei si-au gasit fiecare jumatatea, iar pentru ei am trecut pe postul de cea mai frumoasa mama din lume. Iremediabil, clipele au trecut atat de repede, incat am ajuns la stadiul de “cea mai frumoasa bunica din lume”.
Cat despre fabrica de pantofi... am lucrat pana am ajuns la pensie.
Acum, la cei 60 de ani ai mei, consider ca frumusetea m-a ajutat mai mult in cariera de mama si bunica, iar acum le mai spun din cand in cand nepotilor: Pe frumusete, dragii mei, sa nu puneti mare pret... (Mariana Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)