Miercuri, 3 Jun

Ultimele Titluri :
Te afli aici : Romania Mea Povesti de viata Jurnalul unei suferinte

Jurnalul unei suferinte

Email Imprimare

E sambata seara si rasfoiesc jurnalul meu (un caiet prafuit de vreme) tocmai pentru ca am vazut aceasta tema de concurs, despre cum ai trecut peste prima dezamagire in dragoste, atunci cand iubirea nu ti-a fost impartasita. De multe ori am vrut sa arunc jurnalul acestei dureri, insa ceva nu m-a lasat... am stiut ca intr-o zi voi privi totul cu detasare si ca voi reusi sa impart cu ceilalti aceasta mare dezamagire despre care credeam ca imi pusese capat sensului vietii. Va impartasesc cateva fragmente din pulsul acela dezlantuit al suferintei provocate de Andrei, un baiat care nu a stiut niciodata ca a fost prima mea dragoste. Veti citi si cum am trecut peste, desi in acele moment credeam ca nu voi mai avea iesire.


24 decembrie 1973, ora 14:30
Daca nici astazi nu imi fac curaj sa ii spun ceva, inseamna ca sunt o lasa. Gata! Astazi, cand va pasi usor pe langa mine, il voi opri si ii voi spune ca viata mea s-a transformat intr-o perpetua dragoste pentru el si fiecare secunda o traiesc pentru ca el exista. Asa voi face! Nu stiu cum va reactiona... oare cum poate sa reactioneze cineva cand afla cat de mult este iubit? Cred ca il voi face cel mai fericit om din lume, ma va lua in brate, iar Universul se va topi ca o lumanare in jurul nostru. Doamne, ce fericita voi fi! Cat de alba si frumoasa imi va fi rochia de mireasa si ce frumos ne vom iubi ca doua viori care abia au asteptat sa faca un celebru duet. Astazi, nimic nu va fi mai presus de mine, pentru ca astazi eu voi fi aleasa de Dumnezeu sa fiu fericita, pentru ca, astazi, Andrei imi va deveni iubit. Astazi, Dumnezeu va surade la iubirea noastra si nu se va supara daca ne vom apropia buzele intr-un sarut care pe mine ma va duce in cea mai mare calatorie prin intreg Universul. Doamne, cat de frumos va ploua Dumnezeu peste noi astazi, iar eu voi fi atat de fericita, Doamne, abia astept sa gust din fericire... atat de mult astept.
De Craciun, sufletul meu va straluci asa cum va straluci si inima lui Andrei... iar bradul nostru va fi ornat cu ingeri care vor veni sa vada ce frumoasa e iubirea. Ma duc sa ii vorbesc, simt ca Dumnezeu va fi de partea mea...

24 decembrie 1973, ora 21:30
Am stiut dintotdeauna ca viata nu are sens si ca Dumnezeu este doar o iluzie pe care oamenii au creat-o pentru a stabili o oarecare ordine in lume. Acum insa stiu: Dumnezeu nu exista sau, daca exista, El nu face decat sa se distreze, sa se alimenteze cu suferintele oamenilor ca mine. Nu vreau decat sa fie intuneric, nu vreau sa mai aud colindatorii sub geam. Vreau sa ma topesc in noaptea aceasta si sa nu mai stie nimeni ca eu am existat vreodata. Vreau sa mor, cu siguranta, as vrea sa mor daca mi s-ar oferi aceasta alternativa. Nu stiu ce sens mai are viata acum pentru mine, acum ca Andrei a aparut cu Simona, tocmai cand voiam sa ii spun ca eu traiesc doar pentru el. Si ce fericita era ea, prinsa in sarutul lui. Nu stiu daca o sa ma pot opri vreodata din plans, as vrea sa plang pana voi muri. Pentru mine, Universul nu este decat o imensa gaura neagra care se hraneste cu durere. Vreau sa fiu uitata, probabil asa am fost dintotdeauna.

25 decembrie, 1973, ora 21:15
Astazi am iesit afara, lumina pare atat de stridenta; lumea ma priveste parca cu mila, tuturor pare sa le fie mila de cearcanele mele, am auzit o prietena de-a mea soptind in spatele meu: "Saraca!". De ce saraca?! M-am intrebat de ce ma compatimeste lumea cand ma vede incercanata, daca nimeni nu stie si nici nu va sti vreodata de ce sufar eu. Singurul lucru care nu s-a schimbat este vanzatoarea de trandafiri de la chioscul din fata statiei de autobuz. Este la fel de vesela, asa cum era in Ajun, atunci cand eu traiam in iluzia efemera a iubirii. Ce porcarie o mai fi si iubirea aceasta? Ce virus o fi avand, de ce doare atat de tare si de ce nu s-a descoperit antidotul? Oare vanzatoarea de trandafiri o fi suferind vreodata din dragoste? Si daca da, oare cum a supravietuit? Cum de e atat de vesela tot timpul? As vrea sa nu mai vad oameni in jurul meu, mai ales oameni care zambesc. Prezenta lor ma face sa imi dau seama de cat de nefericita sunt, oare de ce nu as putea sa dau timpul inapoi? De ce nu pot sa ma dezindragostesc?
Toata viata voi fi doar o himera, nu voi fi “femeia visurilor” pentru nici un barbat, pentru ca inima mea s-a incalcit in pletele lui Andrei si nu o voi mai recupera niciodata. Da, am 17 ani si ma pregatesc pentru cea mai singura viata din istorie, nu vreau sa mai vad pe nimeni, vreau sa ma consume suferinta, sa nu mai fiu. Oare asa o fi simtit si vanzatoarea de trandafiri?

