Va spun o mica intamplare din viata mea care m-a facut sa cred pentru totdeauna ca undeva acolo sus exista Cineva. S-a intamplat acum vreo 10 ani, aveam pe atunci 20 de ani, iar eu cred ca sunt o persoana destul de credincioasa, desi uneori, cand imi este greu, ma mai cert cu Cel de Sus si ii spun ca neg ca exista atat timp cat imi merge rau. Desi mi-a fost dat sa cred ca intr-adevar exista un Dumnezeu.

Aveam 20 de ani, eram la tara in Moldova, la bunici, acolo aveam un prieten. Mama lui s-a sinucis, iar el mi-a zis ca nu o sa isi ierte tatal, pentru ca din cauza lui mama a facut acest gest, dar a mai zis ca nici pe ea nu are cum s-o ierte, fiindca l-a lasat cu 7 frati si un tata betiv.
La terminarea vacantei am plecat acasa spre Bucuresti, ne-am dus la gara, eram cu sora mea mai mare si fratele cel mai mic, ne-am luat bilete si asteptam trenul. Din neatentie, am luat alt tren si ne-am gandit ca vom avea timp sa sarim din el pana sa prinda viteza. Eu am sarit prima, nu stiu exact cum s-a intamplat, trenul deja luase viteza, iar curentul, nu stiu exact ce, m-a facut sa ma dezechilibrez si sa cad. Am venit cu capul de asfalt, pentru cateva secunde am fost inconstienta. La un moment dat am deschis ochii si am avut senzatia ca sunt sub tren, fiindca trenul inca nu trecuse tot pe langa mine. Atunci mi-am zis c-am murit si am inchis ochii la loc,cateva minute bune am zacut inconstienta, dar atunci mi s-a intamplat ceva uimitor; mi-a aparut in fata Sfanta Fecioara Maria, era imbracata in negru si era trista, iar eu in inconstienta aceea am ridicat mana sa ma ia cu Ea, atunci mi-a zis: Nu, tu mai ai de trait, iar atunci alaturi a aparut mama baiatului respectiv care plangea ingrozitor, iar Sfanta Fecioara Maria mi-a zis: Sa ii spui lui ca, daca isi iarta mama, o sa primeasca iertare si de la Mine, iar atunci am deschis ochii, m-am ridicat si n-am patit nimic grav, poate doar un mare cucui la cap.
Ma simt vinovata fiindca nu am mai fost de ani buni la tara, nu am mai vorbit cu baiatul acela sa-i spun ce mi s-a intamplat, sincer, mi-a si fost frica sa nu ma creada nebuna, iar acest gand ca inca nu i-am zis ma macina, sper sa mai ajung pe acolo, fiindca bunicii mei s-au dus si nu mai am unde sa mai merg, dar...
Pe mine acest lucru m-a facut sa cred pentru toata viata ca acolo sus exista Cineva care are grija de noi, Cineva care, cand uitam ca exista sau negam, ne mai da cate un branci ca sa ne aducem aminte ca fara El nu am avea nimic. Sunt dezamagita de ceea ce se intampla in ziua de azi in biserici, iar foarte multi preoti uita de Dumnezeu, si isi fac banca, biserica cu mall… Cred ca Dumnezeu ma ajuta, fiindca in momentul in care imi pierdusem speranta ca voi avea o familie, mi-a scos in cale un om minunat, sunt convinsa ca El m-a ajutat, sunt convinsa ca Dincolo exista o viata foarte frumoasa. (P. Florin, Foto: Stock.XCHNG)