Orice experienta afectiva este unica in felul ei

Imprimare

Totul a inceput cu un prim sarut, impartasit intr-un cotlon din gradina casei copilariei mele. Au trecut cativa ani de atunci si, uneori, ne mai intalnim si schimbam cateva cuvinte indiferente cu ocazia unor reuniuni de familie. Stiu ca suna prosteste sa spui ca iubesti pe cineva care nu iti este deloc aproape, dar, de fiecare data cand il revad, simt, pur si simplu, ca mi se opreste respiratia. Visele frecvente si atat de reale despre el ma subjugau adeseori noaptea, iar lucrul asta nu ma ajuta deloc. Numai ideea de a-l vedea pe strada, brat la brat cu o alta femeie, ma raneste si ma intristeaza atat de mult, incat, uneori, nu mai am pofta sa ies la plimbare sau imi vine sa-mi iau campii si sa ma mut in alta parte, cat mai departe de el.

Acestea au fost cateva din cuvintele unei bune prietene care mi s-a destainuit dintr-odata, la o cafea, in urma cu cateva zile. La momentul respectiv, luata prin surprindere, am reusit cu greu sa ii aduc putin alin si am incercat, sovaielnic, sa ii ofer cateva solutii pentru problema ei. Am ramas insa cu un sentiment de neimplinire. Imi dadeam seama ca ar fi trebuit sa mai adaug cateva lucruri, ideile imi tot dadeau tarcoale si ma tineau treaza pana noaptea tarziu. In cele din urma, am adunat la un loc toate gandurile mele despre dragostea neimpartasita si le-am gasit loc pe aceasta pagina.
Orice experienta afectiva este unica in felul ei, dar, in acest caz, sentimentul iubirii poate deveni atat de puternic, incat ajunge sa te copleseasca. De exemplu , numai simplul fapt de a te gandi la persoana iubita fara a o vedea deloc poate provoca o intensitate peste masura a sentimentelor tale.
Dragostea neimpartasita poate duce catre o stare permanenta de agitatie interioara, catre anxietate, somn agitat si depresie. Iubirea lipsita de reciprocitate are capacitatea de a spulbera aproape toate bucuriile vietii, toate legaturile cu prietenii sau alti oameni apropiati, cu oricine altcineva care nu este iubitul visat. (Mihaela Beghean)

http://www.kssocium.com.ua
www.mega-turnik.com.ua