12 ianuarie 1974, ora 21:15
Nu pot sa cred ca durerea aceasta nu vrea sa plece, e cu mine si cand dorm, si cand scriu versuri. Acum stiu: durerea nu moare niciodata. Poate ca ar fi trebuit sa cred in durere, nu in iubire. Nu mai pot sa plang, am consumat toate lacrimile, mi-a ramas numai nevoia acuta de a striga in gura mare cat de nefericita sunt. Cine stie, poate ca vreodata voi face si asta.

8 martie 1974, ora 21:00
Andrei s-a despartit de Simona. Nu mi-a spus nimeni asta, dar am vazut-o ieri pe Simona cu cearcane si cu o suferinta care semana foarte mult cu suferinta mea. Am stiut imediat ca s-au despartit. I-am simtit durerea; poate ca nefericitii se simt unii pe ceilalti. Nu am vorbit nimic, dar ne-am privit si am inteles ca nu exista dragoste pe aceasta lume. Nimeni nu are parte de fericire, fericirea este un ideal, asa cum ne-a spus noua proful de filosofie – nu se poate atinge, dar putem discuta despre ea. Mie aceste discutii mi-au facut foarte rau, pentru ca acolo, la orele de filosofie, am inceput sa imi doresc sa fiu fericita. Ma intreb daca Simona crede si ea ca viata nu mai are sens. Ma intreb daca noi, acesti nefericiti, nu ar trebui cumva sa fim internati in niste centre specializate pentru a remedia suferinta. Simona, nefericita, tocmai de 8 martie, saraca. Macar la mine a fost Ajunul Craciunului.

16 octombrie 1974
Am inceput facultatea. Sunt in aceeasi grupa cu Simona, ne-am apropiat si pot spune ca suntem chiar prietene. Un singur lucru nu am discutat: despre Andrei. A trecut foarte mult timp de atunci, dar cred ca o doare inca, ea nu stie ca l-am iubit in secret pe Andrei si ca ma doare si pe mine.

24 decembrie 1974, oar 23:30
Tocmai m-am intors din oras. M-a invitat Alexandru la un suc. Nu stiu ce are baiatul acesta, dar a reusit sa ma faca sa zambesc. Mi-a adus un trandafir alb si mi-am amintit de vanzatoarea de trandafiri de la mine din oras, oare ce-o mai fi facand? Alexandru e un baiat cu un suflet care vindeca. L-o fi trimis Dumnezeu ca sa se revanseze fata de mine?! Nu stiu. Acum doi ani, tot in Ajunul Craciunului, am devenit cea mai nefericita femeie din lume. Acum parca totul pare un pic mai usor, ma simt de parca Dumnezeu si-a trimis ingerii sa isi remedieze greseala.

12 ianuarie 1975, ora 21:30
Alexandru mi-a daruit inelul de logodna, spune ca pentru el sunt cea mai importanta femeie din lume si ca Universul lui sunt eu. Doamne, ce cuvinte frumoase, ce dragoste concreta si linistita. Mi-e frica, totusi, sa nu ma mint din nou, daca Dumnezeu se joaca iarasi cu mine?

15 ianuarie 1975, ora 20:30
Am zis Da! Ne casatorim in iunie!
Este ultima fila pe care am scris-o in jurnalul meu, intitulat "Jurnalul unei suferinte". Nu am mai avut nevoie sa scriu, pentru ca Dumnezeu a aranjat si a clarificat toate lucrurile in viata mea, iar suferinta pe care am dus-o atata timp cat Andrei nu mi-a impartasit dragostea (si nici nu a stiut niciodata ca il iubesc) s-a sfarsit undeva, in gaura aceea neagra a Universului. De atunci, viata a capatat un sens atat de frumos, iar totul a devenit viu si colorat. Am inceput sa zambesc din nou, am iubit lumina din nou, iar vanzatoarea de trandafiri a mai stat acolo, la mine in oras, cu acelasi zambet pe buze, raspandind iubire. Acum stiu: este si ea una dintre acele femei care si-au gasit dragostea. (Elena Pricob)




Comentarii (0)


Arata comentarii/Ascunde

Scrie comentariu


busy
 

CONCURS

SCRIE-NE DESPRE ROMANIA TA!

ConcursScrie-ne despre Romania ta! Trimite-ne si fotografiile sau filmele tale cu locuri, oameni, situatii sau intamplari din Romania pe adresa office@daciccool.ro.

Le vom posta si le vom premia pe cele mai bune.

Arata-ne Romania asa cum o vezi tu!

Poti castiga premii constand in produse romanesti oferite de magazinul online DACIC COOL.


 

CONCURS

FII COOL! DACIC COOL!

Descopera Romania asa cum au vazut-o, au simtit-o sau au iubit-o cei care au avut curajul sa ne spuna opiniile si visele lor sau sa ne trimita imaginile si sperantele lor. Descopera Romania prin ochii lor!
Scrie-ne despre o viata frumoasa si sanatoasa intr-o Romanie frumoasa si sanatoasa, scrie-ne despre cum iti doresti sa fie viata ta in tara ta!
Asteptam materialele tale pe adresa office@daciccool.ro.
Le vom premia pe cele mai interesante.
Poti castiga unul dintre cele 10 premii pentru frumusetea si sanatatea ta.